Ioan Zăgrean: Iubirea, înțelepciunea, încrederea și generozitatea să vă călăuzească pașii

Motto:
„Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”
(Mihai Eminescu – Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie)

Astăzi se implinesc 76 de ani de la 30 decembrie 1947, când cu ajutorul tancurilor sovietice și sub presiunea unor mari amenințări, Regele Mihai a fost forţat să abdice, iar România devenind din Regat , Republică Populară Română.
Iadul comunist prin care a trecut România a inceput imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, la 6 martie 1945 când a fost impus Guvernul Petru Groza de către Uniunea Sovietică, care a amenințat că în caz contrar nu va avea loc retrocedarea Transilvaniei către România, in urma odiosului „Diktat de la Viena”. Guvernul condus de Petru Groza a intentat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. Singurul obstacol in realizarea planurilor lui Groza rămăsese Regele Mihai . De aceea, La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, Republica Populară Română.
Regele Mihai a povestit într-un interviu despre momentul abdicării:
“În ziua de 29 decembrie, spre seară, m-a chemat la telefon domnul Negel, care era mareşalul Curţii, spunând că Petru Groza vrea neapărat să venim a doua zi, pe 30 decembrie, la Bucureşti, fiindcă are o chestiune de familie să discute cu noi. Ori de aceea am spus chestiunea de la Londra cum ne-am logodit în Elveţia, fiindcă noi ne-am gândit că era vorba despre viitoarea mea căsătorie, ei se lăsau cam greu pe chestiunea asta. Aşa că ne-am dus la Bucureşti şi, în loc să vină Groza singur, a venit cu Gheorghiu Dej. Şi toată chestiunea cu acest document la plecare cred că o ştie destul de multă lume. Am povestit-o de mai multe ori.

În fine, pe scurt, ne-au înconjurat casa cu, probabil, elemente din Divizia Tudor Vladimirescu, ne-au tăiat telefoanele, garda noastră a fost arestată şi aşa mai departe. Şi, în plus, era şantajul pe care eu n-am putut să-l accept, pentru lichidarea a peste 1.000 de studenţi care fuseseră deja arestaţi. Aşa că n-am avut încotro, a trebuit să semnez această hârtie.

Or, iarăşi am declarat, că tot acest lucru este nul şi neavenit fiindcă, în ţările civilizate, şi accentuez pe civilizate, când se ia o semnătură sau o decizie sub şantaj şi cu forţă, acest lucru nu contează. Trecând peste asta, în aceeaşi după-amiază ne-am întors la Sinaia.

Şi, odată ajunşi acolo, poarta care urca înspre Peleş şi Foişor era deja închisă, ceea ce nu exista înainte. Şi, iarăşi, să încerc să scurtez, a trebuit să ne facem bagajele personale timp de trei zile. Pe mine, cel puţin, m-au lăsat să-mi iau lucrurile, dar pe mama mea au urmărit-o în toate odăile în care mergea. N-a putut să ia nimic, nici de pe masă, nici măcar o scrumieră. Şi, în plus, după ce ne-am făcut bagajele şi au fost puse în maşină ca să mergem jos, la gară, au scotocit şi acolo toate bagajele. Şi am ajuns direct la Lausanne”.
Cumunismul a căzut în România cu ocazia revolutiei din decembrie, 1989 dar consecintele sale nefaste, mai ales legate de mentalitate, le mai simtim si astăzi.