”Având în vedere efectele dezastruoase pentru România ale crizei pestei porcine africane, îi cer ministrului Agriculturii, Petre Daea, să se implice direct în managementul crizei. Cea mai importantă problemă pe care ministerul trebuie să o aibă în vedere este izolarea focarelor, astfel încât să nu ajungem în situația în care pesta porcină să se extindă și în micile gospodării, la agricultorii care își asigură traiul din creșterea animalelor. Pe de altă parte, statul trebuie să aducă la zi plata despăgubirilor pentru fermierii afectați”, spune deputatul Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud:
”La ședința Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, care a avut loc astăzi la Buzău, am cerut reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să prezinte situația la zi în criza porcină. Am aflat de la aceștia că 10 județe sunt în carantină, că au fost sacrificate deja 121.000 de capete de suine și că urmează să mai fie sacrificate peste 150.000 de animale din zonele contaminate. Pe de altă parte, la autorități au fost depuse 1.600 de dosare de despăgubiri, a căror valoare cumulată este de 5,7 milioane lei, însă plata despăgubirilor a fost acordată doar în 81 de cazuri.
Somez autoritățile să își facă treaba cu toată responsabilitatea în una dintre cele mai mari crize ce au afectat agricultura românească în ultimii 25 de ani și să depună orice efort este necesar pentru a limita contaminarea altor ferme cu virusul pestei porcine africane”.
Din pacate autoritatile din Romania s-au trezit din nou prea tarziu si sunt depasiti de situatia aceste peste porcine
Dle.deputat Simionca Ionut nu pot decât sa apreciez demersurile dvoastra si modul de implicate…Bravoo!!!
Domnule deputat, eu nu vă felicit pentru faptul că îi cereţi ministrului agriculturii să răspundă pentru acţiunile organizate în vederea opririi extinderii şi stopării pestei porcine africane, ci vă întreb, unde au fost reprezentanţii partidelor politice din opoziţie, din 14 februarie 2017 pănă în prezent, de îi cereţi imperios domnului Daea să se implice direct în acest proces. Vorbesc astfel deoarece: 1. ministrul agriculturii nu are în subordine SNSVA, instituţia subordonată primului ministru al guvernului României, care are sarcina principală în privinţa cunoaşterii şi luării măsurilor necesare cu ocazia apariţiei unor evenimente de acest fel; 2. ministrul doar răspunde pentru coordonarea tuturor factorilor care trebuie să contribuie la desfăşurarea acţiunilor ce se impun în astfel de situaţii; 3. dintre factorii răspunzători pentru eradicarea unor situaţii dezastruoase, sunt toţi aleşii acestei ţări, care au jurat pentru servirea intereselor tuturor cetăţenilor, nu numai prin criticarea tardivă a domnului Daea, ci prin implicarea promptă şi oportună, pentru eliminarea unor dezastre naţionale. Nu vreau să-l apăr pe domnul Daea, care este depăşit de sarcinile de care răspunde (oricum a făcut ce a putut), ci am vrut să vă arăt că sunt şi alţi vinovaţi, printre care sunt şi aleşii din opoziţie. Opoziţia nu înseamnă, doar să critici puterea, ci să vii cu soluţii, deoarece ai şi această obligaţie.
Da dom’le trebuie facut ceva! De cand a facut M.B pesta asta africana guiță necontrolat!