Actualitate

Ionuț Simionca: Primul pas pentru salvarea și revitalizarea fotbalului bistrițean

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat înființarea secțiilor de fotbal, volei și golf în cadrul CS Gloria 2018, club aflat în subordinea instituției. În ceea ce privește fotbalul, CS Gloria 2018 va prelua de la FC Gloria, prin cesiune, dreptul de participare în campionatele județene de copii și juniori și în Liga a III-a.

”Primul pas pentru salvarea și revitalizarea fotbalului bistrițean. La propunerea PMP, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat astăzi înființarea unei secții de fotbal în cadrul Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, care va prelua de la Asociația Club Sportiv Unu Fotbal Club Gloria Bistrița dreptul de participare în campionatele județene de copii/juniori și campionatul național de seniori Liga a III-a (în condițiile în care Asociația Club Sportiv Unu Fotbal Club Gloria Bistrița nu își poate asigura finanțarea continuării activității sportive la nivel național). Consiliul Județean Bistrița-Năsăud urmează să susțină financiar echipa de fotbal pentru ca aceasta să facă performanță la nivel național”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10159444774813762&id=653373761

FC Gloria a transmis următorul mesaj:

https://www.facebook.com/1.fotbalclubgloriabistrita/posts/980477429450905

9 comentarii

    • @ Plaian, Fitbalul este sportul rege la hoții, de aceia le place atât de mult la politiceni că acolo se fură cel mai mult.

    • Este foarte iubit fotbalul la noi în oraș și mai ales echipa din Dumitra. Asta se vede în toate pozele unde stadionul este gol.

  • Cea mai buna idee. Primaria Bistrita sa ia exemplu. Nu-i intereseaza soarta stadionului, l-au lasat in ultimul hal. Ionut Simionca, eu personal iti multumesc ca ati avut o asemenea initiativa. Gloria nu a murit odata cu tata Padureanu.

    • @ Vassi, Nici pe mine nu mă mă interesează soarta stadionului. Cel mai bine ar fi să fie demolat că este o bubă pe obrazul Bistriței.

  • Sa vedem finanțarea domn Pinochio, proiecte oricine face, sau acuma începi campania pentru primar, și nu ai cu ce sa aburești bistrițeni..!…

  • Aduci fotbalisti din Kenya. Fix asta e al mai mare nacaz al nostru la ora asta, Frate revino cu picioarele pe pamant si nu mai da cu bota in baltă,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.