Peste 90% dintre cadrele didactice și personalul didactic auxiliar din Bistrița-Năsăud au primit cardurile cu prima didactică, însă multe lucruri în ce privește cheltuirea banilor sunt neclare, a declarat Victor Ivan, liderul Uniunii Județene a Sindicatelor Libere din Învățământ.
”Cardurile cu prima didactică au fost emise și le-am primit, prin Poșta Română, la unitatea școlară care a trimis tabele prin iunie, iulie a.c. Au fost încărcate, dar nu toate, mai puțin la personalul administrativ, fostul personal nedidactic, personal care a nu a primit cardurile fiindcă s-a modificat tocmai denumirea acestui personal din nedidactic în administrativ. Vor primi și dânșii aceste carduri. Au început la didactic și didactic auxiliar să fie încărcate cu suma de 1500 de lei numai că, din semnalele pe care le-am primit ieri, banii au intrat în două tranșe, mai întâi au intrat 1050 de lei și la vreo două ore restul sumei de 450 de lei. În ordonanță scrie că suma aceea de 30% o putem justifica printr-un raport”, a spus Victor Ivan.
Potrivit acestuia, FSLI a transmis deja membrilor săi o listă cu unitățile agreate din care pot cumpăra anumite produse.
”În ce privește cursurile e un semn de întrebare. Spre exemplu Casa Corpului Didactic nu e trecută pe listă. La nivelul județului nostru avem foarte puține unități de formare. Colegii m-au întrebat dacă banii de pe card nu pot fi utilizați ca să ne achiziționăm cărți de la librării cu un fond de carte de valoare din Cluj sau Mureș și am aflat că se poate însă cu condiția ca librăriile respective, chiar dacă sunt din alte județe, să fie în lista publicată cu unitățile agretae. Magazine online nu sunt încă în listă”, a mai precizat Victor Ivan.
Întrebat dacă pot fi achiziționate telefoane cu acești bani, liderul UJSLI a răspuns că mulți profesori întreabă lucrul acesta pe grupurile de discuții ale sindicatului, dar, deocamdată, nu există un răspuns clar pentru ei.
”Se mai poartă discuții la nivelul federațiilor din învățământ cu Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației. Din discuțiile de pe grupul nostru încă nu reiese clar că putem achiziționa telefoane. Pentru calculatoare, imprimante este insuficientă suma, dar se poate plăti măcar o parte. Sunt multe probleme, dar FSLI încearcă să le lămurească pentru ca suma să poată fi folosită de colegi în folosul lor. Sunt probleme și cu emiterea cardurilor. În ordonanța care a fost dată după grevă scria că toată lumea primește card, toți cei care erau angajații unității în anul școlar 2022-2023. Sunt persoane care erau angajate în iunie, iar acum s-au pensionat. Sunt școli care nu au știut ce să facă cu acele carduri pentru persoanele care s-au pensionat și nu mai lucrează în învățământ. Din ce a aflat și domnul inspector general Cristian Nicula de la minister, conform ordonanței primesc, iar justificarea o fac la unitatea care le-a emis cardul”, a spus Victor Ivan.
Sumele alocate pot fi cheltuite până la finalul anului școlar.
Acum ești profesorul Zero.
Nu contezi în școală deloc.
Să pui pe cap un sombrero
Cu « Garcia Lorca » breloc,
Și-apoi să cânți romancero
Cum cântă Țiganul din bloc.
Să mergi la Partidul Cutare,
Să-ntorci cunoscutul sacou
Și ceasul – cu trei minutare,
Te face din « Zero » – erou.
Ai banii dar ai oferte de dublu preț. Manevra pe banii fraierilor. IT nu e și tel? Dacă ai pretenția de comunicare și documente un tel smart e necesar. De PC nu poate fi vorba. Evantual second. 😂😂😂Vai de capul celui ce face legea… RUȘINE ȘI SINDICATELOR. S A FĂCUT BLAT
Acum ești profesorul Zero.
Nu contezi în școală deloc.
Să pui pe cap un sombrero
Cu “Klaus Iohannis” breloc.
Banii pot fi folosiți până la finalul anului școlar 2023-2024, nu 2022-2023!
Anul școlar 2022-2023 s-a încheiat la 31 august 2023.
Folosim telefoanele pt corespondenta cu elevii, părinții..
Catalog online. De ce nu îl putem schimba?
Am făcut școala online pe banii nostri- echipamente, internet, curent, gaz..
Asta nu s a vazut
Tov. profesor Dal, ne așteptăm de la un profesor la mult mai multe. De exemplu, să poată citi o prevedere legislativă și să vadă ce e interzis să se facă cu acele sume. Iar ce nu e interzis, e permis!
Apoi ne așteptăm ca un text scris de un profesor să nu fie asemănător cu al unui analfabet funcțional, dar poate avem cam multe așteptări!!!
Și catalogul electronic
Da, așa este. Avem catalog online, corespondență online cu părinții,… Oare telefonul nu ne este necesar? Nu telefonul e suprasolicitat? Și atunci… De ce nu avem voie să-l achiziționăm ? Unde este vocea sindicatelor? De ce nu este cu noi? De ce nu se aude?
Serios???!!!
Te pomenesti ca ati cumparat PC, telefon, ca ati facut abonament internet, ca ati folosit curent si gaz doar pentru asta?! Aproape toata lumea a lucrat de acasa in pandemie! Numai voi va plangeti!
Pentru cele 15 – 17 ore lucrate efectiv, de predare la clasa int-o saptamana (atat are un profesor de mate sau romana – materii importante) mari pretentii aveti. Sa predai 2, 3 sau 4 ore intr-o zi, e mare lucru, ce sa zic!! Sa nu imi spuna nimeni ca daca un profesor preda 2 ore, restul de 6 ore sta in cancelarie si corecteaza lucari sau se documenteaza. Ba da, poate se documenteaza prin magazine, la cumparaturi. Iar salariile „mici” de care va plangeti, le vedem si noi pe site-urile Colegiilor. Ca sa nu amintim de multele sporuri si de multele bonificatii. Si de vacantele scolare (in care aveti nesimtirea sa spuneti ca munciti). Noi, cei care nu suntem in invatamant, avem 40 de ore de munca, saptamanal. Si salarii mai mici! Si concediu de 21 de zile. Si nu ne plangem. Muncim. Daca ati munci si voi, s-ar vedea asta in educatia tinerilor absolventi! Cinste acelor profesori care sunt dedicati si implicati! Si cinste invatatorilor si educatorilor…
Cetățene (ăsta de deasupra cu materiile importante), n-ai habar de ce vorbești.
Pă bă deșteptule, tu crezi că o școală se conduce singură? Băi prăjitule, fiecare are nevoie de celpuțin încă 30 de ore de făcut hârtii, planuri de lecție, comisii, organizări, corectat teste, documentat, toate astea ca să poată preda 4 ore pe zi, așa cum ți-a zis budeanca.
Habar nu ai câte ore predă un profesor pe săptămână și că răspunde de copii și toate tâmpeniile pe care le fac. Când îți vine urmașul acasă cu țeasta spartă te duci repede la profesorul ăla care are 15-17 ore, nu mai ții cont că nu e de materie importantă.
Pentru Catalin(a)!!!
Chiar am habar despre ce vorbesc, fara sa o ascult pe „budeanca”, asa cum spui. Toate materiile sunt importante, dar intelegi doar atat cat poti. Ma refeream la faptul ca un profesor de matematica sau de romana are cele mai multe ore de predare intr-o saptamana (15 – 17 efectiv la clase). Poti consulta, de exemplu, pe site-urile Colegiilor, sectiunea ORAR, si vei vedea. Intr-adevar, restul de ore le „lucreaza” acasa, pe bani grei, predand ceea ce multi nu se straduiesc sa predea la scoala.
Ai dreptate! O scoala nu se conduce singura. O scoala e condusa de cei numiti directori! Si daca ar fi condusa bine, ar exista reguli respectate, disciplina si o buna conduita, atat din partea elevilor cat si a personalului (didactic sau administrativ). Raspunderea profesorilor? Nu exista! Daca iti pateste ceva copilul la scoala, ti se spune ca e vina copilului, si a colegilor, si mai ales ti se arunca in fata ca tu, ca parinte, nu l-ai educat!
In rest, numai de bine, Catalin(a).
Cu tot respectul,și elevii au făcut scoala online ,pe banii părinților.Nu mai pun la socoteala lacunele din cunoștințele copiilor,care au trebuit suplinite prin meditații ,mai ales pentru cei care au avut de susținut examene naționale. Am doi copii,liceeni.Sa va enumăr tot ceea ce am plătit ,pana acum ,pentru dotarea sălilor de clasa?Aer condiționat,scaune,dulapuri ,parchet,tabla ,laptop,PC,imprimanta, zugravit in clase,bănci,bani pentru diferite activități în saptamana verde și scoala altfel și lista poate continua .Cred ca exagerați, când va plângeți ca ati folosit internetul,pe care îl plătiți oricum ,pentru o luna întreaga.Si copiii au avut nevoie de tablete ,laptopuri ,smartphonuri ,pe care le- am achiziționat, dacă a fost nevoie.Sunt de acord ca profesia de dascăl merita remunerația și respectul adecvate,dar ,din păcate sunt mulți care nu – și fac datoria ,asa cum trebuie și ponoasele le trag elevii și părinții.
În acest caz directorii să nu mai sune sau să transmită mesaje ce privesc probleme de serviciu pe telefoaneleersonale ale profesorilor, nici pe WhatsApp, pe grupuri sau sub altă formă. Liderii de sindicat au grijă să apere salariile directorilor, că doar conducerea școlii e în…. SRL cu sindicatele.
Județul Prahova nici pânăazi 27 octombrie ora 17:00 nu a primit cardurile, ce să mai vorbim de alimentarea lor, dacă nu putem lua telefoane și televizoare, este cel mai bun moment ca toți să refuzăm cardurile, hal de FSLI care nu știu ce negociază
Eu m – am tot gândit și doresc sa NU folosesc acești bani aruncați în scârbă pt a ne închide gura… O suma modica, pe care sa o folosim pentru ce vor ei, la magazinele agreate de ei și pentru care sa dam cu subsemnatul de parca am fura… RUȘINE!!!!
Corect, efectiv nu ai ce să faci cu ele! În Hunedoara avem o singură unitate afiliată – o librărie!!! Cum e posibil așa ceva?!!
Hal de guvernanți și lideri sindicali de tot rahatul!!!!! Se pare că ne-am luat mare țeapă cu cardurile astea, la fel și cu mărirea de salariu din 1 ianuarie 2024. Nu trebuia oprită greva până nu se obținea tot ce revendicăm !! Cu jegurile din politică și liderii lor sindicali așa trebuia jucat! Ăștia nu înțeleg decât legea pumnului! Multă mooie la toți!
Apropo, e ora 17,45 data de 27. Octombrie 2023 și nimeni din ASE nu a primit vreun card…..
In București nu a intrat niciun ban pe card…👎👎👎
A întrat doar prima parte, 1050 lei, nici vorba de restul de 450 lei
Păi iau un telefon nou de pe care sa vorbesc cu părinții elevilor! De ce sa-l folosesc pe al meu? Al meu e privat!
La Arad, am primit și cardurile și suma aferentă. In 2 tranșe…
Azi mi-am luat imprimantă. Online de la Altex. Bineînțeles că mi-au luat banii.
Acum e momentul de cumpărături, până nu se deșteaptă comercianții români… Atunci sa vezi prețuri…le fac pe toate 1499 lei, să-ți ia tot…
Buna…cum Altex …majoritatea scrie Flanco…te rog …se poate si Altex
Altex, online? Și cum ai ales la plată, card de creditbetit, sau? Am sunat la Altex și mi-au spus că se poate doar fizic, online nu.
Altex? Pt noi,Flanco. Si de luni pana miercuri,de la 1300,pretul.imprimantei a crescut la 1900!
Dar NU E BLAT! NOOOO! Suntem noi prosti si conspirationisti!
Ieșiți din sindicat,nu vă mai lăsați mințiți de această organizație afiliată politic;nu mai credeți că acest „sindicat liber” se zbate ptr profesori și ptr o bună calitate a învățământului…
Iesiti din sindicat si asteptati mult si bine sa dea onor guvernul ceva-un leut inainte de alegeri. De bine de rau, Sindicatul mai lupta pentru angajati, oricat de blamat este de unii.
Atât eu, cât și soția lucrăm în învățământ. Avem nevoie de un laptop. ÎNTREBARE. Putem folosi banii la comun? Adică, cei 1500 ai soției și cei 1500 ai mei? Vrem un produs performant.
Din păcate NU.
Am citit adineaori….și m.a intrigat și pe mine aceasta precizare .
Bună seara,
în condițiile în care în timpul pandemiei am făcut ore online de pe telefonul și TV-ul inteligent,pe post de monitor,ale mele personale, nu înțeleg de ce nu pot să cumpăr și aceste aparate din ,,prima de carieră didactică?!”
Atunci când am avut nevoie le am uzat pe ale mele,acum aș vrea să le înlocuiesc cu altele noi…simplu!
Ar trebui să cereți bani și pentru șervețele de șters praful de pe ecranele LCD că deh, le-ați folosit in interesul elevilor , nu să vă luați salariile stând acasă ca lăuzele . Numai dacă adunăm zilele libere pe an, constănd în vacanțe și tot felul de sărbători , profesorii stau mai mult pe-acasă , la muncă se duc in timpul liber .
Voi returna cardul fix asa cum l-am primit. Ma rog, suma de pe el. O sa o las acolo, sa expire, sa isi ia banii inapoi. Fara dureri de cap. M-am descurcat si fara banii lor pana acum, o sa ma descurc si de aici incolo.
Un profesor iubitor de carte
Dragi prieteni, sunt atâtea cărți frumoase și importante ce pot fi cumpărate cu banii aceștia.
Splendori ce așteaptă să fie răsfoite, citite, devorate, dăruite mai departe sub forma unor lecții înălțătoare.
Super! Dar când ești profesor de matematica și ai biblioteca plină de cărți de matematica iar banii aceia ii poți cheltui doar pentru “cărți de specialitate” ce faci?
Alo, gara!!!
Nu va e rușine? Acum câștigați 7-8000 de lei net și tot nu va ajunge?
Nu ii meritați.
Restul e gargara pentru prosti.
Ala e brutul capone.
Nu e brut. Știu ce vorbesc prietene. E net. Adica bani în mana.
Capone, grila de salarizare este publica. 8000 este brutul. Daca ai vazut tu salariu de 7-8000 de lei net, in invatamant, acolo probabil intra si orele suplimentare peste norma, pot fi si la dublu la care se adaugă salariul de merit dupa caz.
Vreți să vă cumpărați telefoane și laptopuri pe bani publici ?. Nu vă e rușine, șacalilor? O turmă de analfabeți in proporție de 70 la sută ,cu pretenții de intelectuali , cu masterate și doctorate luate pe șpagă și date vouă tot de șpăgari din breasla voastră nenorocită. Vreți mai mulți bani ? Marș la muncă lipitorilor că pe 15 ore pe săptămână n-aveti cum să trăiți în lux. Sau nu vă duce capul să vă dați seama de un lucru atât de simplu ?
Este clar ca… Dacă telefon nu poate sa fie plătit cu acest card profesionala, semnifica ca telefonul nu este considerat materiale pentru conducere activitate la școală.
DACA ASA… ÎNCHIDEM WHATSAPP CU LEGĂTURĂ GRUPURI ȘCOALĂ.
TELEFON NU ESTE MATERIALE PENTRU ACTIVITATEA SCOLAR
Dragi profesori,ma bucur nespus acum,sa observ cum va scufundati in propriile actiuni. Ma declar total multumit de situatia voastra. Ati obligat atatia elevi si studenti sa va suporte atitudinea jalnica si cunostintele limitate. Cum puteti arata atata nemultumire legata de plata „serviciilor” voastre,asta daca se pot numi servicii fiindca,in urma evaluarii dumneavoastra,se poate observa ca sunteti pe dinafara cu pregatirea. Cu notele obtinute la ultimele evaluari din anul in curs si cei trecuti,eu m-as bucura ca nu sunt platit cu minimul pe economie. Doriti salarii mai mari? Doriti sa fiti respecatati? Haideti sa vedem niste rezultate mai bune. Stima pentru cei ce au obtinut peste 7,rusine celor sub calificativ. As propune ca plata sa fie pe baza evaluarii. Repet,majoritatea nu meritati mai mult decat minimul pe economie.
Fost student trecut prin pamfletul romanesc numit „Educatie”.