Actualitate

Județul Bistrița-Năsăud, condus de peste 800 de aleși, câți locuitori are o comună mică

În judeţul Bistriţa-Năsăud numărul membrilor care compun consiliile judeţean, municipal, orăşeneşti şi comunale este de 804, după cum urmează: 30 consilieri judeţeni, 21 consilieri municipali, 51 consilieri orăşeneşti şi 702 consilieri comunali. Aceasta în condițiile în care județul are o populație de 327.523 de oameni.

Conform legii, indemnizația lunară pentru consilierii locali, respectiv județeni care participă la ședințele ordinare ori la ședințele extraordinare ale consiliului local, respectiv consiliului județean și ale comisiilor de specialitate este în cuantum de până la 10% din indemnizația lunară a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.

Consilierii locali, respectiv consilierii județeni au dreptul la indemnizația lunară doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii. Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii. Consilierii locali, respectiv consilierii județeni și delegatul sătesc care participă la ședințele de consiliu local, respectiv județean, organizate în timpul programului de lucru, se consideră învoiți de drept, fără a le fi afectat salariul și celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de muncă.

Având în vedere că primarul comunei mici cum este Urmeniș are o indemnizație de 8320 de lei, rezultă că un consilier din această comună primește o indemnizație de 832 de lei lunar.

Anul trecut s-au întocmit trei ordine ale prefectului privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic din care făcea parte sau ca urmare a demisiei (Năsăud, Miceștii de Câmpie și Rebrișoara); trei ordine ale prefectului privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar ca urmare a existenței stării de incompatibilitate (primar comuna Șanț) și ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă (primar oraș Sângeorz-Băi) și un ordin al prefectului privind constatarea încetării de drept a mandatului de viceprimar ca urmare a existenței stării de incompatibilitate (viceprimar comuna Ilva Mică), ordin anulat de către instanța de judecată.

3 comentarii

  • Zic sa dublam conducerea poate asa vor pune si iluminat public pe strada compozitorilor. Locuiesc pe aceasta strada de 5 ani si tot prin bezna circulam, noroc ca masina are faruri. Strazile orasului sunt dezastru…. deci sa dublam numarul celor care conduc orasul si judetul.

  • Județul Bistrița-Năsăud în anul 1968 la înfiintare avea o populatie de 281.335 de locuitori si era alcătuit din 4 orase (Bistrița, Beclean Năsăud si Sângeorz-Băi), cu 14 localităti componente ale oraselor, 53 de comune si 235 de sate. Ponderea populatiei urbane era de doar 17,2%, dominantă fiind populatia rurală cu 82,8%. Din cele 53 de comune doar una avea sub 2000 de locuitori (Silivasu de Câmpie, cu 1965 de locuitori), urmată de 25 de comune cu o populatie cuprinsă intre 2000 si 4000 de locuitori, apoi alte 24 de comune cu populatie cuprinsă intre 4000 si 7000 de locuitori, în sfârsit 3 comune aveau atunci o populatie de peste 7000 de locuitori si anume Teaca- 8311 ; Telciu -7191 si Feldru- 7085.
    Ce s-a schimbat in cei peste 50 de ani de la înfiintarea judetului. După unele statistici in jurul anului 2000 populatia judetului Bistrița-Năsăud era de 311.657 locuitori. Cresterea populatiei a avut loc mai ales in cele 4 orase. Dar cu toate acestea, numărul comunelor a crescut după Revolutia din 1989, de la 53 la 58. Cele 5 comune înfiintate după 1989 sunt : Ciceu-Mihăiești (2005), Dumitrița (2002), Negrilești (2002), Poiana Ilvei (2003) si Runcu Salvei (2005).
    Conform datelor recensamântului din 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a judeţului Bistriţa-Năsăud a scăzut la 277,9 mii de locuitori fiind mai mică decât în 1968. Cu toate astea numărul comunelor a rămas acelasi, îngrosând numărul celor cu sub 2000 de locuitori. (vezi: https://timponline.ro/afla-care-este-comuna-din-judet-cu-cel-mai-mic-numar-de-locuitori/)
    Cel mai grav este faptul că există comune care nu au resurse nici pentru acoperirea cheltuielilor de functionare a aparatului administrativ din primărie. Evident, se impune o reforma administrativ- teritorială trebuie să ducă reducerea numărului de judete după care intr-un timp rezonabil, să urmeze asocierea comunelor si nu la comasarea lor fortată, facută din birou după ureche.
    Vezi si: https://timponline.ro/nu-i-mai-faceti-pe-someri-primari/

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.