Actualitate

La CJ s-a semnat Acordul de parteneriat interinstituţional pentru dezvoltarea judeţului

Acordul de parteneriat interinstituţional pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Bistriţa-Năsăud în perioada 2014-2020 a fost semnat la Consiliul Judeţean de conducerea CJ şi partenerii săi în acest demers, Instituţia Prefectului, instituţiile aflate în subordinea directă a CJ şi instituţiile deconcentrate.

1 semnare acord parteneriat institutional”Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Popescu , a semnat Acordul de parteneriat interinstituţional pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Bistriţa-Năsăud pentru perioada 2014-2020. Partenerii Consiliului 2 semnare acord parteneriat institutionalJudeţean Bistriţa-Năsăud în acest demers sunt Instituţia Prefectului, instituţiile aflate în subordinea directă a Consiliului Judeţean şi instituţiile deconcentrate. Acordul a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 150 din data de 26.11.2014, iar obiectivul său principal îl constituie dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale din judeţul Bistriţa-Năsăud prin valorificarea responsabilă a resurselor naturale şi a potenţialului uman”, informează Consiliul Judeţean.

Parteneriatul interinstituţional pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Bistriţa-Năsăud este un organism consultativ, fără personalitate juridică, care are ca scop realizarea unei bune informări publice, a circulaţiei datelor şi a unor consultări pertinente într-un cadru organizat, legat de nevoile şi priorităţile specifice identificate de cetăţeni, autorităţi publice locale, sectorul privat, consultanţi, etc,. ca fiind de interes pentru dezvoltarea sustenabilă a judeţului în toate domeniile.

Activitatea în cadrul acestui organism are caracter de voluntariat. Membrii acestuia nu primesc retribuţii sau alte facilităţi.

”Cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud se află în centrul preocupărilor noastre pentru o dezvoltare economică durabilă. Cu toţii suntem îndreptăţiţi şi cu toţii dorim să trăim într-un judeţ puternic, prosper al Regiunii Nord-Vest, care să ne ofere perspective reale şi un viitor pe măsură. Dezvoltarea judeţului Bistriţa-Năsăud va fi asigurată astfel încât etica si transparenţa să fie principiile de bază, iar strategia de dezvoltare să corespundă cu necesităţile generaţiilor prezente şi viitoare, cuprinzând factori economici, culturali, sociali şi de mediu. Vom identifica şi utiliza noi căi de a implica membrii şi grupurile comunităţilor locale şi de a pune în evidenţă şi recunoaşte public contribuţiile lor specifice în dezvoltarea judeţului. Vom face eforturi pentru a facilita şi încuraja participarea cetăţenilor la acest proces. Suntem conştienţi că problemele specifice procesului de elaborare şi implementare a strategiei de dezvoltare se vor aborda cel mai bine cu participarea tuturor actorilor publici, privaţi şi cetăţenilor interesaţi din comunitatea Judeţului Bistriţa-Năsăud. Vom impulsiona cooperarea între principalii actori implicaţi pentru identificarea oportunităţilor, alternativelor şi transformărilor prin care trece judeţul Bistriţa-Năsăud. Vom acţiona pentru promovarea creşterii economice şi dezvoltării durabile pe teritoriul Judeţului Bistriţa-Năsăud. Pentru măsurile care depăşesc teritoriul Judeţului Bistriţa-Năsăud, hotărârile vor fi adoptate în acord cu factorii regionali implicaţi pentru realizarea unei strategii integrate. Vom valorifica eficient potenţialul patrimoniului istoric, cultural, natural şi turistic al judeţului şi regiunii, cu respectarea strictă a normelor mediului înconjurător. Suntem convinşi că în acest sens judeţul Bistriţa-Năsăud are un potenţial ridicat, reprezentând un factor important de dezvoltare în viitorul Regiunii Nord-Vest. Autorităţile publice locale, reprezentanţii din sectorul privat şi societatea civilă, vom coopera în spiritul unui parteneriat sincer şi vom stimula activităţile noastre ca, împreună, să găsim cele mai bune soluţii pentru atingerea obiectivelor propuse în vederea dezvoltării judeţului şi regiunii”, sunt angajamentele prevăzute în acord.

1 comentariu

  • Super super! Era si cazul ca după 25 de ani să isi dea mâna administratia centrală si cea județeană. Uite așa deconcentratele care lucrau pt. guvern au fost aduse cu picioarele pe pământ de R Moldovan si vor lucra acum pt. cetățenii județului. Ba mai mult,asa a luat sfârșit războiul de 25 de ani dintre cu cj si deconcentrate. Acum e Pace! Superrrrr!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.