Actualitate

La CJ s-a semnat contractul pentru colectarea selectivă a deşeurilor, ”un proiect unicat în ţară”

Preşedintele CJ Radu Moldovan şi directorul general adjunct al SC Iridex Group Plastic SRL, Delia Duican, au semnat contractul de achiziţie de echipamente cu montaj şi pubele pentru colectarea deşeurilor în Bistriţa-Năsăud, în valoare de 33.868.387 lei. Compania contractantă va instala containere semiîngropate, ”primul proiect de acest fel din România”.

5 semnare pubele”Acest contract este penultimul în derularea importantului proiect ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide”, cel de implementare a containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Durata de execuţie a contractului este de 5 luni. Vom avea un număr de 212 containere semiîngropate cu un volum de 3 metri cubi pentru deşeuri mixte, vor fi furnizate aproximativ 82.000 de pubele care vor fi atribuite fiecărei familii sau persoane juridice, pentru a putea colecta deşeurile de la fiecare locaţie, vom avea 968 de containere semiîngropate, tot de 3 metri cubi volum, pentru colectarea hârtie, 968 pentru plastic şi metal şi 90 de bucăţi pentru deşeurile din sticlă. Iridex Group Plastic a câştigat licitaţia care are o lungă istorie, tot licităm, anulăm, CNSC decide una, se contestă, se merge în instanţă câştigă altcineva. Prima licitaţie a fost anulată nefiind îndeplinite condiţiile, atunci au participat Iridex şi încă o companie asociată cu Teraplast, la a doua licitaţie au participat Iridex şi o companie din Craiova”, a spus preşedintele CJ Radu Moldovan.

El a precizat că pubelele unde va fi colectat gunoiul vegetal vor fi atribuite fiecărei familii din zona rurală şi din zona de case a Bistriţei, alte tipuri de pubele vor fi amplasate în zona urbană, la blocuri, iar containerele semiîngropate vor fi în sate. ”Depinde de mărimea satului, vor fi puse chiar şi în trei zone ale localităţii”, a subliniat el.

Directorul general adjunct al SC Iridex Group Plastic SRL, Delia Duican, a precizat că firma se ocupă din 2002 cu furnizarea recipienţilor pentru colectarea deşeurilor şi că proiectul din Bistriţa-Năsăud este ”unic în România”: ”Am implementat mai multe proiecte la nivel naţional, dar suntem în situaţia de a prezenta primul proiect cu containere semiîngropate din România. Este un proiect ambiţios şi superior colectării clasice cu containere supraterane, primul în care noi furnizăm şi instalăm aceste containere semiîngropate. Deocamdată este un proiect unicat în România, noi sperăm ca rezultatele ulterioare vor atrage atenţia şi altor autorităţi contractante. Acesta are ca scop o mult mai bună colectare a deşeurilor selective, hârtie, carton, PET, sticlă. Aceste containere nu pot fi accesate de persoane neautorizate, două treimi din container este subteran şi este prevăzut cu capac etanş şi sistem de închidere. Este un beneficiu economic adus operatorului care colectează aceste deşeuri”.

1 semnare pubele 2 semnare pubele 3 radu moldovan 4 delia duican

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.