Politică

Liberalii au intrat cu dreptul în 2015. Ce l-a făcut pe Stelian Dolha să spună: ”Aşa să fie tot anul!”

Liberalii, marii absenţi ai Revelionului de stradă de pe pietonal, au început noul an în forţă, la o petrecere în care s-au distrat pe cinste. Copreşedintele partidului, deputatul Stelian Dolha, a primit şi semnul astral că va avea un an norocos. Ce i s-a întâmplat parlamentarului în toiul petrecerii.

La fel ca şi în alţi ani, liberalii au petrecut împreună Revelionul. Petrecerea a avut loc într-un local din Bistriţa unde co-preşedintele PNL Stelian Dolha a strâns din nou, în jurul lui, prieteni şi colegi de partid, împreună cu care, în 2014, a reuşit să obţină rezultate foarte bune la ambele scrutinuri, europarlamentare şi prezidenţiale.

Stelian Dolha s-a fotografiat împreună cu soţia, Florina Dolha, şi cu noii săi colegi de partid veniţi pe filieră PDL, printre care Cosmin Wechter, iar preşedinta organizaţiei de femei a PNL, avocatul Diana Morar, a marcat trecerea în noul an 2015 printr-o serie de selfie-uri atât cu preşedintele, cât şi Viorica Calo, Vasile Mureşan şi alţi liberali.

Intrarea în noul an a fost de bun augur pentru preşedintele Stelian Dolha. „În această noapte am tras biletul câştigător. A fost singurul loz în plic cu noroc. Aşa să fie tot anul!”, a scris el pe Facebook.

Co-preşedintele PNL este născut sub semnul astrologic al Berbecului, iar previziunile astrologice anuale arată că nativii acestei zodii vor avea un 2015 plin de „noutăţi şi satisfacţii”.

PNL revelion prima PNL Revelion 1 PNL Revelion 2 PNL revelion 6 loz PNL Revelion 4 PNL Revelion 5 PNL Revelion 7 7 revelion liberali 2015 8 revelion liberali 2015 9 revelion liberali 2015 20 revelion liberali 2015

7 comentarii

  • Pe Dolha il baga Oltean in buzunar. In parlament au ajuns toti adolescentii pusi pe hotie. Niste anonimi cu pretentii. Hai sictir.

  • Garnitura de parlamentari ar trebui dusa la Jilava sau la Casa de Corectie. Au ajuns sa ne conduca toti hotii. Oltean e o fosila ce traieste doar din conjuncturi, Suciu a ajuns acolo prin spiritul de trompetist, Dobra, un biet profesoras pe care nici nevasta-sa nu l-ar mai vota, iar Pana saraca a ajuns acolo din greseala, pe voturile pensionarilor si tiganilor din Viisoara. Iar pe Florian nu are rost sa-l pomenim, pt ca e nevinovat, saracul si putin sarac cu duhul. Nici macar unul din ei nu e bun de maistru macar. Si ei cred ca pot dezvolta un judet. Unde esti tu Tepes, Doamne?

  • Astia da liberali,Bindea,Bozbicioaia cu Bozbici,Calo,etc.
    Mă,voi credeti ca va votat pe voi oameni ? Voi în afară
    de a vă face poze unul altuia, nu stiti nimic.Vă adunaţi
    ca nişte lipitori pe lânga „Presedinte”si periaţi cât încape.
    Mă miră faptul că a devenit şi Stelică repede atras de astfel
    de comportamente.Incet,încet o ia pe urmele lui Neluţu
    Mexicanu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.