Actualitate

Lorand Toth: Oricine își va putea plăti taxele online

”Orice cetățean din România, deci și din județul nostru fie că vorbim de oraș sau sat, își va putea plăti taxele online. Proiectul USR prin care instituțiile publice sunt obligate să ofere oamenilor posibilitatea de plăti taxe și impozite și online, a fost adoptat de Parlament”, spune președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth”:

”Deputații USR Brian Cristian și Viorel Băltărețu sunt autorii inițiativei care aduce instituțiile publice din România în secolul 21. Din totalul de 3.186 de primării de comune și orașe, sub 30% oferă posibilitatea de a plăti taxe și online, iar județul Bistrița Năsăud nu face excepție de la această regulă. Românii resimt din greu acest lucru. Stau mai mult la cozi, pierd timp, bani, irosesc resurse. Proiectul USR oferă tuturor românilor, inclusiv celor din diaspora, posibilitatea de a-și plăti impozitele, amenzile, taxele, pe o platformă de tipul ghiseul.ro. În plus, legea dă șansa unei reforme administrative în primării: proiectul USR mai prevede ca toate ghișeele să fie dotate cu POS-uri, pentru ca oamenii să poată plăti cu cardul. Primăriile au 6 luni la dispoziție să implementeze legea USR, după ce aceasta va fi promulgată de președinte”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.