Social

Lucrări de reabilitare a DN 17 C între Dumitra și Rebreanu. Restricții și pe DN 17 în două zone

După ”lupte seculare”, săptămâna aceasta încep lucrările de reabilitare a unui sector din DN 17 C, mai exact între Dumitra și Liviu Rebreanu pentru început, iar din momentul demarării acestora circulația se desfășoară alternant pe o bandă, pe anumite sectoare, anunță DRDP Cluj.

Pe DN 17, la Piatra Fântânele, continuă lucrările de așternere a straturilor rutiere bituminoase foarte subțiri, astfel că traficul rutier se desfășoară alternant pe o bandă de circulație pe sectoare cu lungimea de maxim 1 km, pe o bandă din două pe sens. Totodată, între Tureac și Mureșenii Bârgăului circulația este alternantă pe o bandă, pe sectoare izolate, deoarece se fac lucrări de raparații (tasări). Condorm DRDP Cluj, lucrările se vor încheia la finalul acestei luni.

CNADNR a scos la sfârşitul lunii septembrie 2015 la licitaţie contractul pentru lucrările de ranforsare a unui sector de drum de pe DN 17 C, mai exact km 9+020 – 26+050 (Dumitra – Năsăud – Salva), valoarea estimată a contractului fiind de peste 3 milioane de euro. Licitaţia pentru ranforsarea DN 17 C a fost câștigată de SC Diferit SRL cu circa 2,3 milioane de euro.

În octombrie a fost scos la licitaţie şi contractul pentru ranforsarea unui sector de drum de pe DN 17 D, mai exact km 0+0750 – 21+660 (Beclean – Salva), valoarea acestuia fiind estimată la peste peste 4,8 milioane euro. Asocierea SC ARL SA – SC Dimex 2000 Company SRL – SC Strabag SRL este câştigătoarea lucrărilor de execuţie pe DN 17 D, cu circa 3,6 milioane de euro. Și pe DN 17 D trebuie să înceapă în curând lucrările.

Cum se lucrează

”Pe DN 17 C și DN 17 D vor fi lucrări de mare anvergură, cu reciclare in situ, tehnologie modernă. Tot ce este beton de ciment se va uniformiza, se frezează, se colmatează rosturile, se toarnă un strat de mortar asfaltic de 4 cm, se pune un strat antifisură de geosintetic, geogrilă și peste încă două straturi de asfalt. Deci betonul rămâne ca fundație, este foarte bun pentru fundație. Se va elimina acel mers în scară, cum se întâmplă acum”, spunea nu de mult șeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Alexandru Slavita.

Conform caietului de sarcini, pe DN 17 C pe sectoarele cu sistem rutier rigid se aplică strat de uzură din BA 16, strat de legătură din BAD 20, geocompozit-strat antifisură, strat de mortar antifisură MA 8. Pe sectoarele cu sistem rutier elastic s-au prevăzut lucrări de reciclare in situ cu următorul tip de sistem rutier: strat de uzură din BA 16, strat de legătură din BAD 20,20 cm strat de reciclare in situ cu lianți hidraulici 4% și bituminoși 2,5% cu aport de piatră spartă de 10 cm.

Pe DN 17 D, pe sectoarele cu sistem rutier rigid sunt prevăzute următoarele lucrări: colmatare rosturi cu mastic bituminos, frezare dale de beton pe 2 cm grosime, strat de beton asfaltic BA8, geocompozit-strat antifisură, strat de legătură din BAD 20, strat de uzură din BA 16. Pe sectoarele cu sistem rutier elastic s-au prevazut lucrări de reciclare in situ cu următorul tip de sistem rutier: strat de uzură din BA 16, strat de legătură din BAD 20, 20 cm strat de reciclare in situ cu lianți hidraulici 4% și bituminoși 2,5% cu aport de piatră spartă de 10 cm.

Celelalte sectoare de pe DN 17 C și DN 17 D vor fi scoase pe rând la licitație pe măsură ce se vor finaliza documentațiile tehnico-economice.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.