Actualitate

Majorări de salarii în educație și sănătate. Doina Pană: O zi mare în Parlament

Deputații au adoptat legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care sunt majorate salariile în educaţie şi sănătate. La vot nu au participat parlamentarii PNL. Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a anunțat că Guvernul are „datoria” să se adreseze Curții Constituționale, pentru că nu sunt indicate sursele de finanţare. La rândul lor, liberalii susțin că nu a existat cvorum la ședința de vot final.

”O zi mare în Parlament! Împotriva PNL și a Guvernului Dacian Julien Cioloș (ei consideră, au spus-o public, medicii și profesorii pomanagii), am modificat OUG 20 introducând categoriile de salariați uitați de tehnocrați și majorând salariile în sănătate și educație în medie cu 15% (anul trecut în decembrie am făcut la fel, în aceleași condiții potrivnice!)”, a menționat deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD.

Referitor la sistemul sanitar, un amendament prevede că, „începând cu 1 decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază”, şi nu la cel din 2009. Un alt amendament adoptat prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei”. Majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ. De asemenea, angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Deputaţii din Comisiile de muncă şi de buget au aprobat şi un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeaşi dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene şi din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menţionat mai sus se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

Aplicarea modificărilor determină creşteri salariale care, în cazul unui director de unitate de asistenţă socială pot ajunge până la 54%, de la 4.212 lei la 6.498 de lei, în cazul unui asistent social ar putea fi de 38% de la 2.382 de lei la 3.297 de lei, în timp ce pentru salariul unui psiholog stagiar în aceeaşi unitate nivelul creşterii este de 6%, ceea ce reprezintă mai puţin de 100 de lei.

În cazul unui director de program de rezidenţiat, creşterea este de 12,5%, iar salariul unui medic coordonator de substaţie la serviciul de ambulanţă ar creşte cu 10%.

Cel mai mare impact bugetar al modificărilor salariale decise de comisiile parlamentare de specialite pentru personalul din educaţie şi din sănătate, de 2,9 miliarde de lei, îl au majorările cu o medie de 15% ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate, inclusiv cel administrativ, de la 1 decembrie 2016 (1,1 miliarde de lei) şi pentru personalul din învăţământ, de la 1 ianuarie 2017 (1,8 miliarde de lei). Pe locul al treilea ca impact bugetar se află sporurile calculate ca procent aplicat la salariile majorate pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială, cu un impact de 1,4 miliarde de lei asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.

Legea implică şi majorarea salariilor de bază pentru personalul din asistenţa socială, în medie cu 15%, de la 1 decembrie 2016, impactul bugetar fiind de 292,31 milioane de lei. Pe cale de consecinţă, această decizie va genera şi modificări ale salariilor personalului din cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene si din cadrul direcţiilor judeţene de sănătate publică, salarii care reprezintă 85% din nivelul salariilor majorate pentru Casa Natională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă costuri de 231,27, milioane de lei.

11 comentarii

  • Felicitari!!! In sfarsit niste parlamentari care merita sa conduca tara… Care se gandesc sa imbunatateasca traiul tuturor, in toate domeniile…

    • Traiul tuturor? 15% pentru un salariu de 1000 de lei înseamnă o creștere de 150 lei, iar pentru un salariu de 4000 de lei înseamnă 600 lei. Deci al cui trai ziceai că se îmbunătățește? Uite că ăia cu salarii mici or să rămână și mai în urmă față de cei cu salarii mari.

    • Dacă faci un calcul, vei vedea că celor care au li se va mai da, iar celor care n-au… nu prea. Ca la Evanghelie…

  • Gura păcătosului adevăr grăieşte: ,,O zi mare în Parlament! Împtriva PNL şi a Guvernului…” Deci, cu alte cuvinte d-na Pană recunoaşte deschis că tot ceea ce inițiază PSD este DOAR împotriva celor sus-numiți şi nu neapărat pentru un efect pozitiv asupra celor invocați…ei fiind doar amintiți aşa din când, în când…ştim noi…când…

  • Motto:
    „Sunt mandru ca-s roman si ca sunt dac
    Si nimanui nu i-am cersit la usa
    Si nu am fost nici carpa, nici papusa
    Si sunt bogat atunci cand sunt sarac”
    (Sorin Poclitaru )

    Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care sunt majorate salariile în educaţie şi sănătate.
    Primul aegument este Legea responsabilităţii fiscale, potrivit căreia cu şase luni inainte de alegeri nu se mai adoptă acte normative legate de salarii. Un alt argument a fost acela că OUG sta în Parlament de câteva luni de zile şi ar fi fost timp pentru o dezbatere reală şi „pentru a veni cu argumente consistente şi inatacabile.
    „Această lege, aşa cum a fost votată, afectează nişte principui pe care Guvernul şi-a bazat modificările salariale. Ea adânceşte inechităţile salariale pe care am încercat să le corectăm . Guvernul nu contestă nevoia de ajustare a salariilor în sectorul bugetar, dar, dincolo de măriri, este esenţială corectarea unor inechităţi carepersită de ani de zile şi care au fost adâncite tocmai de acest mod de abordare pe picior”, a apreciat Cioloş.
    Pe de alta parte, Presedintele Klaus Iohannis a declarat: „În ce priveşte legea, eu sunt pozitiv, aştept legea la promulgare”, dupa ce toate aspectele vor fi lamurite in Parlament.

  • Partidul născut în timpul diversiunii din decembrie 1989 (psihoza teroriștilor) nu poate trăi decât din diversiune. Nu mor ei de grija celor mulți, nici măcar a medicilor și profesorilor. Ceea ce îi interesa au votat din timp: pensii speciale pentru privilegiați. Acum au nevoie strigentă să fie votați. De aceea sunt darnici! Numai că măsurile lor au grave probleme de legalitate și constituționalitate. Mai mult ca sigur, legile nu vor trece acest examen. Între timp ei vor continua „lupta”, alegerile vor trece, anul viitor- alte priorități au ei. Poate revotează legea pensiilor speciale pentru activiștii de partid, adică pentru primarii și cei devotați „cauzei”, în timp ce gura nu le va tăcea.

  • Dar de ce guvernele precedente si acesta actual nu iau in calcul si majorararea salariilor pentru cei care lcureaza in Ministerul de Interne si aici ma refer la institutiile care sunt sub egida acestuia, nu ministerul in sine. De ce? se pune mereu accent pe sanatate educatie etc? Altii sa nu aiba parte de majorari salariale, sa nu aiba parte de o masa mai imbelsugata, prin justitie, interne, doar o anumita parte din salarati. In ce tara de 2 bani traim. Stim doar sa punem accent pe 2,3 domenii neglijand total celelalte. asta este lipsa crasa de bun simt si de viziune. Sa gandim in perspectiva sa nu fim dusi de val sa ne canalizam toata atentia pe 2,3 domenii maxim. Tara asta are bugetari ce tin de alte minsitere. Altii sa moara de foame pe la Interne, politie, ministerul culturii. Alti bugetari. O bataie de joc a guvernului. Neacademic vorbind, daca vrei sa faci o treaba buna uita-te la salariile tuturor bugetarilor din absolut TOATE ministerele vezi cum stau lucrurile si apoi dezbati majorarea de salarii. Va mai intrebati de ce pleaca multi din tara. Pai pleaca si ei ,,de bine ce le e aici”.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui toni Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS