Managerul din cantină

Ca manager al uneia dintre cele mai mari companii din Bistriţa, să-ţi petreci prima zi de primăvară (în care se deschid stagiuni muzicale elitiste şi se recită versuri de iubire în cafenele) într-o cantină pare de-a dreptul bizar. Nu şi pentru Dorin Stoian, directorul Comelf. De când a auzit că un salariat al fabricii celebrează 40 de ani de muncă neîntreruptă, s-a gândit că e momentul să cerceteze dacă nu sunt mai mulţi. A aflat că numărul lor se apropie de o sută şi a pus la cale o sărbătoare în cinstea lor. Doamnelor le-a oferit flori şi mărţişoare, bărbaţilor pahare cu şampanie. S-a fotografiat cu toţi lângă un panou pe care scria „Comelf, de peste 35 de ani împreună!”.

Cât timp lumea îşi căuta locuri în sală, iar Dorin Stoian era prins în şedinţe foto, am profitat de ocazie ca să stau de vorbă cu câţiva dintre cei care îşi găsiseră deja locurile şi aşteptau să înceapă evenimentul. Am vrut să ştiu cum era în fabrică în comunism, cum s-a făcut tranziţia şi ce cred ei că a dus la salvarea Comelf într-o perioadă în care aproape toată industria comunistă se prăbuşea zgomotos. Toţi mi-au răspuns: „Managementul!”. Fie că am vorbit cu ingineri, cu maiştri, cu simpli muncitori, toţi au avut acelaşi răspuns, dovadă că e cel adevărat. Cu coada ochiului îl urmăream pe Dorin Stoian. Dacă nu aş fi ştiut că el e managerul, cu greu mi-aş fi dat seama că interlocutorii mei vorbesc chiar despre omul modest care se amestecă printre ei.

Apoi a urmat povestea. L-am ascultat timp de o oră şi jumătate pe Dorin Stoian vorbind despre ideile măreţe ale comuniştilor care au proiectat la Bistriţa un combinat cu 24.000 de locuri de muncă, mai multe cu 4000 decât numărul locuitorilor, despre cum s-a ales praful de ideea lor,  despre fabrica cu 6000 de angajaţi care s-a frânt în patru, despre clipa în care au plecat din IUT actualele Ario şi RAAL. A spus despre drumurile lui la Bucureşti pe la uşile miniştrilor şi parcă mi-l închipuiam încercând să-i convingă să accepte soluţiile lui pentru ca actualul Comelf să nu devină istorie. L-am ascultat apoi vorbind despre curajul de a lăsa în urmă producţii care nu mai foloseau nimănui şi pentru care nu mai găsea pieţe şi ambiţia de a intra pe piaţa europeană altfel decât „desculţ şi cu pantofii rupţi”. A investit mai întâi sute de mii de euro, apoi câte un milion ca să ajungă acum la opt milioane de euro investiţii în tehnologii noi cu care să se facă producţii cerute pe piaţă, cum ar fi componentele pentru centrale eoliene. Cu siguranţă că nu i-a fost uşor să producă marfă acceptată de General Electrics, Siemens, Komatsu şi de alţi parteneri în firma care nici astăzi nu arată aşa cum şi-ar dori. Visul lui e să schimbe utilajele la zece ani, aşa cum se întâmplă în Occident, dar încă mai are de schimbat utilaje pe care nicio „idee smart” nu le-a mai putut cârpi. Între timp însă, Comelf lucrează pentru lumea întreagă. Face de la montagne russe la componente pentru centrale, atât de importante în întreg mecanismul încât orice greşeală la un produs finit ar putea duce la pierderi de sute de miliarde. De euro, ce credeaţi? În timp ce pe mine mă trece un fior rece gândindu-mă la imensa responsabilitate, îl aud pe domnul Stoian cum coboară vocea: „Când mă vedeţi mai supărat, când vă spun că nu avem voie să greşim, să ştiţi că e o mare răspundere pe umerii noştri”. În sală parcă nu respiră nimeni. Sunt convinsă că fiecare angajat al Comelf ştie acest lucru. Locul de muncă al fiecăruia depinde de felul în care îşi face treaba. Din acest motiv, conştiinţa fiecăruia e cel mai bun supraveghetor.

Mă gândeam la vorbele managerului în timp ce Dorin Stoian continua să vorbească despre concurenţa Comelfului din Cehia care a dat faliment, despre oportunităţi noi de afaceri, despre un viitor care arată, cel puţin din descrierile lui, foarte bine pentru firmă. A simţit o cădere la începutul crizei, dar a învăţat să-i găsească şi ei punctele slabe. Anul acesta, Comelf e iar în creştere, comenzile vin una după alta, secţiile se vor schimba la faţă, iar visul managerului va prinde contur.

S-a întâmplat ca azi să aud foarte multe discursuri politice, dar sunt incapabilă să vă fac o sinteză. Oamenii politici vorbesc mult şi spun puţine. Majoritatea nu au condus un om în viaţa lor, cu atât mai puţin o fabrică, nu au creat un loc de muncă, nu au plătit un salariu, doar l-au primit. De aceea, tot ce spun ei ne intră pe o ureche şi ne iese pe alta. De aceea, tot ce face lumea politică pare şi poate că este doar în interesul ei. În schimb, vorbele lui Dorin Stoian mi-au rămas în minte chiar dacă nu e cel mai bun orator fiindcă sunt cuvintele unui om care a construit, care prin curaj, ambiţie, viziune, face ca, lună de lună, peste o mie de oameni să meargă acasă cu un salariu decent.

Jos pălăria în faţa domnului Dorin Stoian, un adevărat Cetăţean de onoare al Bistriţei. Eu cred că domnia sa reprezintă adevărata elită a acestui oraş chiar dacă, în cantina Comelf, acolo unde l-am întâlnit vineri seara, nu mai era nimeni în afară de el şi oamenii lui. Dar nu vorbim de orice fel de oameni. Sunt cei care i-au fost alături la bine şi la mai puţin bine, cei care au crezut încă de acum două decenii că visul acestui om se va împlini cândva.

Cristiana Sabău