Social

Mănăstirea Dobric își serbează hramul de Adormirea Maicii Domnului. Programul slujbelor

Cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, luni 15 august, Mănăstirea Dobric își va serba hramul, în prezența PS Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Programul slujbelor:


Duminică 14 august

Ora 19.00 – Vecernia și Litia

Ora 20.30 – Paraclis și cuvânt de învățătură pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană

Ora 23.00 – Prohodul Maicii Domnului, înconjuurarea mănăstirii, cuvânt de învățătură pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, Moliftele Sf. Vasile cel Mare

Luni 15 august

Ora 01.30 – Utrenia și Sf. Liturghie

Ora 06.00 – Sf. Maslu

Ora 08.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Ora 10.00 – Sf. Liturghie oficiată de PS Benedict Bistrițeanul

Mănăstirea Dobric este supranumită şi ”Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul ”Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean. În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni ”Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă. În 2013, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, IPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe. De asemenea, a fost amenajată o sală de evenimente/conferințe, precum și o bibliotecă a mănăstirii, care va adăposti peste 20.000 de volume din colecția mănăstirii.

În prezent, la mănăstire vieţuiesc 5 maici, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

4 comentarii

  • Ionica si Raducu au delegat reprezentanti de rangul II; evenimentul nu este la inaltimea staturilor lor. Nu este rau ca mai lasa loc si lui Dumnezeu, cateodata! Oricum, scena va fi umpluta de Pacaliciul din Caian care de ortodox ce este va trebui sa-siu schimbe numele din Paul in Pavel.

    • Om liber – răutatea dă afara din tine … Pavel sau Solomon zicea : “Si un prost ar trece drept ințelept daca ar tăcea”

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Japonezu' Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS