Social

”Felicitări, ai parcurs traseul Via Maria Theresia!”. ”Maratonul VMT 4.0, un succes” (FOTO-VIDEO)

ACTUALIZARE Maratonul Via Maria Theresia 4.0 s-a încheiat. Aproape 700 de persoane, sprijinite de peste 300 de voluntari, au luat startul în probele de concurs ale ediției 2017: Maraton, Semimaraton, Ultramaraton, Triatlon individual (înot/bicicletă/alergare), Mountain biking, Drumeție.

”Ce frumos este la linia de finish a maratonului Via Maria Theresia! Așteptăm tot mai mulți sportivi aici la cantonul silvic Tihuța, unde atmosfera este asigurată de voluntarii noștri, dar și de foarte mulți aparținători. E poate misiunea cea mai importantă pentru ziua de azi. După o cursă grea, participanții merită aplauzele și îmbrățișările noastre, știm că nu le-a fost ușor. Felicitări, ați parcurs traseul Via Maria Theresia! Emoțiile cresc pe măsură ce probele se apropie de sfârșit”, a anunțat Tășuleasa Social.

”Ediția a 4-a a Maratonului Via Maria Theresia, un mare succes! Tășuleasa Social, felicitări pentru organizarea impecabilă, participanților pentru curaj și tuturor voluntarilor pentru buna dispoziție și pentru miile de zâmbete care le-au împărțit azi! O atmosferă minunată, organizare impecabilă, zâmbete, determinare și peisaje care îți taie respirația!”, a postat pe Facebook președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a fost voluntar, alături de prefectul Ovidiu Frenț, la unul dintre punctele de control.

  

ȘTIREA INIȚIALĂ A început a patra ediție a Maratonului Via Maria Theresia, care se desfășoară pe drumul istoric al Mariei Theresia, construit cu sute de ani în urmă, cu scopul inițial de alimentare a frontului și amplasare a trupelor, și reamenajat în ultimii ani de Asociația Tășuleasa Social.

Tășuleasa Social: ”Avem în mijlocul nostru cei mai faini și entuziasmați oameni și nu sunt deloc puțini. Credem că toți cei care sunt azi prezenți, fie că au dat startul la una din probele competiției fie că nu, ar merita o mențiune în această postare din dimineața evenimentului. Via Maria Theresia este despre oameni! Ne bucurăm că printre concurenți se numără și Dragoș Bucurenci la triatlon, Marius Manole la semi-maraton, Toma Coconea la ultramaraton și Voicu Bojan, voluntarul nostru, la triatlon. Fiecare din ei fac lucruri speciale în viețile lor reale, dar astăzi sunt aici alături de noi și își depășesc limitele personale pe drumul Mariei Theresia”.

   

”Înainte de a ne implica în organizarea propriei noastre competiții sportive, Tibi Ușeriu era cel care ne povestea despre ce înseamnă un maraton “adevărat”, cu tot felul de exemple din țări străine, cum ar fi Turul Giganților. Poate că la început ni se păreau doar povești despre oameni ambițioși. Însă inspirația ne-a lovit destul de repede și în 2014 organizam prima ediție a maratonului VMT. Ce am învățat în tot acest timp despre maratoane montane este că ele se pot întâmpla doar în măsura în care din organizare nu lipsesc elemente cheie. Aceste elemente sunt voluntarii, dar la fel de importantă este și prezența autorităților. Ieri, domnul președinte de Consiliu Județean, Emil Radu Moldovan, ne anunța la telefon că și-a ocupat punctul de control care i-a fost desemnat, alături de domnul Ovidiu Victor Frenţ, voluntarul nostru și prefectul județului Bistrița-Năsăud. Punctul pe care domniile lor îl administrează este unul din cele mai dificile. Nu numai că ne bucurăm de un astfel de sprijin direct din partea autorităților, dar credem că este un exemplu bun de cum ar trebui să funcționeze lucrurile și aproape că nu ne puteam imagina VMT 4.0 altfel”, a precizat Asociația Tășuleasa Social.

Maratonul Via Maria Theresia – ediția 4.0 are loc sâmbătă 26 august. Aproape 700 de persoane, sprijinite de peste 300 de voluntari, au luat startul în probele de concurs incluse în ediția 2017: 1. Maraton – 42 km (1860 m+), 2. Semimaraton – 21,8 km (1470 m+), 3. Ultra-maraton – 81 km (4700 m+), 4. Triatlon individual – 1,5 km înot/22,75 km bicicletă/14,65 km alergare, 5. Mountain biking, 6. Drumeție – 5 km și 10 km.

”S-a dat startul la proba de ultramaraton! VMT 4.0 IS ON! Fugi, nu te lăsa!”:

7 comentarii

  • Oare de ce participarea la primele trei ediții a fost gratuită și la cea de-a patra s-a pus taxa? Din taxă s-a strâns peste 12.000 euro în acest an. Pare că devine totul o afacere bună.

    • 1. a fost taxa si la editia a doua
      2. cine alearga la competitii stie foarte bine ca toate competitiile percep o taxa de participare care de obicei trece de 60 ron

  • va bucurati de prezenta lui bucurenci, admirator al lui kynsei, pedofil, impostor si monstru, care chinuia copii de cateva luni in experimentele lui sexuale

  • O ușoară abatere de la firescul lucrurilor din primii ani, taxa e justificată totuși (kit ul de start, mâncare de după, alte cheltuieli), sper însă să nu ne întoarcem în comunism unde voluntariatul era dirijat de partid, care îl făcea cu activul de partid, cu militari, milițieni și securitate. Felicitări adevăratilor voluntari, anonimi sau persoane publice, care și-au făcut treaba, fără a avea pretenția să fie ridicați în slăvi.

  • Avem un dar incredibil , sa călcăm cu cuvinte . Tasuleasa Social , printr alte multe lucruri fantastice pe care le face , este si organizație formatoare , prin curtea căreia s-au perindat mii de copii si care au plecat acasă cu o alta mentalitate , cu o alta cultura despre respectul fata de mediu si fata de ei . Ei vor fi la rândul lor , formatori pentru un mod de viața decent si civilizat . Nu întâmplator , in aceasta curte a tuturor , au poposit scriitori , artiști , profesori , muzicieni etc etc , de mare probitate morala si profesională , care prin cuvintele lor si gesturile lor modeste , te zdruncina si te determina sa te reevaluezi , chiar si adult fiind . Tasuleasa , este un loc magic de unde pleci mai bun si cu speranța resetării . Mergeți acolo , si fiți sinceri cu voi !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.