Actualitate Social

Mașina de serviciu a primarului Bistriței a lovit un autoturism. Ce susține păgubitul și ce spune edilul

(FOTO) Mașina de serviciu a primarului Bistriței, Ovidiu Crețu, a lovit un alt autoturism în cursul zilei de miercuri, ne-a semnalat proprietarul acestuia printr-un mesaj SMS pe care l-a transmis redacției noastre. Iată conversația:

Joi dimineața, Timp Online a intrat și în posesia unor fotografii din care reiese că mașina BN01ADP a fost cu adevărat implicată într-un incident în trafic, însă potrivit unor surse oficiale, acesta nu ar fi fost anunțat la Poliția Municipiului Bistrița.

Contactat telefonic, primarul Ovidiu Crețu a declarat pentru Timp Online că nu el se afla la volan, ci șoferul.

”Nu am fost eu, a fost șoferul cu mașina. Când a ieșit din parcarea de la Dedeman, a frecat pe careva acolo, cam asta e tot. O zgârietură la mașină. Ieri (miercuri -nr.) a fost acest incident în timpul zilei. Trebuie să vină acum (proprietarul celeilalte mașini -n.r.), de dimineață, să rezolvăm problemele. Șoferul nu și-a dat seama că e frecată mașina. Nu e îndoitură sau chestie solidă ca să-ți dai seama. Nu și-a dat seama. E vina lui. Nu e nicio problemă în acest sens. Avem asigurare pe mașină, se va rezolva, suntem oameni serioși”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Întrebat ce căuta șoferul cu mașina de serviciu la Dedeman, primarul a răspuns: ”L-am trimis să verifice niște probleme. Am discutat cu șeful și trebuia să-mi dea niște informații”.

Timp Online l-a contactat și pe cel care a transmis informația legată de acest incident rutier ca să-l întrebe dacă are aceeași variantă cu a primarului, însă nu a mai răspuns la telefon.

Primarul Ovidiu Crețu obișnuiește să conducă el mașina de serviciu atât în deplasările prin oraș, cât și în străinătate. De altfel, mașina a fost fotografiată și în Austria, cu echipament de schi deasupra, într-o perioadă în care edilul era în delegație la organizațiile sașilor.

15 comentarii

    • Todeauna m-am intrebat cat de departe poate ajunge nesintirea ?!!. Parcarea din fata primarie este pentru oamanii care vin cu acte la primarie si nu pentru angajati primariei. Cat de penibil poti fi ca primar ca-sa iti parchezi masina de serviciu chiar in fata usi primarie ;o))) Vedeti si in poze , numai la noi poti sa vezi atata prostie ;o)

  • Crețu se crede stăpân peste acest oraș și nu orice stăpân ci unul comunist. Să avem grijă la plecare să nu ia și mașina primăriei, a folosit o atâta în interes personal încât crede că i aparține. Nu sunt camere de supraveghere la Dedeman??

    • Dl primar se crede mare mandatar ,pt el nu exista lege ,nu exista reguli ,el este sever cu alti ,ma refer la angajați primăriei, uni dintre ei ,căci restul sunt de-ai lu.O sa ne scăpăm de toată suita lui Crețu.

  • Urgent altă mașină. Nu din banii fraierilor care plătesc pârtia de schi la soare….sau ceva asfaltări făcute ca in Makeup iefti ….ci din „bugetul primăriei”. Asigurarea și combustibilul sa fie tot din”bugetul primăriei” că să nu se supere ăia care deja cotizează pentru aberațiile primarului. Încă o mașină..mai mare..mai scumpă. Și încă o pârtie…why not?!

    Nu-s de la niciun partid (am fost 2 luni in organizația de elevi la pnț acu vreo 22-24 de ani…dar nu cred că se mai pune), dar un ochi rade că primarul pleacă…și altul plânge când văd care sunt alternativele…

  • hopaaaaa ! ce aflăm noi de aiceaaaa ?
    Că mai marele nostru primare trăiește și este în exercițiul foncțiunii (probabil).
    Noi însă nu vedem nimic în urma lui, pentru că este un domn extrem de discret.Cel puțin de 12 ani.

  • Mafia PSD
    https://www.riseproject.ro/articol/audio-cand-vorbeste-mafia/
    Dacă la un simplu accident, ăştia consideră că nu trebuie să reacționeze cum o face orice om obişnuit, adicã opreşte discută , se sigură.că cealaltă parte e ok…vă dați seama când e vorba de milioane, sunt în stare să apeleze la interlopi,criminali. Sau la oamenii implantați în funcții .
    Ăştia au obținut execuția politică a doamnei Kovesi.
    Păi unde mai e delimitarea între un Stat Legal şi grupurile de crimă organizată?

  • Minciuni ordinare.
    Acele informatii de la Dedeman erau de interes public in timpul serviciului?
    Dacă DA , se puteau obtine telefonic.
    Il doare pe asta in cot doar nu este masina lui si se repara pe bani publici.
    Sa aibe curaj si coloana vertebrala persoana cu masina lovita si sa spuna adevarul.

  • Hai sa fim seriosi. La cat e de frecata masina sa nu simti ca ai acrosat alta masina trebuie sa fi mare nesimtit. N-a fost niciun sofer. A fost Cretu. Soferul are bun simt.

  • SUNTEM PROSTI!
    Pentru asta imi suna mie ceasul dimineata sa ma scol sa merg la servici sa muncesc SA PLATESC IMPOZITE LA TOTI SMECHERII de la stat SA AIBA MASINA LA STATIA DE EPURARE 24 din 24 ore ….
    o tara de prosti!

  • Sper sa nu il mai vedem in vreo functie publica, ca si-a umplut buzunarele destul.
    Ma mir cum de a iesit tot el, ca nu se vede nimic din ce a facut dar se vede tot xe nu a facut (infrastructura la pamant si ilegalitati peste tot).
    La vot(cand o fi) si sa il inlocuim, da nu cu alt psd-ist pt ca va fi tot el sef. Cu unul din alt partid.
    Cum doamne sa nu recunosti?cum sa fugi? Macar sa fi lasat un biletel, ca doar sunt camere, martori… Un copil de 5 ani, asta e starea primarului.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Citizen Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS