Bistrița-Năsăud va fi sub cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat vineri, sâmbătă și duminică (22-24 iulie).
În cadrul ședinței extraordinare de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, a fost aprobat un set de măsuri la nivelul autorităților și instituțiilor publice județene și locale de prevenire a apariției unor situații de urgență, precum și pentru limitarea efectelor acestora, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare care sunt anunțate în perioada următoare, astfel:
Adaptarea programului de lucru şi limitarea activităților desfăşurate în aer liber;
Amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populației, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit. Aceste puncte de hidratare vor fi activate și semnalizate corespunzător în momentul în care este depășită temperatura de 35 de grade Celsius;
Informarea preventivă a populației cu privire la importanța respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum și interdicția utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;
Monitorizarea zonelor forestiere și, în special, a celor frecventate de turiști, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii, jandarmii montani sau proprietarii acestora;
Desfășurarea de controale de prevenire și stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum și la nivelul localităților și operatorilor economici deținători de culturi agricole;
La nivel de fiecare unitate administrativ-teritorială s-a dispus identificarea persoanelor aflate în dificultate/vulnerabile și a căror stare de sănătate poate fi influențată negativ de caniculă;
Suplimentarea numărului de ambulanțe și a personalului medical, dacă este cazul;
Asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.
Supravegherea continuă a calității apei din fântânile publice;
Monitorizarea cu sprijinul primăriilor a tuturor surselor de apă din localități;
Menținerea rezervoarelor de apă la o capacitate care să asigure necesarul de apă potabilă în cazul unor avarii la rețeaua de alimentare;
Verificarea respectării cerințelor privind siguranța alimentelor de către operatorii economici;
S-a pus în vederea operatorului de distribuție a apei potabile asigurarea necesarului de apă potabilă în comunitățile posibil afectate;
Recomandări adresate populației:
Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
Purtaţi pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise;
Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.
În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.
Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.
Organizatorii de evenimente sportive, culturale, comerciale etc. trebuie să ia măsuri adecvate, raportate la durata şi intensitatea caniculei;
Adaugă comentariu