Economie

Măsuri de austeritate. Unde se taie cheltuielile

Proiectul de Ordonanţă de Urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare, făcut public de Ministerul Finanţelor, prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor cu bunurii şi servicii în instituţii publice, interdicţia ca acestea să achiziţioneze autoturisme, mobilier şi birotică, dar şi oprirea angajărilor la stat, cu unele excepţii. De asemenea, numărul de posturi din Cabinete şi Cancelarii se înjumătăţeşte. Toate măsurile prevăzute ar urma să ducă la o reducere cu 5,33 miliarde de lei a cheltuielilor de la buget la nivel național.

”Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea reducerii cu 10% a cheltuielilor aprobate pe anul 2023 la titlul Bunuri şi servicii, exclusiv sumele nerepartizate în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în document.

Aceste prevederile nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.


Autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier şi aparatură de birotică.

Conform documentului, în acest an se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice şi instituţiile publice locale, cu excepţia posturilor unice.

Prin excepţie, ”în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice”, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

În cazul posturilor la care a avut loc deja proba scrisă a concursurilor sau proba practică, procedura poate continua.

De asemenea, prin derogare, funcţiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.

O altă prevedere arată că: ”Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25”.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a viitoare OUG, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a dispune modificarea fişelor de post.

”Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ale art. 21 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, sumele reţinute, în proporţie de 10% în bugetul de stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj se anulează cu ocazia primei rectificări bugetare, cu excepţia cheltuielilor de investiţii, a cheltuielilor cu stocurile rezervă de stat şi de mobilizare şi cheltuielilor aferente despăgubirilor civile”, se mai arată în document.

De asemenea, OUG prevede că se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare şi credite de angajament între programe pe tot parcursul anului, peste limita prevăzută, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cu modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3/xx/27 Fişa programului bugetar.

Totodată, şefii de instituţii stabilesc persoanele şi durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă.

O altă prevedere se referă la faptul că, timp de un an, după intrarea în vigoare a acestui OUG, autorităţile care atribuie contracte de achiziţie publică pentru produse agroalimentare aplică criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ.

”În anul 2023, personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de subordonare şi de finanţare, pot deţine calitatea de membru al consiliului de administraţie şi/ sau de membru al consiliului de supraveghere la maxim două întreprinderi publice sau în organele de conducere ale altor entităţi deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale al cărui sediu se află pe teritoriul României”, se mai arată în proiectul de OUG. În termen de 30 de zile, aceste persoane trebuie să opteze, altfel îşi pierd de drept calitatea de membru din toate consiliile de administraţie şi/ sau de supraveghere.

Proiectul de ordonanţă a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, pentru consultare.

7 comentarii

  • Dar de nenumăratele beneficii și privilegii ale securiștilor și magistraților nu se atinge nimeni? De pensiile lor speciale nesimțite și nemeritate nimic nimic?

    40
    2
  • Cheltuielile cresc fata de anul trecut, nu scad.
    Buget de stat pe 2022 ; 541 miliarde lei
    Buget de stat pe 2023; 608 miliarde lei
    Adică cheltuieli cu 67 miliarde mai mari ca anul trecut.
    Acum Primul Ministru vine si ne spune ca o sa taie 5,33 miliarde.
    Deci cheltuim cu 62 miliarde mai mult ca anul trecut .

    E ca in Bancul ăla in care sluga se plânge stăpânului ca locuința in care e cazat, e prea mică.
    Stăpânul îl pune pe sluga sa bage in bordei si găinile, si porcii.
    După o săptămâna îi spune sa scoată animalele afara, si îl întreabă cum sunt condițiile de cazare
    Sluga zice ca acum e mai bine. Ca e mulțumit de condiții. Are spațiu suficient.

    23
    5
    • Păi, nu e ca-n bancul respectiv. Ca să semene ar fi trebuit ca guvernul să le taie, rând pe rând, diverse sporuri în timp ce bugetarii nemulțumiți să invoce suplimentarea veniturilor. Apoi, tot guvernul, să le crească salariile la nivelul inițial și ăia să se bucure ca și cum solicitările le-au fost îndeplinite. Pe când realitatea descrisă de tine, cu 62 de miliarde plus, înseamnă drept corespondență în banc că sluga a primit spațiu extra pentru bordei. Poate nu l-ai reținut corect. 🙂

      10
      4
  • Stimati guvernanti, faceti reforma administrativa si vor fi bani multi in bugetul tarii ! Odata ,va trebui si in politica, o sita cu ochiuri mici….Pasiune si responsabilitate ! Decus in labore – Glorie prin munca ! Si atunci,o vom duce mai bine!MNPop

    18
    1
  • E fiarte nornala stirea plasata de guvernanti…cand riade la os jn caine…e bine sa nu l deranjam ca se supara!!!
    Dar dupa cum se vede ne au aruncat si ei un os…sa ne mai imbuneze…ca doar lucreaza in interesul nostru!!!
    Hai sictir politic de rahat!

    5
    2
    • – Pentru Limba Română, apasă tasta 1.
      – Pentru „România educată” a lui Werner, apasă tasta 2.

      4
      6
  • Da austeritate.Mai bine zis foame de bani. Finantele deja au inceput sa trimita la agentii economici asa zisele NOTIFICARI DE CONFORMARE, in care se mentioneaza sumele DEJAAAA!!!!!! calculate din birou pe baza aplicatiei informatice detinute .Cert este ca numai sume in plus pe care le ai de platit. In minus nu se poate.
    MaI bine ar face sa trimita actul cu suma IMPUSA de ei. Sau direct sa puna porire pe cont nu acte de doi bani. Sa ne spuna APLICATIA INFORMATICA de ce profitul nu este destul pentru o societate. Daca eu ca patron sunt multumit ce-l deranjeaza pe el profitul meu ca este prea mic.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui nicu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS