Actualitate

Mesajul „Moarte ţiganilor”, scris pe geamul unei covrigării din centru. A fost şters cu greu de angajaţi

Angajaţii unei covrigării din centru au găsit, luni dimineaţa, pe geamuri scris cu spray negru mesajul "Moartea ţiganilor!". Oamenii s-au apucat şi au şters cuvintele, dar o urmă de vopsea tot a rămas pe perete. Nu se ştie cine a scris, însă e cât se poate de grav că, în epoca noastră, încă mai sunt oameni care îi urăsc pe alţii cu atât de multă înverşunare.

Mai mulţi cititori ne-au semnala că luni, la primele ore ale dimineţii, pe geamurile unei covrigării de pe pietonal scria mare, cu vopsea covrigarie 3neagră, „Moarte ţiganilor!”. Cu o cremă de curăţare, angajatele au reuşit cu chiu cu vai să şteargă mesajul de pe geamuri, dar tot au rămas urme de vopsea pe perete.

„Ne-a sunat şeful şi ne-a spus să ştergem repede. Scria mare Moarte ţiganilor!. De pe sticlă s-a dus cu o cremă de curăţare, dar de pe perete,  nu. Am făcut ce am putut, ne-a certat oricum că nu l-am şters mai repede. Din păcate, nu am ştiut. Se pare că a fost scris duminică”, ne-a spus una dintre angajate.

Din păcate, ura faţă de ţigani nu e scrisă numai pe ziduri. Există şi o pagină pe un site de socializare „pentru cei care s-au săturat de ţigani şi de românii ţiganizaţi”. Aici se militează, conform autorilor, la limitarea unor drepturi  ale comunităţii ţigăneşti: „Dreptul la libera circulaţie este garantat, dar nu ar trebui să fie permis ţiganilor, al căror unic scop este să cerşească, să fure şi să dea în cap cetăţenilor europeni”, scriu autorii.

Şi la noi, în micul orăşel de provincie, sunt numeroase vocile care militează împotriva ţiganilor care primesc locuinţe sociale, ajutoare şi alte avantaje. Mulţi oameni consideră că ei sunt discriminaţi în mod pozitiv.

La rândul ei, municipalitatea a desfiinţat Şcoala Gimnazială nr. 2 pe motiv că era o „enclavă ţigănească”. Elevii rromi au fost distribuiţi în alte şcoli din oraş.

21 comentarii

  • ar fi interesanta o analiza a spatiilor sociale primite de catre cazurile sociale (romani si tigani), in imobilele din Viisoara si cartierul ANL.
    o analiza obiectiva, cum se pastreaza imobilele, cu ce au fost dotate, ce mai au in inventar.
    la fel de interesanta ar fi si opinia obiectiva a locatarilor din blocurile ANL. cum a fost inainte si dupa venirea cazurilor sociale.

  • Constitutia Romaniei, art. 16 alin. 1:
    „Cetătenii sunt egali in fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.”
    Ce sa mai zicem atunci de discriminarea pozitiva?

  • trebuie introdusi laolalta cu maidanezii in programul eutanasierea sa scapam de ei pana nu e prea tarziu. altfel patim ca americanii unde incet incet populatia care munceste si e civilizata etc devine minoritara ca se inmultesc ciorile ca iepurii si traiesc doar din ajutoare sociale si faradelegi

    • Ce-aţi zice dacă ar veni americanii, de exemplu (ca să nu zicem nemţii), şi v-ar „introduce” pe dumneavoastră „laolaltă cu maidanezii” şi v-ar eutanasia? Ei sunt o putere economică în lumea asta, România nu e, ei produc, noi consumăm. Pe logica dvs., dacă aceasta e logică, aşa ar trebui să facă. Vă oferiţi să fiţi primul la eutanasiat?

    • Bineinteles ca nu doamna draga, dar m-as oferi bucuros sa fiu primul care injecteaza o cioara vorbitoare.
      Revenind la logica, comparatia dvstra e deplasata. Americanii si germanii nu au la ce veni la noi in tara pt asa ceva astea sunt copilarii, dar la noi in tara curatenie trebuie sa facem noi pt ca nimeni altcineva nu o va face.

  • Doamna Sabau, sunt constient ca din punct de vedere ii avem exact cum meritam.
    I-am tinut in robie sute de ani, i-am privat de educatie, cand in sfarsit i-am eliberat i-am lasat in plata domnului ca buruienile pe camp si acum culegem roadele…
    Dar asta nu e un motiv ca de acum sa le suportam la nesfarsit rautatile, dupa revolutie chiar si inainte s-au mai facut incercari de integrare, de educare, imi aduc aminte si eu chiar daca eram copil cum invatatoarea sau profesorii (era inainte de 89) incercau sa ii tina pe copiii astia tigani (copii problema in majoritatea claselor) in scoala, mergeau la ei acasa discutau cu parintii, fara folos. tot infractori aflai dupa aceea ca au ajuns.
    Si atunci? cat timp sa mai platim pt ce le-am facut? e timpul sa fie si ei ca restul, muncesti ai , nu muncesti nu ai ( ma rog intr-o lume ideala, sigur cineva va raspunde ca in romania si daca muncesti nu ai, eu vrbsc in principiu cum ar trebui sa fie)

    • Civilizat ? Rezolvam civilizat? Nu exista! Ei nu stiu ce inseamna sa fii civilizat !! Majoritatea nici nu pronunta corect cuvantul asta!

  • cred ca toata lumea sa saturat de ei, degeaba ne chinuim sa ii integram pentru ca ei nu doresc acest lucru…se simt foarte bine cersind , furind si sa fie asistati social…cu munca sint certati de prea multa vreme …sint o problema europeana si trebuie gasite solutii drastice dar in limitele legilor pentru ca in curind o sa se intensifice ura fata de ei si o sa se intimple lucruri de neinchipuit.

  • Ipocrizie maximă din partea tuturor celor ce îi privesc pe ţâgani în vreun fel sau altul. Tentată să-şi exagereze propria condiţie, când prin manifestarea grotescă a opulenţei, în cazul celor ce se descurcă şi au biştari, când schilodindu-şi propria existenţă într-o sărăcie lucie, certată cu apa şi săpunul, naţiei asteia ciudate îi place să se autocompătimească şi să obţină de la ceilalţi milă plătită cu bani mulţi.

    Admiraţi pe te miri unde şi de către cine, cel mai adesea pentru o cultură muzicală lipsită de ştaif, cu sonorităţi amestecate, ţâganii cred că prin asta noi, ăştia de nu-i prea admirăm, trebuie să cădem musai în extaz în faţa valorii lor, deşi, unii dintre noi nu văd în ea decât educatie fizică şi sport, la nivel de maidan.

    Când este vorba de celelalte valori ce te pot coborî din copac, precum munca, apoi aici e de banc, ăla de-l ştiu toţi, cu tovarăşul Ceauşescu de le promite case fără număr şi maşini scumpe ţâganilor, iar ăştia îi dau în schimb băutură; iar când tovarăşul le spune că le va construi şi fabrici şi uzine unde să muncească, apăi ţâganii îi zic stop, până aci, nu vă mai dăm să beţi că v-aţi îmbătat.

    Cei foarte interesant, amuzant chiar, e că acum ăia de ne dădeau lecţii de cum ar trebui să îi tratăm, să-i iubim şi să-i integrăm, adulmecă parfumul degajat de roadele vorbelor şi al banilor cheltuiţi aiurea, prin pieţele lor publice, iar nasul lor subţire se simte lezat în capacitatea de a mai suporta. Adică, să-i iubim pe ţâgani, da’ să fie cât mai departe de noi.

    Pe la noi, prin Bistriţa, oraşul de se crede poarta Transilvaniei, burg săsesc, prin politica socială promovată de administraţie, de a construi şi pune la dispoziţie case moca pentru cazurile sociale, generate în majoritate de naţia asta, în schimbul voturilor ce vin sigur de aici, în curând, noi aştia de am mai auzit de muncă şi mai folosim apa şi săpunul, vom deveni curând minoritari, căutând să migrăm şi noi spre plaiuri ce poate ne mai împărtăşesc aiaste valori.

  • Daca ati fi in locul familiei din Viisoara al carei caz e prezentata in celalalt ziar local
    terorizata de tiganii din scara, muzica, certuri, mizerie, mirosuri, sa nu iti poti lasa copilul la joaca, ati mai gandi la fel? Asa ma apuca greata de toata ,,toleranta” asta ipocrita… Si mai ales a presei din Bucuresti, ca ei au dat tonul la tiganizare

  • Multa vorba, solutii putine si in curand acestea vor degenera in ceva mai urat. Tiganii ne considera prosti si pe buna dreptate pentru ca suntem sclavii lor. Ei traiesc si se distreaza pe banii nostri. Nu cred ca trebui generalizat sunt vreo 5-6% (poate mai putin) care traiesc normal , muncesc si platesc taxe. Din pacate cand va incepe „zbuciumul” nimeni nu va mai face diferenta intre acestia din urma si marea masa de primitivi. „Impotenta” generalizata a autoritatilor de a gasi si implementa solutii face doar sa le creasca tupeul (nesimtirea) tiganilor care vor face prostii din ce in ce mai mari si mai multe, pana cand lumea va iesi in strada sa-i linseze. Au mai fost cazuri in sudul tarii si cred ca acolo se va ajunge si la noi. Oricum, pana atunci, din cauza lor PA Schengen forever…

  • Autoritatile nu fac nimic iar noi romanii santem moi din fire asta e. Daca aceleasi lucruri se intamplau intr-un oras din bulgaria sau serbia citeati in presa ce reactie aveau sarbii sau bulgarii. Noi nimic, nici macar cand ne-au dat foc la biserica.
    Si mira-m-as cand (si daca) politia o sa prinda criminalii pastorului sa nu fie tot din etnia lor. Credeti ca atunci va fi o altfel de rectie decat comentarii in ziare?

  • Daca in 25 de ani de cand ii tot integram, procentajul de tigani spalati si mai educati ar fi crescut cu 1%, in acelasi ritm, avem nevoie de 2500 de ani.Dar nu avem certitudinea macar ca aceasta crestere exista E cea mai conservatoare etnie europeana. De aceea sunt atat de primitivi. Intr-adevar o utopie. Un lucru invata europenii insa cu siguranta:ori ii suporta si ei, ori isi vor schimba teoria despre integrare.Oricat de tolerent ai fi, trebuie sa fi imbecil sa crezi ca ii poti integra. Pot fi cel mult suportati. Nedrept e ca trebuie nu doar suportati, dar ca ne exploateaza efectiv si aceasta exploatare e nu doar acceptata ci si incurajata. Sincer m-am gandit ca singura solutie pentru a-i forta sa se civilizeze ar fi izolarea totala. Daca ar trai numai intre ei, ori ar invata sa munceasca, ori ar disparea in maxim cateva generatii.

  • As dorii sa ma trezesc intr-o dimineata si sa vad valuri de oameni care se duc cu topoare si furci catre casele acestor jeguri de oameni nu merita nici unul sa traiasca sunt ca o boala trebuie sa ii exterminam pe toti!!!!Nu este loc pentru compasiune nu este loc pentru mila nici ei nu au nici mila nici compasiune cand fac ceea ce fac.PANA CAND SA TRAIM CU TEama CA NE POT FACE RAU?Acum o ard cu discriminarea si imediat cand sunt cu sula in coasta o ard la uniunea europeana.
    Traiesc in Craiova si va zic cu mana pe inima de la taxiuri pana la casinouri ei controleaza tot nimeni nu le sufla in fata toata politia e mana in mana cu ei.Nu se mai poate ma rog la cer sa apuc si eu ziua cand o sa ii exterminam o data de la cel mai mic la cel mai mare.Cine nu e de acord sa stea in mortii lui cu ei alta metoda nu exista .

  • Cu specia asta nu ai ce sa vorbesti,sa te intelegi.E vina romanilor pentru ca nu sunt uniti.Am putea scapa de ei pe veci.Anti-sociali declarati! Distrug tot ce prind in cale.Nu respecta odrdinea publica,nu muncesc,nu vor sa primeasca o educatie,promoveaza mizeria,furtul,bataile,puscaria.Ne-au facut de rusine in Europa.Romanii sunt pusi laolalta cu infectii astia.In concluzie TIGAN=CANCER.Sunt rasist si sustin in ce cred!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.