Actualitate

Mica Oprea, la mâna prefectului. USL nu se bagă

Jurista Mica Oprea va putea rămâne să lucreze în Prefectura Bistriţa-Năsăud doar dacă noul prefect Nastasia Ani Bob îi va cere acest lucru. Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că noul prefect are mână liberă să lucreze cu cine doreşte.

„Mica Oprea este un om pe care îl respect. Din declaraţiile dânsei, am înţeles că, în 2009, a ales de bună voie să părăsească o funcţie de continuitate, de inspector guvernamental, pentru ca să intre într-o relaţie contractuală în cabinetul unui demnitar. Această relaţie durează cât durează mandatul demnitarului. Ce va face doamna prefect Bob cu personalul pe care l-a preluat nu este treaba mea şi vă mărturisesc faptul că nu am purtat niciun fel de discuţie. Nu mă interesează ca aceste lucruri să se negocieze politic. Dacă eu, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi al oamenilor, voi ajunge preşedinte al CJ, nu voi de acord ca partidul să-mi numească mie oamenii cu care să lucrez la cabinetul preşedintelui fiindcă eu răspund de ei şi eu dau socoteală şi atunci doamna prefect trebuie să-şi formeze echipa. Că o păstrează, că o schimbă, este atributul dânsei. Dânsa răspunde de tot ce se întâmplă în Prefectură şi în cabinet”, a declarat Moldovan.

El a spus că nu o cunoaşte foarte bine pe Mica Oprea, dar a auzit numai păreri „pozitive” despre ea, dar că, la USL, nu s-a discutat niciodată despre ea.

Contactată telefonic, prefectul Ani Nastasia Bob a declarat că în cursul zilei de luni va discuta cu toţi cei care au făcut parte din Cancelaria fostului prefect.

„Avem discuţii azi şi mâine vom şti cine rămâne şi cine pleacă. Nu pot să vă spun acum pe cine voi păstra. Trebuie să discut cu toată lumea. Cu domnişoara Oprea nu am avut încă discuţii. Cred că din vechea echipă va rămâne o singură persoană”, a declarat prefectul.

Din Cancelaria Prefectului Cristian Florian au făcut parte Mica Oprea, Sorina Drecşan, Alina Pop şi Alina Peter.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.