Politică

Ministrul Apelor și Pădurilor, în zonele afectate de inundații (FOTO)

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a mers alături de prefectul Ovidiu Frenț, conducerea ISU, ANAR, ABA Someș-Tisa și SGA în comunele calamitate din județul Bistrița-Năsăud, pentru a constata pagubele și a prioritiza lucrările de intervenție pe cursurile de apă, în vederea protejării comunităților, informează Instituția Prefectului.

Autoritățile au vizitat zonele cu probleme: Domnești, pe râul Șieu, pod DJ 154 C, valea Șieu în localitatea Șieu, valea Șieuț în localitatea Șieuț, valea Luț în localitatea Monor.

Până duminică 16 iunie, ora 23.00, județul nostru se află sub avertizare de disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică. Vremea va fi călduroasă, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal și la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care va ploua torențial, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

6 comentarii

  • Asta o făcut politicienii noștrii de la revoluție și până în prezent, au defrisat au astupat canalele de desecare, într-un cuvânt au distrus tot. Ce au construit ei sunt lucrari de mântuială dar pe bani multi.

  • Cămeșa de pe el e aia de meetingul de acum un an când pesedistii îl susțineau pe Dragnea. Numai vesta e noua că acum albastrul e la moda.

  • Acum 80 de ani Victor Schauberger spunea ca direcția in care merge hidrologia europeană este total greșita !
    Sunt absolut convins ca acest pseudoministru al apelor precum si stolul de papagali însoțitori , habar nu au cine a fost si ce a scris acest autodidact !
    Oameni paraleli cu fenomenul dau soluții intr-un domeniu in care nu au nicio competentă !
    Copiati si înțelegeți natura !

  • VREAU SA EXPUN O SITUATIE
    ISU AUTORIZEAZA O ACTIVITATE NOUA DE PRODUCTIE PRIN CARE NE ASIGURA IN BAZA UNOR MASURI LUATE DE ACEL INVESTITOR SA NU AFECTEZE VECINII….
    CAND UN ASTFEL DE INVESTITOR TAIE 10 COPACI DIN PADURE DE CE NU CERE AVIZ ISU IN BAZA UNEI DOCUMENTATII DIN CARE SA REZULTE CA MIE NU IMI AFECTEZA SIGURANTA SI INTEGRITATEA PROPRIETATII MELE????????????????
    ISU…LE
    SA TE VAD
    AI RASPUNS?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Apa Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS