Social

IPS Mitropolit Andrei, la Beclean în a treia zi de Paști. Ezentza Robotics a făcut o demonstrație

În cea de-a treia zi de Paști, IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica ”Sf. Apostol Andrei” din orașul Beclean.

Din sobor au făcut parte președintele Senatului Universității ”Babeș-Bolyai”, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, consilieri eparhiali și protopopul de Beclean, Doru Zinveliu.

La slujbă au participat, alături de preoți și crdincioși din Beclean, și oficialitățile județului.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, IPS Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre descoperirea Domnului Hristos în Sfânta Liturghie: ”Sfânta Liturghie pe care a instituit-o atunci, în Joia Mare, Domnul Hristos, a rămas pentru creștini centrul cultului divin. În Faptele Apostolilor, care ne relatează modul în care se manifestau primii creștini, citim: „În fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și frângând pâinea împreună, în casă, luau hrana întru bucurie și întru curăția inimii, lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau. Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi ne provoacă să ne gândim la aceste lucruri, și anume, că la Sfânta Liturghie se descoperă Domnul Hristos. Luca și cu Cleopa nu l-au cunoscut pe cale, dar atunci când Domnul a săvârșit Sfânta Liturghie, l-au recunoscut. Locul în care și noi îl recunoaștem este acesta, biserica, unde participăm la Sfânta Liturghie”.

În cadrul Sfintei Liturghii, asistentul social din cadrul Protopopiatului Beclean, diaconul Ovidiu Dorian Brasai, a fost hirotonit preot. Acesta va activa în cadrul protopopiatului ca preot misionar.

Dupa terminarea slujbei, echipa Esentza Robotics de la Colegiul National ”Petru Rareș” a organizat o demonstrație la subsolul bisericii. Aceștia au prezentat Robotul H3len cu care au participat la editia de anul acesta a First Tech Challenge Romania, cea mai mare competitie pentru licee la nivel național. În cadrul acestei competitii au obținut locul II și au fost distinși cu premiul Rockwell Collins Innovate Award. Membrii echipei i-au aratat IPS Andrei abilitățile robotului, evocând importanța roboticii în societatea contemporană.

Sursa: Radio Renașterea

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.