L-am cunoscut pe Anton Vlad încă de pe vremea când era în PNŢCD şi deţinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Pădurilor. Mi s-a părut încă de pe atunci că este o VOCE. Nu am scris deloc întâmplător cuvântul cu majuscule. Anton Vlad avea păreri şi le exprima în public, cu voce tare, cu toate riscurile. Şi acest curaj l-a costat mai mult decât a spus vreodată, mai mult decât ştim noi azi.
După ce a plecat din PNŢCD a intrat, pe nedrept, într-un con de umbră. A încercat cu toate puterile să-şi repună pe picioare o afacere de care nu s-a mai ocupat cât timp a fost la Bucureşti. I-a fost greu, mult mai greu decât şi-au imaginat unii şi alţii. Bârgăuan mândru, Anton Vlad nu s-a plâns. A muncit, a revenit în politică alături de oamenii în care a crezut cu adevărat şi a ajuns, prin anumite circumstanţe, să facă parte din PNL. Nu ştiu ce s-a întâmplat de a ajuns în dizgraţii, de ce a fost acuzat de trădare de liberali. Habar nu am dacă a trădat cu adevărat sau a făcut ce a crezut că e bine, aşa cum a făcut mereu, şi apoi s-a trezit încolţit din toate părţile.
După prima acuzaţie de trădare, am vorbit la telefon. I-am cerut părerea. Atunci mi-a spus că nu e vinovat, dar că va demisiona din toate funcţiile fiindcă nu-i plăcea postura în care se afla. Apoi nu a mai făcut-o. Dumnezeu ştie de ce. A venit la şedinţele CJ, şi-a mai spus părerile când a simţit nevoia să o facă, dar era cât se poate de evident că nu se simte în largul lui cu eticheta de „trădător” care nu vrea să demisioneze. Eu cred că ar fi vrut să facă altceva, dar circumstanţele nu i-au permis. Fără să-mi fi spus vreo vorbă, eu cred că avea de gând să aştepte 2012 şi să renunţe definitiv la politică. E la fel de posibil să mă înşel, dar nu cred, din câte am ajuns să îl cunoc, că avea stofă de trădător, că era fără scrupule şi lipsit de caracter. Orice mi-ar spune unii şi alţii, eu nu cred.
Anton Vlad a fost un bârgăuan neaoş, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul în care s-a născut, mândru şi puternic precum un brad. A lăsat în urma lui o familie frumoasă şi o carieră strălucită. Părerea mea este că, în rest, nimic nu mai contează.
La fel ca şi pe mulţi alţii, politica l-a obligat pe Anton Vlad să facă unele compromisuri. Şi alţii au făcut poate că unele mai mari, dar nu s-a găsit nimeni care să ridice atât de multe pietre şi să dea în ei precum s-au găsit când Anton Vlad a ajuns dintr-un om de onoare, un „trădător”.
Probabil că astăzi a venit ziua în care trebuie să fim mai atenţi la etichetele pe care le punem altora, ziua în care ar trebui să ne amintim să nu judecăm ca să nu fim judecaţi. E ziua în care ne despărţim şi de Anton Vlad, un om pe care prea puţini au avut ocazia să-l cunoască aşa cum era, şi prea mulţi s-au mulţumit să-l judece în funcţie de ce s-a scris despre el în ziare.
Dumnezeu să-l odihnească pe Anton Vlad şi să ne ierte pe noi, cei care l-am judecat pentru greşelile lui pe care am avut grijă să punem o lupă foarte mare!
Cristiana Sabău
R.I.P.!
L-am cunoscut .Era un om special. Pacat ca s-a dus! E o mare pierdere atat pt. apropiati, cat si pt. bargauani! Condoleante !
Intr-o padure sunt si uscaturi, el a fost un brad falnic.
A fost condus pe ultimul drum, oameni din diferite localitatii au venit impreuna cu preotul lor. „Un copac urias sa dezradinat din pamantul tarii, iar in urma lui a ramas o poiana imensa” a spus un preot.
Frumoase cuvinte. Dumnezeu să-l ierte! Mi-e tare greu să asist la înmormântari de când a murit tatăl meu. Am făcut o excepţie la funeraliile avocatului Domnici, dar nu am stat înăuntru şi nu ştiu ce s-a spus. Oricum, cuvintele la care vă referiţi sunt dureros de adevărate şi triste!
Cristiana,
Frumoase ganduri despre Anton Vlad un OM MINUNAT, ONEST si plin de blandete.
Nu inteleg de ce si-a permis cineva sa-l sfideze si sa-l dea la o parte ptr.ca, daca cineva putea face schimbari majore in politica acel cineva era VLAD ANTON.
Condoleante familiei si celor care i-au fost alaturi in momentele grele!
Odihneste-te in pace !
Dana B.
Cei ce au au vazut multimea de prieteni care l-au condus pe ultimul drum al existentei lumesti si isi pot imagina cati altii l-au insotit cu sufletul, nu pot spune ca pe Toni nu l-au cunoscut multi oameni. Toni a fost un om comunicativ, cu suflet deschis si ganduri fara ascunzisuri. Daca trebuie sa cautam in hatisurile si mlastinile „politichiei” nu vom intelege care a fost locul lui pentru ca a actionat doar asa cum i-a dictat constiinta de om integru si devotat neamului cu care s=a identificat. Cu adevarat unii nu stiu despre el faptul ca, fiind bolnav, expus consecintelor grave generate de efort sau stres, nu s-a menajat, punand mai mare pret munca si dorinta lui de a face bine, decat pe durata unei vieti efemere, oricum mult rea scurta pentru visele si idealurile lui.