Actualitate

Modelul Ioana Timoce din Beclean, fiica fostului subprefect, pe coperta revistei „Elle”

Ioana Timoce (21 de ani), fiica fostului subprefect Grigore Timoce din Beclean, poate fi admirată pe coperta revistei "Elle" din luna octombrie. Model de talie internaţională, ea a intrat în lumea modelling-ului încă din 2008, când a câştigat concursul "Next Generation Models". Ulterior a semnat un contract cu New Madison din Paris.

Succesul pictorialului este cu atât mai mare cu cât Ioana Timoce colecţiona încă din copilărie revista „Elle”, alături de alte publicaţii de modă, într-o perioadă în care nici nu îndăznea să viseze că va ajunge pe coperta lor.

Pe blogul ei, Ioana răspunde la întrebarea pe care mulţi i-au adresat-o, aceea cum de a reuşit să acceadă în lumea modei.

„Cum am ajuns să fac modelling? Întrebarea pe care o primesc de foarte multe ori. (…) Cum am început,  cum au fost primele mele joburi,  cu ce se mănâncă meseria asta frumoasă. Visam să ajung model, visam la lumea modei, îmi plăcea să îmi confecţionez haine( pierdeam ore în şir creând ceva) , să machiez, să fiu pozată, să îmi cumpăr revistele de modă lunar (Elle, Harper’s Baazar, Glamour) şi cele pentru adolescenţi ( Cool Girl, Bravo); aveam teancuri imense, pe care mami nu mai ştia unde să le depoziteze. Da, aveam multe vise şi îmi doream să devin model, însă nu ştiam absolut nimic despre această lume.  Urma să fie ziua mea de naştere, să împlinesc vârsta de 15 ani. Karma, o minte genială (pentru cei care nu ştiţi încă, ea este sora mea) a găsit o agenţie de modele din Bucureşti pe Internet şi s-a gândit să îmi facă o surpriză. A selectat nişte poze cu mine foarte simple pe care le-a ataşat unui e-mail care suna ceva de genu:” Ea este sora mea, iar eu doresc să îi împlinesc visul de a deveni model”, mă rog plus alte detalii referitoare la vârstă, înălţime, măsuri. Ehh, uite că ea primise un e-mail înapoi după o zi, două, cu un răspuns foarte pozitiv prin care mă chemau la Bucureşti pentru un test foto. La aflarea veştii vă daţi seama cât de fericită am putut fi.

Ce am făcut? Am chemat-o repede pe mami în cameră la noi şi i-am zis amândouă vestea, de care mai apoi a fost foarte încântată. Buun, acum marea problemă era cum îi dăm de ştire lui tati?! Puneam pariu pe orice că el nu o să fie de acord să merg la Bucureşti pentru aşa Ioana Timoce Elleceva. Puneam pariu şi pierdeam:))…Tati acceptase din prima şi chiar el a fost cel care m-a dus până la Bucureşti cu maşina. …abia ce pornisem în călătoria fascinantei lumi a modei. Începusem să fac un fel de navetă Beclean-Bucureşti şi invers; ceea ce nu era tocmai uşor. Aveam prezentări, editoriale în revistele pe care le citeam la început (Elle, Harper’s Baazar, Glamour), diferite shootinguri interesante; am continuat cu toate astea fiindcă îmi plăcea şi cred că asta e  cel mai important într-o meserie, să-ţi placă ceea ce faci.E clar că primele joburi nu au fost strălucite, nu ştiam să defilez sau să pozez foarte bine; chiar la  prima prezentare am avut un “mers de fotbalist”,cum zicea tati, cu privirea în pământ:)). Însă, cu timpul s-a acumulat multă experienţă, ceea ce m-a ajutat să mă dezvolt şi să îmi conturez foarte bine personalitatea.

A face modelling nu înseamnă să fii asistentă la o televiziune, nu înseamnă nişte poze profesionale cu un machiaj profesional şi haine de firmă. Modellingul e o meserie până la urmă, în care lucrezi pe bune, în care e nevoie să arăţi bine, să ai măsurile necesare. Totodată, să te simţi bine indiferent de situaţie, să ştii să improvizezi oriunde şi oricând, să fii tot timpul într-o dispoziţie faină, adică să îţi faci jobul ca la carte”, scrie Ioana.

Sursa foto: Facebook Ioana Timoce

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.