În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală.
Astfel, în baza Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății și avizelor primite până în acest moment de la Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean pentru hotărârile consiliilor de administrație ale școlilor, s-au actualizat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud.
Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea CJSU Bistrița-Năsăud nr. 27/25.09.2020, care cuprinde următoarele modificări:
• Se va aplica scenariul 2 (galben) pentru:
– Școala Gimnazială Nușeni – învățământ preșcolar: grupa mijlocie și grupa mare
• Se va aplica scenariul 3 (roșu) pentru:
– Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița – clasa a IV-a C
– Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Bistrița – clasa a VII-a A
– Liceul Tehnologic Agricol Beclean – clasa a XI-a D
Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 28 septembrie.
Scenariul 1 (verde) prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor la cursuri în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul 2 (galben) are în vedere participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul 3 (roșu) se referă la participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi / lecţii online.
VEZI ȘI:
Somaj tehnic la cadrele didactice. Asta nu e scoala si invatat…….Iau o cotarca de bani pe nimic.