În Munții Rodnei va fi amenajat al treilea refugiu pe traseul de creastă marcat cu bandă roșie, după cele de ”La Cărți” și ”Gârgălău”, însă Asociația de turism montan ”Hai pe munte Iași”, care se ocupă de acest proiect, mai are nevoie de circa 2500 de euro pentru a-l duce la bun sfârșit.
”Proiectul Refugii Munții Rodnei presupune realizarea a trei refugii pe traseul de creastă marcat cu bandă roșie. Scopul este de a asigura parcurgerea în condiții de siguranță a zonei de creastă, fiind necesare în caz de nevoie, așa că, începând de la Vest către Est au fost realizate în anii anteriori primele 2: „La Cărți” și „Gârgălău”. Anul acesta vrem să finalizam proiectul prin construirea ultimului refugiu: „Ineu”. Cu ajutorul sponsorilor și din bugetul propriu am reușit strângerea unei sume care acoperă aproximativ 75% din costurile de execuție. Din păcate, transportul celor 7 tone de materiale în zona alpina nu se mai poate efectua decât cu elicopterul aparținând unui operator privat. Aceasta operațiune ne-a dus costurile peste buget. Mai este nevoie de macar 2500 Euro, pentru a putea duce la capăt proiectul, banii fiind necesari în special pentru transport”, a scris pe Facebook organizația.
Toți cei înțeleg importanța unui astfel de obiectiv, drumeți, cicliști, alergători, fotografi, schiori, sunt rugați să facă donații în contul asociației, RO55RNCB0321109155150001, cu mențiunea „Refugiul Ineu” .
”Câte puțin (50, 100…lei), de la mai mulți, poate reușim să strângem fondurile necesare, iar noi, Hai Pe Munte Iași, împreună cu serviciile Salvamont, vom face treaba grea”, au transmis inițiatorii proiectului.
Adaugă comentariu