Actualitate Economie

O pădure tânără va fi defrişată la Târlişua pentru ca MIS Grup să poată scoate andezit

O pădure tânără cu arbori mai mici de patru ani va fi desfrişată pentru ca firma MIS Grup, condusă de Emil Iugan, să poate scoate andezit. Grav este că se întâmplă pe raza comunei Târlişua, greu lovită de inundaţiile din 2006 cauzate, în principal, tot de defrişări. Compania motivează însă că are nevoie de 40.000 de tone de andezit pentru fundaţii rutiere şi construcţii.

Potrivit documentului postat pe site-ul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, instituţia a luat decizia să accepte derularea de către Mis Grup a proiectului „Exploatarea andezitului din cariera La Borcut” care va funcţiona în extravilanul localităţii Şendroaia, comuna Târlişua. APM a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 13.11.2013, că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

APM a luat act de faptul că andezitul exploatat va fi utilizat pentru realizarea de fundaţii rutiere şi construcţii, cantitatea de rocă extrasă fiind de 40.000 tone, că terenul în suprafaţă de 0,35 ha este încadrat în categoria teren cu vegetaţie forestieră, vegetaţia instalată fiind seminţiş cu înălţimea de 0,3-0,6 m şi cu vârsta de 3-4 ani, iar pentru instalarea obiectivului carieră de piatră este necesară defrişarea acestuia.

Compania MIs Grup a asigurat însă instituţia că nu va ocupa decât temporar terenul, “vegetaţia forestieră urmând să fie reinstalată şi întreţinută ulterior până la realizarea stării de masiv (conform programului de reinstalare a vegetaţiei forestiere cu asigurarea resurselor financiare necesare) în parcursul celor 6 ani”.

APM a dat aviz favorabil proiectului motivând că lucrările de decopertare sunt necesare numai în anumite porţiuni deoarece roca se găseşte în mare parte la suprafaţa perimetrului, căile de acces la frontul de lucru sunt accesibile pentru maşini şi utilaje, nu se foloseşte apa în process,  proiectul nu are efect cumulativ cu altele din zonă, iar dintre resursele naturale se utilizează piatra.

“Proiectul a parcurs etapa de evaluare iniţială, iar din analiza listei de control pentru etapa de încadrare, finalizată în şedinţa Comisiei de Analiză Tehnică, nu rezultă un impact semnificativ asupra mediului al proiectului propus”, se arată pe site-ul APM.

Conform actelor depuse de firma Mis Grup, pentru exploatare se va aplica varianta de perforare-puşcare şi încărcare mecanizată a materialului dislocat. Se va lucra cu două excavatoare, două buldozere, un încărcător frontal, patru bascule şi o staţie de concasare mobile. Din cantitatea de rocă extrasă, 10000 de tone se vor utiliza în stare brută, iar 30000 de tone vor fi supuse concasării pentru obţinerea de cribluri într-o staţie de concasare/sortare mobilă. Volumul de material rezultat dn pierderi tehnologice si de exploatare este de 2000 de tone şi va fi utilizat la lucrările de refacere a mediului.

“Se vor lua toate măsurile în vederea asigurării protecţiei calităţii apelor din zonă ca şi pentru umectarea traseelor de transport pentru evitarea poluării cu praf în perioadele secetoase. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale. Mijloacele de transport şi utilajele folosite vor fi întreţinute corespunzător, pentru reducerea emisiilor de noxe în atmosferă şi prevenirea scurgerilor accidentale de carburanţi/lubrifianţi”, promite firma lui Emil Iugan.

Zona Târlişua, chiar dacă nu e arie naturală protejată de lege, ar trebui să fie protejată de legile bunului simţ.

Cristiana Sabău

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

12 comentarii

  • Praf se alege de toate padurile din judet …cu firmele astea de Exploatare a lemnului ,,,mai bine zis despaduire ,,,praf ,pulbere,,,,

  • Uite asa se ajunge in top. No acuma unde ii ministresa impodobita cu perle ca un pom de caraciun de la ape si mai ales paduri. Sa puna umarul la aprobarea in regim de urgenta a proiectului. Cei de la CAT APM nu mai comentez……..Evaluarea impactului de mediu o face cine nu are impact, nu cei ce produc dezastre viitoare. Vai , vai !

  • corup tot……….ministerul mediului,agentia de mediu,garda de mediu,prefectura……..astia nu au nici un dumnezeu……….dumnezeul lor e banul…..pentru bani fac orice…..calca totul in picioare………..distrug paduri,rauri …..orice ………….daca iese bani….felicitari doamna Cristiana Sabau pentru ca aveti curajul sa aduceti dovezi clare care vorbesc despre mizeria care ne distruge ce avem noi mai scump…..natura mama.,….ziarul dumneavoastra e singurul ziar care are curajul sa scrie despre aceste lucruri mizerabile si dureroase…….

  • Pace tie „cititor”-ule!Mare dreptate ai. Politicienii (toti,fara exceptie)in campanie, cand au nevoie de voturile noastre sunt oi, miei, cum si ce vree vrei, apoi ne dezamagesc. Se asociaza cu cei cu bani, intrucat, vorba unui primar, citez: „Sa stiti ca nu conduc politicienii tara asta, judetul etc ci oamenii cu bani!!!!” – am incheiat citatul. Si, din pacate, are mare dreptate. Am zis odata ca daca voi vedea vreodata un om (PSD, foarte important acum in judet) de mana cu un om (bogat si ifluent PD-L) din judet, o sa innebunesc. Bine. I-am vazut deja, ii vad. ma doare si, din fericire, nu am innebunit, dar mi-e scarba, sila, lehamite, greata (scuzati de sinonime) de politicieni, de afaceristii ai caror Dumnezeu e banul si ne subjuga incetul cu incetul, facandu-si mari imperii, iar noi, prostii, ne vindem ieftin.

  • m-as fi asteptat la o reactie din partea Partidului Ecologist impotriva acestor mutilari a naturii………se pare ca aveti dreptate…..toti sunt facuti din acelasi aluat de culoare”maro inchis”………singura reduta ramane acest ziar si acest jurnalist curajos care inca mai spera in respectarea legilor in acest stat care clameaza ca este de drept……….

  • aceast campanie de manipulare e condusa de p.n.l si platita doamnei scriitoare , sint foarte multe neadevaruri in cele scrise si comentate , firma mai sus amintita din ce stiu,este ca e victima unui santaj si nu vrea a plati cuiva spaga iar voi comentatori (de bune intenti) faceti parte din masa de manevra a doamnei scriitore , in rest e rautate invidiosa.

  • poate intentionati voi sa o corupeti pe doamna Cristiana si nu va tine figura pentru ca isi pastreaza demnitatea………avem incredere in obiectivitatea doamnei Sabau……..cat despre liberali,astia tin cu voi……prefectul tace si doarme la toate aceste sesizari ……….Maxim Pop e vai de mama lui………mai slabanog sef nu a avut Garda de Mediu de la infiintarea ei…….mai bine si-ar lua catrafusele si s-ar tocmi cioban in Singeorz-Bai……asa ar invata si el sa iubeasca natura……..

  • sa fie oare o coincidenta ca Iugan,pdlist inrait,taie padure la greu in comunele in care sunt primari pdlisti?a naibii coincidenta…….iar la Tarlisiua primarul este pdlist si tace …….respecta ordinele de partid…….

  • Ce creduli manipulați si botanisti sunteți……de ați sti cat ia doamna scriitoate sa scrie rândurile acestea și care vor mai urma……o spagasina…

  • Daca articolul nu ar fi fost scris cu o animita tenta evidenta , jurnalistul s-ar fi documentat la fata locului ininte de a scrie si ar fi aflat ca acolo exista de mult timp o cariera de piatra care a fost folosita de multe firme dar care nu au avut nevoie de avize si autorizatii. Va plac barfele ieftine din birou………

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ema Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS