Social

O superbă invitație la Malin. Onorați-o!

Despre Philippe Coupe și minunile pe care le-a făcut la Malin am mai scris. Sunt onorată acum să împărtășesc cu dumneavoastră o scrisoare pe care mi-a trimis-o și care nu este altceva decât o invitație la trăit viața din plin.

Bună ziua, 

Numele meu este Philippe Coupe. Sunt belgian și mi-au trebuit  50 de ani pentru a putea scrie această scrisoare. Trăiesc în sfârșit, pe un pământ care își merită numele, care pe această planetă unică.  Trăiesc, în sfârșit,  înconjurat de copaci, de apă curgătoare, pășuni multicolore, de păsări cântătoare și pot auzi vântul. Autostrăzile din Belgia se pot vedea de pe Lună pe timp de noapte, de aici văd în sfărsit stelele.

 Din toamna trecuta, pot găzdui vreo 20 de persoane, am montat un tepee, un gest de simpatie față de acest popor nobil. Trebuie să beneficieze și alții de aceasta oaza de pace.

Va invit deci la Malin pentru a gusta la farniente, a face zazen, a culege flori care vindecă, a citi, a desena sau a merge la plimbare

Și să profităm de acest cadru pentru a crește spiritual: să învățăm grădinăritul respectând pământul, să descoperim plantele, să fabricăm lucruri ieftine și interesante .. și să ne descoperim fețele necunoscute ale oamenilor  care pot fi simpatice

Ecoruralis și Ermitaj va organiza mai multe activități în această primăvară și vară. Acestea vor fi finalizate în luna septembrie cu a doua ediție a cursului de permacultură. Pascal Depienne se întoarce însoțit de doi colegi de teren : Sam Trousdale și Geoffrey Godeau. Cursul durează două săptămâni și nu 10 zile. Acesta va conține cursul clasic de 72 de ore impuse de Bill Mollison, dar se va lucra și pe două șantiere.

Pascal se specializează în Franța privind construcția de nuiele și lut. Pe de altă parte, vom pune în practică plantarea  acestei faimoase forest garden, Sfântul Graal al permaculturii.
La sfârșitul cursului va fi eliberat certificatul care permite, doi ani mai târziu, de a deveni
instructor de permacultuăa.

La sfârșitul lunii mai, la jumătatea lunii iunie, la mijlocul lunii iulie și sfârșitul lui august, vom reorganiza  ” Uichend la țară ” în legatură cu ecologia în care vorbim despre grădinărit organic și plante medicinale. Ilie Hoza, profesor din Anieș (BN) este un mare cunoscator. Este, de asemenea,  ornitolog și vom discuta despre S.O.R. (Societatea Ornitologică din România). Face, de asemenea, parte din Parcul Național al Munțiilor Rodnei și găzduiește un grup de copii în cadrul lui C.P.N. (Connaire et Protéger la Natura), una dintre cele mai mari rețele franceze de mișcări pentru tineret și natură. În iunie, vom asambla un cuptor solar de gatit și în iulie vom inaugura un cuptor de pâine tradițional.Iulie și august vor fi o oportunitate de a lansa primele tabere de ecologie la Malin. Vă propunem șase: două tabere de o săptămână pentru descoperirea naturii cu excursie cu măgari, unul pentru tineret și unul pentru copii; un șantier participativ de o săptămână pentru a transforma o groapă într-un bazin de recoltare a apei de ploaie; un week-end de construire a cuptoarelor solare de gătit,  trei zile de fabricarea coșurilor de nuiele  și la începutul lunii septembrie, Florin Baci ne arată cum să concepem o grădină organică. Găsiți toate informațiile pe Ecoruralis și Ermitaj Malin

http://ermitajpermaculture.blogspot.com.

Pentru cursul de permacultura, Georgeta Sandu  centralizează înscrierile:

http://permacultura.alvalia.ro/

Sperăm să vă revedem,

Pe curând, Philippe

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.