Politică

Oltean despre ”iminentul faliment al fermierilor”

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a spus în Parlament că UE va interzice exportul de carne de porc din România în ţările Comunităţii Europene ”exclusiv din vina actualului Guvern”: ”Practic vom asista neputincioşi la încă o lovitură dată sub centura fermierilor români: spectrul falimentului şi adâncirea problemei siguranţei alimentare a cetăţenilor”.

”Încă un ”obiectiv îndeplinit” de către Guvernul Ponta: iminentul faliment al fermierilor români!

A trecut aproape neobservat săptămâna trecută un document transmis presei de către ANSVSA –Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Fiind mai degrabă preocupate de chestiunea cutremurelor de la Galaţi, Roşia Montană şi de exploatarea gazelor de şist de la Pungeşti, atât presa cât şi opinia publică din România au ignorat semnalul de alarmă tras de această autoritate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii.

Este vorba despre faptul că Uniunea Europeana va interzice ţării noastre să exporte carne de porc în ţările Comunităţii Europene. Dar, să explicăm. Se ştie că, pentru a putea, ca în acea ţară nu există niciun focar de pestă porcină, febră aftoasă, scabie sau orice fel de altă boală. Regulă unanim acceptată şi respectată este ca, în lipsa dovezilor, Uniunea Europeană să interzică exporturile comunitare de carne de porc.

În ceea ce priveşte ţara noastră, furnizarea acestor dovezi este în sarcina ANSVSA, care are obligaţia să efectueze inspecţiile constatatoare, de specialitate. Dar aceste inspecţii necesită fonduri, şi cum la ultima rectificare de buget acestea au fost tăiate, iată-ne în situaţia umilitoare, jenantă dar mai ales disperată, de a nu ne putea alinia acestor reguli.

Din cauza lipsei banilor, România nu mai poate derula în condiţii de normalitate programele strategice, de prevenire a apariţiei bolilor şi de răspândire a maladiilor specifice, veterinare.

Conform datelor furnizate, în prezent instituţia se confruntă cu un deficit de 92 de milioane de lei. ANSVSA a cerut la ultima rectificare alocarea a minimum 44 milioane lei, suma minima necesară pentru a putea dovedi că în România nu mai există oficial pestă porcină şi că fermierii noştri sunt capabili să ţină sub control bolile care apar în rândul animalelor care urmează să fie sacrificate.

Deşi este un fapt binecunoscut că în România focarele de pestă porcină au fost eradicate complet, în lipsa dovezilor, dar exclusiv din vina actualului Guvern, importurile de carne de porc din România vor fi interzise.

Însă incompetenţa Guvernului Ponta face şi victime colaterale. Tăierea fondurilor ANSVSA nu va afecta doar exportul către ţările Uniunii Europene. Cităm din documentul la care am făcut referire: ”Pentru că s-au tăiat banii necesari inspecţiilor veterinare doveditoare, România nu va mai primi calificativul de stat cu risc controlat, având ca rezultat interzicerea comerţului cu bovine, ovine şi caprine în Europa, Israel, ţările arabe şi China”.

Şi iată cum, din cauza indiferenţei, obtuzităţii, incompetenţei şi autosuficienţei Guvernului, deşi România beneficiază teoretic de o decizie favorabilă a Comisiei Europene care permite comerţul cu carne de porc pentru toate fermele din România, practic vom asista neputincioşi la încă o lovitură dată sub centura fermierilor români: spectrul falimentului şi adâncirea problemei siguranţei alimentare a cetăţenilor acestei ţări!”

Deputat PDL Ioan Oltean

6 comentarii

  • Ca fapt divers…
    „Valoarea importurilor a depăşit 61,2 milioane de euro, în primele patru luni din acest an, faţă de cele 9,8 milioane de euro încasate din exporturi, în perioada menţionată, pentru cantitatea de 4.708 tone de carne de porc, proaspătă sau refrigerată. Importurile de carene de porc au provenit cu precădere din ţările UE, în general din Germania, Ungaria, Olanda, Spania, Belgia, Austria şi Danemarca. „

  • Orice am zice ,pana una alta avem o singura voce in Parlamentul Romaniei , voce care se aude , care se informeaza si sanctioneaza derapajele celor de la putere .
    Nu va lasati d-le deputat !

  • Dl. Oltean moare de grija Smith-field-ului din Banat si-a altor MARI MOSIERI portocalii care au crescatorii industriale de mii de porci. Eu nu stiu ca pe Valea Ilvelor, unde-i colegiul electoral al d-lui Oltean sa fie vreo cerscatorie mare de porci.Oare n-ar fi mai util pt electorii dumnealui daca s-ar ocupa de modul in care sunt ” MANARITI” banii din subventiile pentru pasunile din zonele alpine???? Ori de problemele cu subventia la laptele de vaca?Ori de pomicultura din judetz care se duce pe….branza??De faptul ca acei bani primiti ca subventii pt.pasunile alpine ,nu se regasesc in lucrari pt imbunatatirea pasunilor ci se regasesc in vilele si JEEP-urile unora????Si-ar mai fi inca multe alte carente in agricultura din judetz ,mai aproape de electorii dumnealui decat porcii lui Smithfield,ai asociatiei de la Curtici-(Arad)-,ori ai lui piticul Radulescu, ori ai lui Trita Fanita, etc.,etc.,. Si acelea-s probleme reale dar mi-i mai aproape camasa decat sumanul.

    • giga e prea tirziu acum te poti adresa rosiilor acum…atit…oltean a fost este si va ramine util judetului…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.