Actualitate

Ordonanțele militare 5 și 6. Noile măsuri de urgență

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a emis ordonanțele militare nr. 5 și 6, ultima instituind carantina în municipiul Suceava și în comunele din zona limitrofă, unde sunt aproape 600 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Prin ordonanța militară nr. 5 se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie, ora 18.00. Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate spre şi din Italia către România pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie. Măsurile respective nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă umanitară sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice, necomerciale.

Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate fără aprobarea autorităţilor competente vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de la carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea şi vor răspunde penal conform legii. Cele care nu respectă condiţiile izolării în locul declarat şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea şi vor fi sancţionate contravenţional.

Prin ordonanța militară nr. 6 se instituie carantinarea în municipiul Suceava și comunele: Adâncata, Salcia, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

Se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava. Din zona carantinată este permisă ieșirea și intrarea pentru transportul de mărfuri, pentru persoanele care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice, în domeniul securității naționale, judiciar, servicii de utilitate publică, agricultări, comunicații, transporturi. Ministerul Transporturilor și firmele de transport feroviar persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată.

În zona de protecție, organele vor stabili măsuri specifice de limitare a intrării și ieșirii persoanelor. În zona de protecție este interzisă deplasarea între localitățile din zonă. Accesul pe Aeroportul Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare sau pentru servicii medicale de urgență.

ORDONANȚA MILITARĂ NR. 5/30.03.2020

Art. 1 – (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.

(2) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor este abilitat să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanţă militară.

(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art.1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul instituţiei prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3 – (1) Alineatele (1) şi (2) ale articolului 3 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, se modifică şi vor avea următorul cuprins: „(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii. (2) Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I

Art. 4 – Prevederile art. 4 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, nu se aplică:

a) piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului „zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologic;

b) piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului „zonă ROŞIE” sau cu risc epidemiologic, care nu 3 coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecţie (combinezon, mănuşi, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.

Art. 5 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare.

ORDONANȚA MILITARĂ NR. 6/30.03.2020

Art. 1 – Se instituie pe perioada stării de urgenţă, măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

Art. 2 – Se instituie pe perioada stării de urgenţă o zonă de protecţie, ca perimetru de siguranţă în jurul localităţilor carantinate, formată din toate celelalte unităţi teritoriale administrative din judeţul Suceava.

Art. 3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru:

a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în zona carantinată, precum şi a aprovizionării populaţiei;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor.

Art. 4 – Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, precum şi operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispoziţiile art. 3.

Art. 5 – Toate restricţiile stabilite prin ordonanţe militare precedente se aplică în mod corespunzător în localităţile carantinate şi în zona de protecţie.

Art.6 – Se împuterniceşte Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Suceava (CJCCI) pentru a stabili completări şi derogări în ceea ce priveşte dispoziţiile prevăzute la art. 3.

Art. 7 – (1) În zona de protecţie, organele cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale vor stabili măsuri specifice de prevenire şi limitare a intrării, respectiv a ieşirii persoanelor în/din zona de carantinare prevăzută la art. 1.

(2) În zona de protecţie este interzisă deplasarea între localităţile din zonă a persoanelor ce aparţin altor categorii socio-profesionale.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene vor aduce la cunoştinţa persoanelor din zona de protecţie obligaţiile ce le revin referitoare la deplasarea şi accesul în/din zona carantinată.

(4) Aplicarea măsurilor de verificare, control şi acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naţionale.

Art. 8 – Accesul pe aeroportul internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 9 – Consiliul Judeţean Suceava împreună cu primarii şi consiliile locale din unităţile administrativ-teritoriale situate în zona de carantinare şi zona de protecţie vor lua măsuri de a asigura funcţionarea serviciile de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie.

Art. 10 – Este strict interzis accesul între localităţi prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţie publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale.

Art. 11 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:

a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3;

b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsurile prevăzute la art. 4 şi 8.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art. 3, 4 şi 8 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 12 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare.

https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/670705663471822/

Ordonanțele militare 1/17.03.2020, 2/21.03.2020, 3/24.03.2020, 4/29.03.2020: Pe scurt, măsurile care vă afectează în mod direct

Sunt închise restaurantele, cafenelele, terasele, barurile, restaurantele hotelurilor (este permisă doar servirea produselor alimentare prin drive-in, room-service sau livrare la client), cabinetele stomatologice (se tratează doar urgențele) și centrele comerciale / mall-urile (deschise doar magazinele alimentare, veterinare, farmaceutice, de optică medicală).

Sunt suspendate toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spaţii închise (săli de cinema, teatre, slujbe religioase cu public, săli de fitness, saloane de înfrumusețare și îngrijire personală precum frizerii, saloane de cosmetică, saloane de coafură, cazinouri și alte săli de jocuri de noroc, case de pariuri).

Sunt interzise evenimentele care presupun participarea a peste 100 de persoane în spații deschise. În cazul evenimentelor în spații deschise care presupun prezența a maximum 100 de persoane, trebuie luate măsuri care să asigure distanţa de minimum 1 metru între participanţi.

Se pot oficia slujbe religioase în lăcașurile de cult, de către preoți, fără accesul publicului (se pot transmite online). La actele liturgice cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări) pot participa maximum 8 persoane. Este permisă împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora.

Este interzisă deplasarea pietonală a grupurilor (mai mult de 3 persoane care nu locuiesc împreună).

Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții: în interes profesional; pentru asigurarea de bunuri; pentru asistență medicală de urgență; motive justificate precum însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, deces al unui membru de familie; deplasările scurte în apropiere pentru activitate fizică individuală și pentru nevoile animalelor de companie; în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat; pentru realizarea de activități agricole; pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, din motivele menționate, cu excepția deplasărilor în interes profesional, pentru realizarea de activități agricole, pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.

Operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate vor facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00 – 13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

Circulația persoanelor de peste 65 de ani este permisă şi în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie, doar în proximitatea locuinţei. Nu este nevoie de declarație.

Pentru verificarea motivului deplasării angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, iar celelalte persoane prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

În perioada stării de urgenţă preţurile la energie electrică şi termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate şi carburanţi nu pot fi majorate, acestea putând fi doar diminuate în funcţie de cerere şi ofertă.

Autorităţile locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe şi vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune.

Documentele eliberate de autoritățile publice și care expiră pe perioada stării de urgență pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

1 comentariu

  • Si cand te gândești ca majoritatea sucevenilor infestati au trecut si prin Bistrita in drumul lor spre casa !Sute de mașini zilnic !
    Benzinăriile si restaurantele de pe marginea DN17 au fost primele contaminate .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.