Ortopedia, pe mâini de aur. Prof. dr. Florian Purghel: Mă jenează să trimit pacienţi la Cluj şi Mureş

Domnule profesor, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prin vocea prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, vorbeşte onorant despre prezenţa dumneavoastră în oraşul nostru.

Mai întâi să mă prezint: sunt medic primar ortopedie-traumatologie, doctor în Ştiinţe Medicale. Am funcţionat până în iunie 2014 la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti unde am fost timp de 20 de ani şeful Secţiei de Ortopedie pe care am şi înfiinţat-o. Din iulie 2014, m-am detaşat la Bistriţa şi funcţionez aici. Nu coordonez Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, ci pot spune, mai degrabă, că sunt second opinion, adică pot fi de ajutor, consultant, coleg. Oricum, din punctul meu de vedere, fac parte dintr-un colectiv minunat de doctori. Am venit la Bistriţa fiindcă soţia mea e bistriţeancă şi asta spune totul. Am găsit o secţie (de ortopedie –n.r.) cu oameni extrem de înţelegători, înţelegând prin oameni medici, asistente, infirmiere şi aşa mai departe şi o deschidere din punct de vedere administrativ a staff-ului spitalului, în frunte cu domnul director Buta, o deschidere către progres care într-adevăr m-a făcut să particip cu tot sufletul la evoluţia acestei secţii. Acum sigur că sunt de făcut câteva observaţii legate de felul cum arată spitalul, de dotarea lui şi de dotarea cu personal.

Care ar fi acestea?

Spitalul arată bine, curat, îngrijit. Este un spital de urgenţă judeţean cu potenţial foarte mare de dezvoltare. Acum sigur că sunt foarte multe probleme din care cea mai importantă e problema personalului. Ce înseamnă asta? Personalul e insuficient. Dacă ne referim la ortopedie, numărul de doctori funcţionali care există acum este foarte mic. Dacă se doreşte a fi un spital de urgenţă, trebuie neapărat să fie cel puţin doi doctori în gardă, altfel nu se pot face operaţii în urgenţă. De altfel, acesta este trendul modern: să faci operaţii în urgenţă. Bolnavul când a venit cu o fractură, cu o luxaţie trebuie rezolvat imediat fiindcă cea mai bună evoluţie a unui bolnav este atunci când el este operat în urgenţă dacă acest este posibil.

Înţeleg că, în acest moment, nu sunt doi medici de gardă în acelaşi timp.

Nu. Sunt doar trei sau patru medici care fac gardă ceea ce înseamnă că fiecărui doctor din acest team (echipă-n.r.) îi vine rândul la gardă tot a treia sau a patra zi ceea ce e vreau să vă spun că e un lucru dificil. Să faci gardă, policlinică şi operaţii e foarte greu, să ştiţi. Este o încărcătură din punct de vedere fizic şi moral care depăşeşte uneori limitele. Noroc că acest colectiv este obişnuit cu efortul acesta maxim, dar totuşi e nevoie cel puţin de doi doctori încă care să intre în schema permanentă a acestui spital.

Patologia în materie de ortopedie cum este la Bistriţa?

Spitalul este de urgenţă şi, într-adevăr, vin numai urgenţele: fracturi, entorse, luxaţii, accidente de circulaţie şi de muncă. Ele reprezintă 90-95%. Eu mai am o colaborare cu Policlinica Nouă Sanovil şi acolo mă ocup de patologia cronică. Şi la „Bagdasar-Arseni”, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă ale ţării, aveam 20% cazuri cronice. Mai ales în perioada aceasta, de iarnă, urgenţele sunt destul de multe. Există serviciul de radiologie permanent şi titlul de spital de urgenţă şi-l merită Bistriţa. În urgenţă se acordă îngrijirea. Cazuistica e destul de bogată, legată de căderile pe gheaţă, de patologia vârstnicului care îşi rupe foarte uşor mâna, şoldul sau umărul, este legată de accidentele de circulaţie. Ambulatoriul e cel mai solicitat unde se primeşte urgenţa, pacientul primeşte îngrijiri şi pleacă acasă. Ca internări, au fost şi zile cu 10 internări de urgenţă. E foarte mult. Înseamnă să-l consulţi, radiografii, tratamentul imediat după, pregătire preoperatorie.

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta pariază că dumneavoastră veţi crea la Bistriţa un centru de excelenţă în ortopedie.

Mă bucur de felul în care gândeşte domnul director, mă onorează şi mă obligă. Eu pot face o serie de lucruri, dar trebuie să ştiţi că nu se poate face fără un colectiv. Eu pot fi creierul, coordonatorul sau, ca să fiu mai simplu, pot veni cu experienţa mea bogată în domeniul ortopediei şi traumatologiei moderne, dar singur nu pot face mare lucru. Am nevoie de doi mari colaboratori: colegii mei şi staff-ul administrativ al spitalului care văd că înţelege – şi eu mă bucur enorm – fiindcă, de când am venit am introdus o serie de tehnici chirurgicale moderne la fracturi pe care le făceam la Bucureşti şi pentru care Bistriţa cam trimitea bolnavii spre Cluj şi Târgu Mureş.

E o chestiune care, pe mine, de exemplu, ca să fiu sincer, cu tot respectul pentru colegii din Cluj şi Târgu Mureş, pe mine mă jenează şi nici într-un caz nu am să îi trimit chiar dacă eforturile de început sunt foarte mari fiindcă e nevoie de echipă, de instrumentar şi de sală de operaţii cu multe, multe lucruri. Cred că eforturile acestea merită. Deja am făcut o serie de operaţii moderne. Aş vrea să trecem la protezele totale de şold, dar nu se pot face aceste proteze în săli de operaţii standard, adică trebuie săli de operaţii care au condiţii speciale de sterilizare, de protecţie şi care să îi asigure bolnavului un confort maxim şi o securitate maximă din punct de vedere chirurgical.

Pacienţii din Bistriţa sunt diferiţi de cei pe care i-aţi tratat la Bucureşti?

Nu. Mie îmi sunt foarte dragi ardelenii. Eu sunt braşovean. Chiar dacă am stat 41 de ani în Bucureşti nu pot spune că m-am transformat, ci că m-am adaptat. Diferenţa nu e aşa de mare, dar există o problemă. Oamenii din zona aceasta încearcă să suporte cât mai mult durerea. Nu vin în timp util. Dacă au o luxaţie, adică le-a sărit umărul din articulaţie, vin unii la o lună-două. Nu e bine deloc. Şi cu fraturile stau acasă zile bune. Mai e o altă chestiune care ţine de pitoresc. Vraci nu mai sunt, dar există oameni care ştiu masa articulaţiile. Ung pacienţii cu miere şi puţină ţuică şi pot masca o fractură. Poate că ar fi momentul ca aceste tratamente ancestrale, populare, să fie evitate. O infecţie sau o tumoră gravă legată de un accident dacă e masată poate duce la agravarea bolii.

Noi am avut un celebru vraci la Ragla. Mai vin oameni care au mers mai întâi pe la astfel de vindecători?

Acum, mai rar. Nivelul civilizaţiei a crescut foarte mult. Vreau să vă spun o istorioară. Primul meu contact cu medicina adevărată a fost în comuna Parva unde am fost medic de circă la dispensarul rural. Acolo, am primit o serie de bolnavi cu traumatisme care veneau din Ragla şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Cineva mi-a sugerat să-l cunosc pe vraciul din Ragla. Ca să fiu sincer, îmi pare rău că nu l-am cunoscut. Nu am avut timp. Astfel de oameni înmagazinează o tradiţie populară foarte bună. Sunt oameni care din tată în fiu transmit aceste tradiţii. Dacă portul popular e minunat, iar purtarea unei ii sau a unui costum e minunată, chestiunile acestea sunt total depăşite. Noi avem spitale moderne şi ar fi păcat ca o serie de afecţiuni să fie înrăutăţite prin metode empirice şi să nu beneficieze pacientul de cele mai noi dotări şi în domeniul personalului medical şi al instrumentarului medical.

V-a plăcut la Parva?

E un loc mirific la poalele Rodnei. Am stat acolo doi ani şi un pic. Nu aveam curent electric, dar, la lampă de petrol am învăţat şi iată că am învins greutăţile şi am ajuns profesor universitar. Eu nu credeam că pot ajunge, dar, cu multă muncă se pot face lucruri extraordinare.

Din păcate, înainte de sosirea dumneavoastră la Bistriţa a existat un caz deosebit de grav al unei fetiţe din Năsăud care a murit după ce a făcut entorsă. Atunci s-a creat un curent de opinie potrivit căruia la Bistriţa poţi muri dintr-o problemă ortopedică.

Acum cu „s-a murit dintr-o problemă ortopedică” naşte discuţii. Acest caz eu nu îl cunosc decât din spusele colegilor mei, dar, în primul rând, nu există chirurgie ortopedică infantilă sau pediatrică la Bistriţa, nici la Năsăud. Circuitul acesta al copiilor trebuie făcut într-un mediu special, chirurgia infantilă. Noi, ca şi chirurgi ortopezi de adulţi, sigur că putem asigura aceste urgenţe. Trebuie ca aceşti copii să fie văzuţi de persoane specializate, să fie supravegheaţi, adică internaţi. În ce priveşte fetiţa respectivă, ea nu avea o problemă ortopedică. Diagnosticul iniţial a fost de entorsă, dar entorsa înseamnă o umflare a gleznei sau a genunchiului, exact zona nu o mai ştiu. Entorsa a fost însoţită de febră, iar eu cred că acolo a fost osteomielită acută (un proces de infecţie al osului şi periostului, secundară altor infecţii ale organismului –n.r.) care, de fapt, a avut aspectul fals al unui traumatism. Din osteomielită acută se poate şi muri în acest moment fiindcă sunt cazuri care merg extraordinar de repede şi sigur că aceste cazuri trebuiesc bine supravegheate şi primite de către specialişti cu braţele deschise. Nu trebuie plimbate, acesta e secretul. A venit de la Năsăud la Bistriţa, am înţeles că şi la Cluj s-au mai tergiversate problemele. Şi aş mai spune ceva: nu e de dat vina de la o echipă la alta sub niciun aspect. Există telefoane şi trebuie ca doctorii să discute între ei. Cei de la Bistriţa cu cei din Năsăud şi Cluj. Aceste consultaţii trebuie onorate în timp util şi în felul acesta, colaborarea poate fi fructuoasă. Subliniez: osteomielita acută a copilului este o chestiune de chirurgie ortopedică pediatrică.

Pe de altă parte, sunteţi mulţumit de felul în care se conturează noua secţie de ortopedie?

Sunt foarte mulţumit de felul în care se desfăşoară lucrurile. Deschiderea aceasta a staff-ului spitalului, în frunte cu domnul director Buta, trebuie să recunosc că este un lucru extraordinar de îmbucurător. Pe de altă parte, toate aceste lucruri înseamnă foarte multă muncă, formarea de oameni. Colegii mei de acum şi cei care vor veni trebuie să se formeze în ani de zile pentru tehnicile moderne. Aşa se spune că un chirurg adevărat se formează în opt ani de zile. Să sperăm că ei sunt chirurgi adevăraţi şi experienţa aceasta să o asimileze mult mai repede. Pot spune că, de şase luni de când sunt aici, colegii mai tineri, de fapt toţi, au înţeles foarte bine tehnicile şi le aplică fără ajutorul meu la cazurile standard. Cazurile complicate le discutăm şi le putem rezolva împreună. Perspectiva dezvoltării reale a unei chirurgii ortopedice moderne în Bistriţa există şi asta mă bucură foarte mult.

Vă place la Bistriţa?

Trebuie să vă spun că îmi place la Bistriţa de foarte mult timp. Având în vedere că soţia mea e bistriţeancă foarte multe concedii le-am petrecut la Bistriţa şi în zonă, la Tihuţa, Colibiţa, Vatra Dornei, în împrejurimi. Mă simt şi ne simţim bine, ne construim o casă lângă Bistriţa şi am dori să fim sănătoşi mult timp ca să putem colabora cu personalul sanitar din Bistriţa şi să dezvoltăm Bistriţa fiindcă merită. Am cunoscut acest oraş încă din 1970 pe când nu existau maşini şi m-am plimbat cu o birjă. Acum Bistriţa e un oraş modern, extrem de plăcut, cu oameni speciali pe care am reuşit să-i cunosc mai bine de când m-am mutat aici.

Interviu realizat de Cristiana Sabău