Social

Parchetul Militar Cluj, chemat la Beclean. Alin Urdă a depus plângere penală împotriva patrulei de jandarmi

Fiul patronilor de la Cofetăria Polaris Beclean, Alin Urdă, a depus o plângere penală împotriva jandarmilor din Beclean pe care îi acuză că l-ar fi bătut cu bestialitate până ce a ajuns pe patul de spital.

Surse din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean au declarat pentru Timp Online că Aurica Urdă, mama lui Alin, a depus iniţial o plângere la Poliţie prin care a sesizat faptul că fiul ei ar fi fost agresat de jandarmi.

„Dosarul e declinat Parchetului Militar Cluj. Nu suntem competenţi să facem cercetări fiind vorba de jandarmi. Iniţial a depus plângere mama, dar fiind vorba de o persoană majoră, băiatul, a trebuit să depună el plângerea fiindcă are capacitate de exerciţiu deplină şi nu se poate substitui mama fiului. Ieri (marţi -n.r.), Alin Urdă a depus plângerea în care spune că a fost agresat de patrula de jandarmi. Poliţia Beclean a propus Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean ca plângerea să fie declinată Parchetului Militar Cluj”, au declarat surse Timp Online.

Reamintim că fiul patronilor de la Cofetăria Polaris din Beclean, Alin Urdă (36 de ani), susţine că, în prima săptămână din luna septembrie, a fost bătut cu bestialitate de jandarmii din oraş chemaţi să aplaneze un conflict între el şi un alt tânăr din localitate.

„Medicii mi-au spus că rinichii şi ficatul sunt distruşi. Medicul legist a scris că loviturile sunt cu un corp dur. Nu ştim cine l-a bătut în halul în care a făcut-o şi vrem să aflăm. Nu vrem să acuzăm pe nimeni, cerem doar ca astatul să îşi facă datoria şi să afle adevărul”, a declarat Aurica Urdă pentru Timp Online.

Contactată telefonic, Georgeta Căşvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, ne-a declarat următoarele: „Într-adevăr, în ziua respectivă, a existat un scandal în faţa catedralei din Beclean. Colegii mei din Beclean m-au informat că Alin U. l-a lovit pe Eduard C. şi i-a spart arcada. Jandarmii au aplanat scandalul, i-au luat datele lui Alin U., iar acesta a plecat. Pe celălalt individ implicat în conflict l-au condus la spital pentru îngrijiri medicale. Colegii mei au mers apoi la sediu, au făcut acte de sesizare a Poliţiei pentru ca să-l cerceteze pe Alin U. pentru loviri şi alte violenţe. Aceste acte au fost predate Poliţiei Beclean”, a spus ea.

Sursa foto: Facebook 

14 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.