Prima acţiune din proiectul „Timpuri verzi” este luna aceasta şi constă în formarea unui grup de 30 de tineri utilizând metode din educaţia nonformală. În etapa a doua, se va realiza un studiu de evaluare a cunoştintelor bistriţenilor privind influenţa factorilor de mediu asupra sănătăţii. În continuare, pornind de la nevoile de informare identificate prin studiu, va fi elaborată o broşură informativă.
Pe perioada lunilor iulie-august, se vor realiza activităţi de “practică de vară” la: Tăşuleasa Social, Ferma de permacultură din Malin, Asociaţia Eco-Rodna; “patrularea” perpedes şi cu biciclete, fotografierea şi cartografierea unor zone reprezentative pentru aspectele pozitive sau negative de mediu.
Începând din luna septembrie se vor pune în practică activităţile de educaţie nonformală şi de promovare a responsabilităţii sociale: dezbateri publice; realizarea expoziţiilor foto itinerante şi realizarea panourilor de prezentare a activităţilor de bune practici.
În ultima etapă a proiectului se va realiza festivitatea de premiere pentru cele mai bune activităţi implementate de către grupul ţintă.
Proiectul „Timpuri verzi” se derulează în perioada 16 aprilie – 15 noiembrie 2012 . Proiectul este cofinanţat de Primaria Municipiului Bistriţa şi SC Nature&Business.
Pentru înscrieri, folosiţi formularul postat aici.
Adaugă comentariu