Actualitate

Pe str. Valea Ghinzii și Aerodromului, racordarea la canalizare, obligatorie înainte de trotuare

Primăria Bistrița are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent”, în valoare de peste 27 de milioane de lei, bani prin PNDL. Din cadrul acestui obiectiv fac parte str. Valea Ghinzii și str. Aerodromului, unde sunt prevăzute și lucrări de amenajare a trotuarelor și realizarea rețelei de canalizare menajeră.

La această dată, în zonă se execută lucrări de amenajare a trotuarului.


”Având în vedere că în prezent rețeaua de canalizare menajeră este realizată, iar racordurile de la rețea sunt executate până la limita de proprietate, vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru realizarea racordului la canalizarea menajeră pe proprietatea dvs, care presupune realizarea unui cămin de racord, pentru a se putea executa lucrările de amenajare a trotuarului. Atragem atenția că rețeaua de canalizare menajeră nu este funcțională, ca urmare racordul de la cămin la instalația de canalizare a casei se va realiza numai după încheierea unui contract cu administratorul rețelei, SC Aquabis SA Bistrița”, anunță municipalitatea.

Proiectul în valoare de 27 milioane lei, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), presupune următoarele lucrări: rețea de alimentare cu apă către Complexul Sportiv Polivalent; rețea de canalizare pe str. Valea Ghinzii până la Complexul Sportiv Polivalent; rețea de colectare apă pluvială; rețea alimentare energie electrică pentru Complex Sportiv Polivalent; asfaltarea străzilor Valea Ghinzii și Aerodromului până în localitatea componentă Unirea și până la Complexul Sportiv Polivalent (cu trotuare pe ambele părți ale străzii, cu pistă de cicliști cu două sensuri de mers), pe o lungime de 3,2 km; iluminat public stradal cu tehnologie LED si cabluri îngropate; calibrarea rețelelor de utilități astfel încât să satisfacă și nevoile locuințelor din zonă.

Lucrările au demarat în septembrie 2019, constructor fiind MIS Grup. În final, strada ar trebui să arate ca în fotografia de mai sus.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui NELU Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS