Recomandări Social

Peste 1 mil. de lei, tocaţi aiurea la Chiochiş, comună condusă de un primar cu trei case şi trei maşini

Peste un milion de lei s-au dus pe Apa Sâmbetei într-un singur an în comuna Chiochiş, arată un raport al Curţii de Conturi. Banii s-au dus pe indemnizaţii mai mari decât prevede legea, pe bunuri supraevaluate cumpărate de autoritatea locală, pe carburant şi telefoane în interes personal, dar decontate de la buget. Este cel mai mare prejudiciu găsit la vreo comună din judeţ verificată anul trecut de auditorii financiari.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, aleşii locali din Chiochiş au fost plătiţi chiar şi atunci când nu au participat la şedinţele consiliului local din comună cu indemnizaţii mai mari decât prevede legea. Într-un singur an, 2014, bugetul local a pierdut din cauza aceasta suma de 59.000 de lei cu care se puteau face alte lucruri pentru comunitate.

Primăria comunei Chiochiş, condusă de Vasile Silaşi (PNL), mai este acuzată de Curtea de Conturi că a virat cu întârziere la bugetul consolidat impozitul și contribuțiile sociale reținute salariaților, aşa încât i s-au calculate majorări și penalități în valoare de 29.000 de lei şi că a achitat cheltuieli nelegale reprezentând dobânzi, onorarii, cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită și amenzi de 319.000 de lei fără stabilirea răspunderii persoanelor vinovate pentru producerea prejudiciului.

Autorităţile publice din această comună mai sunt acuzate că au făcut plăți pentru achiziții de bunuri sau servicii la prețuri supraevaluate sau mai mari decât prețul pieței. În cazul Chiochiș s-a constatat confirmarea și acceptarea la plată a unor bunuri (piatră, tablă tip țiglă metalică,uși), la prețuri mai mari decât prețul pieței, înregistrându-se un prejudiciu la bugetul local în valoare totală de 254.000 de lei.

Tot aici s-au constatat plăți fără documente justificative reprezentând cheltuieli de publicitate media, servicii de consultanță, servicii de contabilitate, cheltuieli cu activități sportive.

Conform sursei citate, administraţia condusă de Vasile Silaşi a decontat în numerar contravaloarea unor carburanți în valoare de 69.000 de lei în baza unor bonuri fiscale care nu conțin informații referitoare la autoturismul și persoana care a efectuat alimentarea și fără să existe ordine de deplasare eliberate de instituție, astfel că nu există probe care să confirme că valoarea bonurilor fiscale reprezintă o cheltuială pentru activitatea comunei Chiochiș şi a acceptat la plată și decontat situații de lucrări la obiective de investiții fără ca lucrările să fie executate efectiv sau fără ca materialele să fie puse în operă.

Administraţia nu a avut nicio problemă să vorbească la telefon pe bani publici în interes personal, prejudicial fiind de 29.000 de lei şi nici să circule cu maşinile de serviciu de asemenea pentru interesul propriu, contravaloarea carburanților decontaţi în condițiile depășirii consumului normat fiind estimată la 15.000 de lei.

În total, prejudiciul se ridică la 1,1 milioane de lei, cel mai mare dintre toate comunele verificate în 2015.

Potrivit ultimei declaraţii de avere postată pe pagina web a instituţiei, primarul din Chiochiş şi-a sporit averea în anul în care a fost verificat de Curtea de Conturi. El a cumpărat în 2014 o casă la Beclean, având deja una la Măluţ din 2007 şi încă un apartament la Beclean din 1999. Edilul mai deţine şi trei autoturisme dintre care unul marca Jeep, altul BMW (an de fabricaţie 2009) şi un Opel. Tot în 2014, el pretinde că a contractat două împrumuturi, unul de 16.000 de la o bancă şi 5000 de euro de la o persoană fizică. Singura sursă de venit a primarului a fost salariul său de 2300 de lei lunar şi al soţiei, asistentă la Spitalul Beclean – 850 de lei lunar.

Primăria Chiochiş a gestionat în 2014 un buget de puţin peste 23,3 milioane de lei şi a făcut plăţi de 9,2 milioane de lei, cele mai mari – 1,7 milioane de lei – reprezentând cheltuieli de personal şi 2,2 milioane de lei cu bunuri şi servicii.

În cursul anului trecut, primarul din Chiochiş a fost amendat de Curtea de Conturi cu 10.000 de lei pentru nerespectarea Legii 273/2006 a finanţelor publice locale.

33 comentarii

  • Pensiunea Iris din Beclean, barul Keo!!!!!!!!!!!@alea a cui sunt?.in pensiunea iris s.au bagat pedte 500000 de euro!!!!! De catre cine si de unde? Autoturismul daewo nubira cu ce motorina umbla pt ca e in fircare zi in Beclean!!!!!!!!

    • TOTI repet TOTI care ajung intr-o functie publică și au acces la ,,butoiul cu miere „se ling pe degete,dar ăștia crescuti și scoliti de ,,dascălul” ioan oltean nu au nici o limită ,să nu fiu înteles greșit că nu sunt și la PSD sau alte partide dar ,,elevii” au văzut că dascălul orice face nu pateste nimic si-au zis oare noi suntem mai prosti?
      PAREREA MEA !

  • Ma ioane DE UNDE STII TU ATITEA .ESTI CUMVA contabil expert?.DE DOAMNA PRIMARITA CE NE SPUI.UITE LA EA E FRUMOASA ARE UN MERS FILISTIN.Amindoi sint oameni harnici asa ioane tu tine evidente dar sa le tii si la comunisti.

  • Bine ,bine Marcele ; da tatusi de unde o avut atatia lei, dintr-un salar de bugetar ?Si ma refer in general la toti primarii cu asa de mari realizari in cont propriu.

    • MARIUSUCULE draga trebuie sa punem in evidenta mai multe aspecte. Daca la acesta afacere au investit mai multe persoane.Un grup de prieteni ,un grup de rude etc.etc..

    • Haideti ma in Chiochis si vedeti cum arata un sat de primar „harnic” dupa aia comentati cat vreti . II dezastru total

    • se poate dl. Balan. se prea poate. poti sa ai 500 de lei salar ……dar daca stii ce sa faci cu ei, unde sa-i pui, cum sa-i inmultesti …..se poate. nu ma apuc eu sa spun unde si cum si ce , dar repet : se poate.

    • MAI RAUL ,EU AS VREA SA TE VAD SUPRAVEGEAT CUM FACI TU DIN 500 SA FACI 600 INTRO LUNA DIN EI SA TRAIESTI SA PLATESTI TOATE CHELTUIELILE SI LA SFIRSITUL LUNI SA AI 600 DE LEI SANU ZIC 1000 DACA POTI SA INMULTESTI ASA BANI AI FI BUN DE PROFESOR IN COM.CHIOCHIS SA AJUTI OAMENI SASI INMULTEASCA BANI SA IASA DIN SARACIE PINA SI PENSIONARUL NU MAI CA A VORBI E UNA SI A PUNE IN PRACTICA. EALTA

  • FACE-TI-VA SI VOI PRIMAR SI FURATI CAT VA DUCE!
    ASTIA NICIODATA NU VOR FACE INCHISOARE ….CI DOAR INLATURATI ……SA VINA ALTII!!!!!

  • Intradevar, este apreciat, dar din acesti bani, putea măcar să asfalteze satul Jimbor, doar acest sat a rămas neasfaltat. Ruşine!!!

  • un Bandit pot sa-i spun ,care a schimbat multe partide in favoarea lui , asa a profitat de Bani statului si a oamenilor,sa-l ia draqu

  • Domnilor pe mine ma intereseaza drumul de-la Strugureni an su cand se face ca prea sa facut numa de-la Strugureni an jos.Dar scoala din Buza Catun ati vazuto? Stiu nu sunt copii acuma dar si cand au fost copii scoala tot asa era.De ce fiecare sat din comuna i sa renovat scoale numa acolo nu ?Io cred ca la antrebarea mea ar trebui sa imi raspunde primul fostu primat POP ca iel stie cum a fost smenul si apoi actualul primar .Drumuri domnilor drumuri de asta avem nevoie .

  • Sunt nascut in com.Chiochis si mi-ar face mare placere sa spun cuvinte frumoase pt acesti oameni minunati,dar frustati in comparatie cu vecinii lor,din Matei,Budesti sau Nuseni,care au astfalt pana la padure si la vii,iar consatenii mei inoata in namol. Cine e de vina? Viata o va demonstra.Celor din Manic,Jimbor,Buza-Catun in loc sa le creeze o legatura cu Chiochisul sau Budestiul,le-au trantit in mijlocul noroiului 1 km de astfalt si cu asta le-au inchis gura! Acum sufla vantul alegerilor si saracii oameni ,care nu-si pot duce bolnavii la spital si copiii la scoala,sunt amagiti ca s-au gasit bani pentru a se face legatura intre Strugureni si Zoreni.Mare minune!Dar pana acum de ce nu s-a putut? Raspunsul ni-l da articolul de fata. Bine ar fi ca din ex.primarului Silasi sa invete si altii . Ca noi nu legem satrapi ,ci oameni care iubesc oamenii!!!

  • ACEST PRIMAR AVRUT SA FIE IN RIND CU CEILALTI POLITICIENII AI ROMANIEI SA. ARATE CA E UN BUN ECONOMIST IN FAVOAREA FAMILIEI UN BUN CONSTRUCTOR IUBITOR DE MASINI ,SI DIN MICUL SALAR DE LA STAT STIE SAL. INMULTEASCA CA UN PRIVAT. ,CA LA URMATOARELE ALEGERI TOATE ACESTE REALIZARI SA LE TRANSFORME IN SLOGAN ,,EU NU CANDIDEZ DE PRIMAR PT CA NU AM CEMI TREBUIE,EU AM TOT CEMI TREBUIE SI VREAU SA FIU PRIMAR DE DRAGUL D_ VOASTRA CA MAJORITATEA SINTETI BATRINI SI VREAU SA VA AJUT SA FAC CEVA PT D- VOASTRA ,PT ACEASTA VA SI SERVESC CU SARMALE,UN PAHAR DE TUICA SI O BERE SI DACA MA VOTATI PESTE. 4 ANI IAR CAPATATI” SI UITE ASA TOT VOI MA RIDICATI.

  • IN VARA ANULUI TRECUT AM FACUT O VIZITA LA O CUNOSTINTA IN SAT JIMBOR LA INTRARE IN JIMBOR IMI APARE ASFALTUL ,TOTUL A FOST BINE PINA LA INTILNIREA CU O ALTA MASINA CE VENEA DIN FATA. ,PT A NU NE LOVI AM TRAS PUTIN IN DREAPTA MOMENT IN CARE ROTILE DIN DREAPTA AU INTRAT PE ACOSTAMENT CU INTENTIA DE A MA TRAGE IN SANT ,AJUNS LA DESTINATIE. CIND AM COBORIT DIN MASINA TRECEA UN BATRINEL PE DRUM DUPA CE IAM ZIS BUNA ZIUA L-AM INTREBAT DE CE AU FACUT DRUMU ASA INGUST SI A RAMAS MARE PARTE NEASFALTAT PE AMBELE PARTI. EL MIA RASPUNS POATE CA, PT CA AM RAMAS PUTINI IN SAT. .ASFALTUL E O CARARUSA PINA LA MINDRA LA USA .

  • Hotullll hadeti în chetiu sa vedeți drumul principal la intrare în sat cică e declarat asfaltat dezastru bine ca avem impozite mari plătesc impozit exact ca la oras

  • Daca situatia n-ar fi grava,am putea face bancuri si glume ,ca cele anterioare.Dar, eu nu vad lucrurile asa.De ce trebuie ca acesti oameni sa suporte smecheriile celor de la conducerea comunei?Pana cand se vor lasa oamenii astia mintiti?Nu-i destul ca i-au umilit cei din frunntea judetuluiui,care au facut asfaltat la Ius si Matei pana la stana de oi,iar la Jimbor si Manic nici pana la statia de autobus(daca o mai au!Di primar nu are decat,daca nu e vinovat sa -si apere demnitatea,dar oamenii din comuna, de ce trebuie sa sufere?Sa putem si noi merge sa ne vedem parintii si fratii pana-i mai mai avem.

  • Mai fratilor nu va certati ca nu stim sa scriem se rid cei de la primarie care au facultate si sunt foarte isteti ei stiu sa toace milioane de lei noi stim sa tacem si sa platim impozitele daca incercam sa facem un wc in spatele gradini ne amendeza ca nu avem plan cind spun colegilor ca nu am asfalt pe drumul principal se rid de noi drumul dela jimbor finate pina la chiochis este o RUSINE a judetului si noua cu asfel de oameni la primarie ne este rusine prin europa sa ne aratam comuna din care facem parte……pote va da dumnezeu intelepciune sa faceti si DRUMUL GROZEI nu modernizati NUMA BOZIESU conduceti de mult timp primaria mai fieva mila si de satele din comuna CA SA PUTETI FACE TOATE ACESTEA VA DORESC SANATATE SI RESPECT

    • Toti prostii si hotzii au „facultate” acum. Hotzii trebuie denuntzati , judecatzi si pedepsiti. Ati trimis emailuri peste tot, facut plangeri ca n-aveti drum, si daca aveti, nu-i facut ca lumea? Ati facut plangere penala ca s-au irosit banii din taxele voastre, bani muncitzi cu greu?In loc sa scrieti comentarii aici, ati facult plangeri la Primarie, Prefectura, politie, DNA, si le-ati spus ca-i intolerabil si ca nu- mai alegeti? V-ati dus in „audienta” sa-i deranjati, sa-si aduca aminte care li-i datoria? Nu??? Atunci nu va plangeti, ca voi i-ati ales si-i tolerati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.