Philip Morris International (PMI) continuă investițiile pentru transformarea fabricii din Otopeni într-o unitate de producție a consumabilelor pentru IQOS, sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de companie. Din 2017, când a început procesul de transformare a fabricii din Otopeni, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiți în dezvoltarea capacităților de producție, formarea angajaților și implementarea unor soluții care vizează sustenabilitatea. Din această sumă, aproape 100 de milioane de dolari au fost investiți doar în 2021. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari și va continua să dezvolte capacitățile de producție a consumabilelor pentru IQOS pentru piața internă și externă, cât și pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului – obiectivul final este ca fabrica să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2024.
Viziunea PMI este de a construi un viitor fără fum și de a înlocui țigările cu produse cu risc redus care – deși nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului. Fabrica Philip Morris România din Otopeni se află în centrul strategiei care stă la baza acestei viziuni, alături de alte șapte fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS. Dintre acestea, doar trei sunt situate în Uniunea Europeană (România, Grecia și Italia).
Ca urmare a investițiilor realizate până în prezent, fabrica din Otopeni a fost transformată dintr-o fabrică producătoare de țigarete într-una care produce consumabile pentru IQOS. Peste 300 de noi locuri de muncă
au fost create începând din 2017, iar astăzi fabrica numără aproape 950 de angajați.
„Suntem angajați total în misiunea de a înlocui țigările cu alternative mai bune la continuare fumatului, iar investițiile din anii următori demonstrează clar acest lucru. Cele 500 de milioane USD investite până acum și accentul pus pe dezvoltarea categoriei produselor fără fum au făcut ca valoarea totală a exporturilor acestor consumabile să fie comparabile cu exporturile de țigarete ale României. Ne bucurăm că prin investițiile de până acum am reușit să punem România pe harta inovației și să le oferim sutelor de milioane de fumători din întreaga lume o alternativă mai bună la continuarea fumatului”, a declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.
92% din producția fabricii este exportată în 54 de piețe de pe cinci continente, iar 8% acoperă consumul intern, unde Philip Morris România deține o cotă de piață de aproximativ 80% din categoria produselor din tutun încălzit, la nivelul celui de-al treilea trimestru al anului 2021. În România, în aceeași perioadă, consumabilele pentru IQOS au reprezentat 3,4% din piața totală a țigaretelor și a produselor din tutun. În 2020, exporturile de bunuri aparținând grupei de produse „Alte tutunuri și înlocuitori de tutun”* au fost de 669 de milioane de euro. Acestea sunt constituite preponderent din produse din tutun încălzit și au crescut de aproape 20 de ori de la începutul investiției în transformarea fabricii din Otopeni. Această categorie de produse se situează în top 5 produse agroalimentare exportate din România, depășind în anul 2020 valoarea exporturilor de semințe de floarea-soarelui. (România este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui din UE.)
„Pentru a continua investițiile, avem nevoie de predictibilitate legislativă, precum și de un cadru fiscal echilibrat care să favorizeze inovația. Produsele din tutun și cu nicotină ar trebui taxate în funcție de riscurile la care acestea îi expun pe consumatori. Țigaretele combustibile, fiind cele mai utilizate produse și reprezentând totodată cea mai dăunătoare formă de consum a nicotinei, ar trebui să fie impozitate cu cel mai ridicat nivel și semnificativ peste produsele inovatoare, care nu implică arderea tutunului. Creșterea taxelor la produsele din tutun încălzit ar descuraja fumătorii români de țigarete să treacă la alternativele pe care știința le-a dovedit ca fiind mai bune. Acest lucru ar fi în detrimentul sănătății publice”, a adăugat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
În perioada 2022-2023, investițiile în fabrica din Otopeni vor continua cu scopul de a dezvolta și mai mult capacitatea de producție și de a extinde portofoliul de produse, care va include consumabile pentru IQOS ILUMA, dispozitivul de ultimă generație lansat recent de PMI. De asemenea, investițiile vizează ținte strategice din domeniul sustenabilității: fabrica își propune să atingă o amprentă de carbon neutră până în 2024.
Produsele din tutun încălzit au o contribuție importantă la reducerea deficitului comercial al României
–
* Grupa de produse NC 24.03 – Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte și esențe de tutun.
** Sursa datelor: Institutul Național de Statistică, baza de date statistice TEMPO Online, Statistica Economică, Comerț Exterior
Philip Morris International: Pentru un viitor fără fum
Philip Morris International (PMI) și-a propus să transforme industria tutunului pentru a construi un viitor fără fum în care țigările vor fi înlocuite cu produse fără fum în beneficiul fumătorilor adulți care, altfel, ar continua să fumeze, dar și al societății, al companiei, al acționarilor săi și al altor părți interesate. PMI este lider internațional în industria tutunului și se ocupă cu fabricarea și comercializarea țigaretelor, a produselor fără fum, a dispozitivelor și accesoriilor electronice aferente acestora, precum și a altor produse care conțin nicotină pe piețele din afara Statelor Unite ale Americii. Suplimentar, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat comercializarea unor versiuni ale dispozitivelor IQOS dezvoltate de PMI, Platforma 1, în urma evaluării cererii de autorizare a punerii pe piață a unui produs din tutun (PMTA); de asemenea, FDA a autorizat promovarea unei versiuni a dispozitivului IQOS și a consumabilelor aferente ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP) și a determinat că o decizie de expunere modificată este oportună pentru promovarea sănătății publice. PMI își construiește viitorul pe o nouă categorie de produse fără fum, care, deși nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului tradițional. Prin eforturi multidisciplinare în dezvoltarea de produse, tehnologie de ultimă generație și oameni de știință de top, PMI dorește să se asigure că produsele sale fără fum răspund preferințelor consumatorilor adulți, precum și cerințelor riguroase de reglementare. Portofoliul de produse fără fum IQOS al PMI include produse care nu ard tutunul (heat-not-burn), produse cu vapori cu conținut de nicotină și produse cu nicotină pentru uz oral. În 30 septembrie 2021, produsele fără fum dezvoltate de PMI sunt disponibile pentru vânzare în 70 de piețe în principalele orașe sau la nivel național, iar PMI estimează că aproximativ 14,9 milioane de fumători adulți din întreaga lume au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat. Pentru mai multe informații, vizitați www.philipmoris.ro, www.pmi.com și www.pmiscience.com.
Comentarii recente