250.000 de lei din bugetul local au fost alocați proiectului ”Modernizare Piața Centrală – zona pietonală și spații verzi”, pentru elaborarea documentației în vederea depunerii pe fonduri europene, valoarea totală fiind de 2 milioane euro.
Proiectul urmărește ”pietonizarea în măsură cât mai mare a pieței, readucerea în prezent a trăsăturii istorice a pieței, iluminat stradal, iluminat pietonal, iluminat de ambianță, iluminat al clădirilor reper. Etapa I va cuprinde amenajarea pieței mai puțin carosabilul, care va fi realizat în etapa II”.
”Urmează să facem documentele în continuare și să reabilităm și Piața Centrală, pentru că Biserica Evanghelică va fi finalizată și să avem și piața, atunci Bistrița va avea centrul corespunzător”, a spus primarul Ovidiu Crețu. El a precizat că Piața Centrală va fi transformată într-o piață medievală, cu 1.000 mp de spații verzi, și că vor fi păstrați cei trei castani seculari și alți câțiva arbori.
SC Planwerk SRL Cluj-Napoca a realizat varianta câştigătoare a concursului de soluţii pentru amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale, organizat în 2014 de municipalitate în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania. Proiectul urmăreşte să transforme Piaţa Centrală, pe o suprafaţă de 2 hectare, într-o zonă pietonală perfect amenajată pentru a găzdui evenimente diverse (spectacole, târguri, spaţiu pentru desfăşurarea unor sporturi), dar şi în obiectiv turistic, zonă de socializare, respectiv de legătură a unui spaţiu pietonal proiectat să devină mult mai vast. Aici mai multe detalii.
Proiectul are ca obiectiv deschiderea unei noi perspective a Pieţei Centrale, amenajarea unui spaţiu public deschis şi flexibil, pietonalizarea acestuia şi reunificarea spaţială, prin: continuitatea spaţiului pietonal, prin eliminarea parcărilor, a unei părţi semnificative a vegetaţiei şi a unor obiecte sau amenajări amplasate dezavantajos; schimbarea gradată a pavajului, cu piese speciale din piatră naturală, calupuri de granit integrate setului de mobilier urban, pavaj tratat unitar şi corelat cu cel utilizat atât pe strada Liviu Rebreanu, cât şi pe străzile şi pavajele reabilitate recent; amenajarea unui curs de apă integrat în pavaj, cu jeturi dinamice la nivelul pavajului, în partea sudică a Bisericii Evanghelice; amplasarea unei fântâni circulare, în colţul nord-estic al pieţei; reorganizarea plantaţiilor din imediata apropiere a statuii lui Andrei Mureşanu, amplasarea a trei catarge pentru steaguri, pe frontul vestic al parcelei; reorganizarea componentei vegetale, prin amenajarea multifuncţională a zonei nordice cu caracter predominant mineral, iar a laturii sudice, prin amenajarea unei grădini urbane; dezvoltarea în patru dimensiuni a soluţiei de iluminat: iluminat funcţional stradal (pe latura de nord est – prelungirea străzii Gheorghe Şincai), iluminat pietonal (pentru tot restul amenajării), iluminat de ambianţă şi ghidaj vizual, iluminat al clădirilor reper; gruparea locurilor de odihnă (bănci, scaune, mese, cuburi – tabureţi), predominant în perimetrul fostei incinte fortificate; amplasarea unor cişmele la intrarea în piaţă; amplasarea între biserică şi primărie, a unei machete din bronz privind nucleul istoric al oraşului; amenajarea multifuncţională a zonei nord-estice a pieţei, prin reluarea în formă contemporană (pieţe volante, târguri, concerte şi proiecţii de film, diferite alte manifestări sociale), a tradiţiei şi configuraţiei târgurilor din trecut.
Din 104 arbori Cretu pastreaza doar cati vrea PIXUL lui !
din 105 arbori peste 80% din ei au o vechime mare….daca vezi ca in parcul municipal tot cad fabulosi arbori la cea mai mica adiere de vant. Sa fiu iertat ca ecologismul meu se opreste atunci cand viata cuiva e pusa in pericol de minunatii arbori goi pe interior si vechi de 100-150 de ani
Nici când ai creierii și ochii de struț, nu poți să spui despre cei 3 platani din centru că sunt castani. Mai așteptăm și alte crețisme, câtă vreme sunt gratis.
Pe cand un proiect de reabilitare a strazilor din oras dupa” modernizarea” lor de mantuiala.Si sa inceapa cu Str.Sincai (partea de langa primarie)unde daca nu esti atent risti..Sa nu mai amintim de multe altele care nici macar nu sunt asfaltate.Bine ca avem la intrarea in municipiu dinspre Moldova „emblema”stana de oi,imediat dupa statia de apa Aquabis si lipsa trotuar pe partea drepta a DN1.
faceti inprimul rind proiect pentru utiltati : canal ,apa, curent ,cablu internet ,telefon, dupa aceste lucari va puteti , puteti sa faceti lucrari ; apropo am uitat de tranvai,troleu ,metrou ,ca poate iitrece prin ca0p idea urmatorului primar
Mie îmi place foarte mult această idee a domnului primar de a reamenaja centrului deoarece deja da impresia unui mare ghetou neîngrijit și nu are nici o problema dacă taie câțiva copacii deoarece în opinia mea și pe pietonal și în toată zona centrala, casele care sunt foarte frumoase nu sunt puse în valoare deoarece arborii stau în fața lor și în calitate de turist nu îți face placere sa admiri copacii și uitați-vă la centrul Sibiului sau al Brașovului unde nu sunt aproape deloc copacii și au ajuns sa atragă turiștii din toată lumea. Va felicit domnule Crețu pentru această inițiativă!
D-nul primar crede ca avem prea multe parcari in centru?Avem prea multi copaci?Omul asta e obsedat de fintini arteziene, nu sunt destule caraghioslicuri de arteziene in oras e nevoie de inca una.Pe pietonalul care va rade copacii si rondourile de flori ii sugerez d_lui primar sa adune intr_o expozitie cu vinzare strutii,ouale si merele facute de_a lungul anilor pt.a putea finanta alte idei nastrusnice.
fara acces auto centrul Bistritei va muri. unde vor parca milioanele de turisti care vor vizita Biserica Evanghelica? in Sarata sau in Livezile? proiecte fara cap.
Catre asa zisul ( BISTRITEAN in CUGET si SIMTIRI). Daca erai asa de simtit si cugetat ai fi participat la sedinta publica de Buget unde aveai ocazia sa-l feliciti in direct pe EDILUL SEF pt. aceasta mare INEPTIE de Proiect. Eu va spun la amandoi, ca mai sunt si altii care au umblat prin EUROPA si au vazut si retinut aspecte ce tin de CIVILIZATIE. Eu te trimit pe tine si pe vestitul tau PRIMAR sa vizitati macar o zi PARISUL si sa va plimbati pe marele bulevard CHAMPS ELYSEES unde veti putea admira vestitele constructii cu fatade unice in LUME. Tot acolo veti vedea pe ambele parti PLATANII inalti, netoaletati, si care depasesc uneori cladirile de pe marele bulevard. Daca vrei sa facem o comparatie intre ce cladiri prezinta PARISUL fata de ce avem noi pe PIETONAL, nu are sens sa ne mai pierdem vremea. Parizienii in schimb ca si adevarati EUROPENI au insa civismul si cultura si fata de MEDIUL AMBIANT. La noi amaratii , aceasta cultura lipseste chiar PRIMARULUI si unei intregi Administratii. Vai de CAPUL NOSTRU !!!
Daca lucrarea va fi facuta tot de CML, clientul de casa al primariei, mai bine sa nu se mai faca. Nu spun asta ca am ceva cu firma, dar calitatea lucrarilor executate de ei e sub ori ce critica. A se vedea amenajarea pietonalului, pavarea trotuarelor. Nu exista trotuar care sa nu aiba probleme grave de planeitate, cu denivelari pronuntate si nu in ultimul rand ultima pavare facuta in luna noiembrie pe un teren inghetat, in cartierul M.Eminescu, arata groaznic. Astea sunt lucrari facute de mantuiala, important e sa iasa banul.
Corect D-le DORU. Tot pavajul de pe toate strazile este facut de mantuiala. Au fost acoperite locasurile pt. arborii de aliniament, si chiar si hidrantii. Acolo unde s-au facut interventii pt defectiuni la apa- canal, primaria nu a mai urmarit reparatiile. In tot orasul zac abandonati pe la porti dale, borduri si bgicasai de tot felul. O masina de la DADP (primarie) ar trebui sa-i stranga.Nu doare capul pe nimeni ,in schimb administratia viseaza erotic la mii de turisti.
Tovarase Cretu, cam ce crezi matale ca, pensionarul sau tanarul european de unde crezi matale ca vine la Bistrita, vine sa vada in centru-l Bistritei bancute si o balta cu apa statuta ?
Daca vine, turistul vrea sa vada istorie nu kitschuri cretiene!