Actualitate Politică

PMP: Ne gândim să facem plângere împotriva abuzului BEJ

”De la începutul acestei campanii, când am început lupta împotriva sistemului politic actual, corupt și incompetent, sunt permanent ținta abuzurilor și presiunilor reprezentanților acestui sistem.

Nu ne surprinde de loc atacul celor de la PNL care doar simulează schimbarea clasei politice, dar ne surprinde atacul celor de la USR care declară că vor schimbarea. Suntem cu atât mai mult șocați de atitudinea Biroului Electoral Județean și a președintelui acestuia de a sancţiona PMP.

În cadrul şedintei de analiză a constestaţiei, deși le-am spus că aceste panouri nu aparţin PMP şi nu au fost comandate de către PMP totuși, printr-o procedură şocantă, adică prin votul celor prezenţi au hotărât că aceste panouri aparţin PMP, fără a avea nicio dovadă că această campanie de sensibilizare a cetățenilor de a merge la vot are vreo legătură cu PMP, BEJ a dispus sancţionarea PMP. Ne surprinde de asemenea şi faptul că deși am fost prezenți la această ședință și am declarat cele spuse mai sus totuși poziția noastră nu apare în comunicatele de presă.

Este important de menționat că reprezentanții Autorității Electorale Permanente, cei mai documentați în privința legislației electorale, au susținut de asemenea că această campanie publicitară nu poate fi încadrată ca şi electorală şi nu contravine legislației, ci este o simplă campanie de informare. Nici poziția reprezentantului AEP nu apare în comunicatul de presă.

Din informațiile care circulă prin presa din Bistrița, am aflat că această campanie este desfășurată de o fundație și are scopul de a sensibiliza locuitorii din Bistrița-Năsăud care iubesc acest județ de a merge la vot. Mă întreb cine are interesul de a proteja sistemul politic actual și cine nu dorește ca bistrițenii să se prezinte în număr mare la vot.

Sistemul politic actual trebuie SCHIMBAT.

Pentru asta CANDIDEZ”

Candidat PMP la Camera Deputaților, Ionuț Simionca

(PE) PMP Bistrița-Năsăud

50 comentarii

  • „Domnilor”- v-as spune altfel – din PMP VOI CHIAR NE LUATI DE PROSTI ! Ce schimbare vreti ? A mincinosilor , tupeistilor cu alti Mincinosi si tupeisti care ar face orice pt a-si atinge obiectivele !
    Va invatat tatucul Basescu cum sa procedati – se pare ca va creat din coasta lui, mai lipsesc doar sanii de la mama Udrea si sunteti niste c-‘-‘– desavarsite !

    • Cand vrei sa denigrezi un partid politic, care creste in sondaje apelezi la josnicii.
      La livezile sigur ailalti doi Simionca de la ALDE sunt implicati in asa ceva. Garantez ca e ideea ALDE sau PNL daca tot au facut contestatie.
      Sa va fie rusine ca va bateti joc de oamenii astia…ALDE, PNL care iti fi voi.

  • Sa ne spuneti care presa din Bistrita s-a interesat de fundatia care v-a preluat intru totul ideea voastra cu bannerele facute de voi , dar care nu sunt ale voastre , CARE NU SUNT … BLA …BLA ….BLA ….
    Sa stiti ca sensibilizarea asta nu tine !
    ENERVEAZA – CAND VEDEM CA TINERII POLITICIENI AU ACELEASI APUCATURI CA SI SENIORII DIN POLITICA !
    CE SCHIMBARE VRETI ????????
    Linistiti-va ! Nimeni nu va vrea raul ! Toata lumea va va vota si veti avea sub 5 %
    Felicitari anticipate !!!
    Spor la treaba !!!

    • Cetățeanule, bannerul acela și-a greșit din start adresantul/adresanții…Io v-aș fi pus unul fain, roșu , scris mare să vă sară-n ochi : ” Dacă ești tălâmb, sărac și crezi în noi / Ia d-aci un deți , un copan și o sticlă de oloi! „

  • Sunt Bula !
    Va salut si vreau sa va asigur ca eu pot reprezenta la voi cel mai binem in demersula vostru de a da in judecata si a le lua banii celor de la BEJ pt ca si-au permisiune sa va jigneasca si sa va faca mincinosi !
    Si io stiu ca Fondatia lui Soros din america face amarul asta de bine de a ne trezi din prostie pantru a merje sa votam cu PMP
    Cu drag
    Bula

  • O grămada de postaci frustrați care sunt la datorie ! Se pare ca vă cam oftica Simionca ăsta e ca un ghimpe in coastele voastre . Ai ai ai ce va poate enerva …… sa crăpați nu alta, o picătura zici care face valuri !!! Picătura chinezeasca 😉

    • Bistritene pmp -ist
      Nu sunt postac ; tu esti cel angajat politic dupa cum se vede ;
      Astept si de la tine scuze dupa alegeri
      Bla …bla ….bla
      Incearca sa fi original si sa nu mai dai copy paste la textul cu postacii .
      Si lasati-o mai moale cu victimizarea asta . Nu va mai dati atata importanta basistilor !
      Ati vazut cum a reformat sistemul ticu ; cel pe care-l critica acum cu nesat !

  • Incredibil! De fapt „normal” in România. Hoțul prins și dovedit își declară inocența. Tov Simionca, judecătorii BEJ v-au declarat vinovați! Punct

    • Nu isi declara inocenta !
      Are tupeu ca si nenea Basescu si ii ia la rost pe cei care-si permit sa faca dreptate
      Opera lui base !!!!

    • mai degraba „tovarasi” sunt cei de la BEJ – nane Simionca” iar n-ai caciulita” …ia d’aici o penalizare :)))

  • Aia cu Fundația care a facut campania fara știința voastră e superbă. Chiar ne considerați tâmpiți. De ce nu le spuneți oamenilor că e singura modalitate de a evita amenda?

  • Super tare faza adică AEP zice una BEJ zice alta, cine e in măsura sa ia o hotărâre ? Bineînțeles majoritatea comuniștilor prin vot ca doar suntem o țara democratica . Trăim in România si asta ne ocupa tot timpul . Asta e ca si contestația USR împotriva PSD care bine inteles a fost respinsă de de BEJ . Ce oameni corecți , bla , bla , bla .

    • Cum de n-au aparut bannere /panouri care sa induca confuzia ca sunt puse de psd , alde , usr , pnl etc
      Oare de ce nu s-a gandit fundatia sa-i „favorizeze „si pe altii .
      Asta o fi insemnand oare ca ne indeamna sa-i votam pe singurii oameni curati ,imaculati ,ai lui base ?
      Trebuia s-o spuna clar fundatia:
      Votati pmp : oameni imaculati pt un viitor cu lapte si miere !
      De ce dracu au uitat sa schimbe macar caracterele si culorile si textul de pe panouri ?
      S-ar putea verifica in stocul caror tipografii gasim materiale de genul celor folosite de afurisita de fundatie ; care de fapt vrea raul pmp-ului

    • „Iubesc BISTRITA NASAUD, pt asta merg la vot!” asta este tot ce scrie pe panoul ala … CE NAIBA E ILEGAL E FAZA ASTA.
      parca suntem un popor de imbecili!

  • De ce nu-i putem raspunde d-nei Maria ?
    Poate reusim s-o lamurim si pe dansa .
    Asteptam scuzele dansei dupa alegeri , cand se vor vedea rezultatele cresterii spectaculoase a PMP
    Sub 5 %
    Adica 0

    • Pentru ce sa imi cer scuze? Ca am dat calcat pe picior vreun dansator sau pentru ca am raspuns prea frumos unui comentariu?
      Hai sa fim realisti, rautatea naste monstrii iar „monstrii sacrii” par sa aiba de suferit…
      Ha, haa, haaa

  • Simionca asta in loc sa se bata cu stanga , se bate cu dreapta . Omul e confuz si dezorientat . Basescu a decis de unul singur sa taie salariile si pensiile in 2008 si a iesit cu mare bucurie sa anunte aceste taieri de la pupitrul administratiei prezidentiale . A vrut chiorul sa demonstreze ca e presedinte jucator . Acum vrea sa-l mai voteze lumea , pe el si partidul lui . Pe cine mai credeti ca prostiti mai oameni buni ?

  • Ionut , mediatizarea prin clinciuri iti aduce deservicii . Vino cu proiecte , cu solutii la problemele reale ale oamenilor , arata ca vrei si ca ai ceva de oferit , nu cu polemici si contestatii de 2 bani cu adversarii politici prin BEJ si BEC . Ce faci tu nu e politica , e bambilici .

  • Nu cred va face plângere. Cei care vor să facă plângere o fac pur şi simplu – nu amenință că o vor face.
    Cei care l-au reclamat pe Simionca la BEJ i-au făcut un serviciu – PUBLICITATE si expunere in media.

    • exact adrian, PNL si USR au pierdut o buna sansa de a tacea… iarasi lasa impresia ca cei de pe dreapta se cearta si PSD castiga

  • Hi ha vai

    Se pare ca e mana celor pe care ii deranjati. Le este frica sa nu intrati in Parlament. De fapt cine pierde la Bn locul de parlamentar, daca Ionut Simionca este ales deputat? E clar ca perdantul e Pnl, Alde si Usr. E de la sine inteles ca in aceste conditii se sa creeze o majoritate negativa Pmp-ului. In astfel de batalii nu e de mirare sa constati ca panourile cu pricina nu ar fi chiar ale Pnl-ului. Dar ei nu constientizeaza ca astfel de actiuni nu fac decat sa creeze vizibilitate Pmp-ului si sa il ridice in sondaje. Alo concurenta, in judet mai sunt vreo 10 panouri libere. Va sugerez sa le colantati tot cu afise care sa faca trimitere la Pmp. Actiunea aceasta consider ca este o gafa monumentala a Pnl-ului si a satelitilor sai.

    • Mai radio sant !
      Mare destept esti tu si mari prosti sunt cei care pun botul la aberatiile tale .
      Dupa ce te trezesti din mahmureala si te ridici din sant mai cauta-ne !
      Te rugam , dupa rezultatul alegerilor , sa ne scrii si tu , cerandu-ti scuze ramanilor , bistritenilor pt ca i-ai crezut Asa de prosti .
      La toata lumea ii e frica de Batman – Simionca – ha , ha !
      Si daca panourile au fost puse chiar de pmp – ce ne facem .
      Ii iertam ; atata pot si ei !
      Un joc politic de cacao !
      Alo ! In sant ai ajuns dupa ce ai legat panoul celor de la Pmp ?
      In care sant ? sa venim sa te ajutam sa te ridici

  • Mai fratilor, e tare naspa tara asta:
    1. In primul rand pe panourile alea nu apare nici o sigla, sau numele lui Simionca, deci nu e nimic ilegal
    1. Vine ala de BEJ si spune tu esti vinovat chiar daca nu sunt ale tale

    In ce tara bananiera traim?????
    II roade pe toti ca nu au avut si ei aceasi idee si …hai sa i-o tragem lu’ asta micu :)))

    • Deci prin postarea ta, Bubu , sa inteleg ca recunosti ca voi pmpistii ati avut ideea asta cu panourile ?
      Las- o mai moale cu textele lungi ca-ti pierzi ideea pana la urma !

  • Daca mergi la vot este asa de rau, atunci sa nu mai facem nici o campanie, sa stam acasa si sa voteze doar oamenii partidelor. Cu cine voteaza este treaba oamenilor in cabina de vot. Sa fim seriosi.

    • Bravo nelutu !
      Aplici aceleasi lovituri ca si Basescu ?
      El te-a antrenat ?
      Nici cu pumnul ,nici cu pixelii
      Bravo !
      De la tine nu accept scuze !

    • Nelutu !
      Nu te enerva !
      Sunt pnlistul , usristul , aldeistul care va facut un pustiu de bine – dupa cum spuneti voi; asa ati iesit si voi din anonimat !
      Va uram suucesuri multe in alegeri

  • Multi oameni rai vor sa va descurajeze domnule Simionca. Nu-i luati in seama si luptati corect si cinstit, cum ati luptat pana acum. Multa lume va sustine, iar astora le e ciuda si vor sa va taxeze la orice pas. Nu va lasati!

    • De aia merge bine Romania !
      Pt ca sunt romani ca Romanul care apreciaza ca asa se face politica corect si cinstit !
      De ce sa ne miram ? daca la tv vedem pe la emisiuni numai analfabeti !
      Suntem multi de genul asta !
      Si ne mandrim cu asta !
      Traiasca Romania !

  • Incredibil câtă răutate!! În loc să punem mâna sa facem ceva pentru țara asta,sa salvam generații,nu facem altceva decât sa scriticam. Inutil!!! Sunt oameni care muncesc,oameni NOI si tineri,in fiecare zi si vor sa facă cu adevărat ceva pentru ȚARA asta,normal,ei nu au nici o șansa.Au cei care ani la rând nu au făcut altceva decât sa-si satisfacă propiile interese si sa nu ridice un deget pentru țara asta.
    Oameni buni,nu mai judecați! Atâta timp cat nu facem nimic in ceea ce privește SCHIMBAREA României! Nu sunteți in măsura!

    • Sunt tanar ! Hai sa jucam atunci corect !
      Sa nu recurgem la aceleasi tertipuri mizerabile ca si batranii pe care-i blamam .
      Cred ca noi tinerii suntem oricum mai comozi decat batranii !
      Stam toata ziua pe facebook si lucram !

  • Bubu !
    Nu intelegi ce e ilegal cu panoul respectiv?
    Pt asta iti trebuie studii superioare
    Cand vei creste mare iti vei da seama
    Pana atunci
    Spor la invatatura !

    • mai educatule …io nu inteleg ce e ilegal: adica daca io imi trag o reclama in care zic” bai berbecilor de bistriteni care sunteti, mergeti la vot ca altfel o puneti cu aia rosii” este ilegal
      nu e nimic ilegal in asta …doar educatia ta, probabil facuta la FF pe genunchi cand prestai pe centura

    • Lămurește-ne ” educatule ” ce anume e ilegal în acel banner, n-am fost la școală decât în pauza mare când venea motoreta cu plăcinte! Te rog frumos, hai cu lămureala!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Made in Romania Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS