(VIDEO) Un fermier din Fiad a refuzat să achite o taxă pentru a-i fi eliberată o adeverință de care avea nevoie să-și depună cererea unică de plată la APIA întrucât nimeni din administrația locală a comunei Telciu nu i-a spus de ce trebuie să plătească banii respectivi. Ion Moldovan (68 de ani) le-a scris celor din Primăria Telciu și o poezie
”Primăria comunei Telciu o restricționat adeverințele, nu ni le-o eliberat pentru APIA până nu plătim o taxă de 71 de lei pe hectar, pe hectarele mele pe care eu le lucru. Le-am trimis în scris să-mi spună pentru ce plătim noi taxa asta și o zis că pentru amenajament pastoral. Eu i-am întrebat cum au amenajat proprietatea mea fără acordul meu, fără știu nimic? Cum adică, eu o ieu în primire de la Primărie? Ș-apoi am îmblat aici, la APIA, am îmblat la Prefectură care nu avea știre de așa ceva, am întrebat în alte județe și nicări nu s-o pus taxă așa ceva ca pe comuna Telciu și, după ce o văzut că am îmblat, mi-o eliberat adeverința și nu le-am plătit. O zîs că o să plătesc eu dublu că mă bagă la executare silită. Eu am 12 hectare și ceva. Trebuie să le dau 800 și ceva de lei lor și apoi să-mi elibereze adeverința, dar mi-o eliberat-o că le-am făcut nu știu câte scrisori. Eu le-am scris, dar nici nu mi-o dat răspuns. Restul oamenilor o plătit că se temeau că, dacă vin fără adeverință, nu le face APIA lucrările. Eu am sunat la APIA și mi-o spus clar că nu are voie nimeni să restricționeze adeverințele pentru APIA, am mai sunat încoace, încolo, m-am luptat și am făcut în scris, dar o trecut termenul de 30 de zile în 14 aprilie și nu mi-o dat niciun răspuns în scris Primăria Telciu. Eu le-am făcut și poezie”, a spus Ioan Moldovan.
”Am făcut și poezia pe verso și în față le-am spus: răspundeți-mi pentru ce se plătește asta, ce lucrări ați făcut pe proprietatea mea să vă dau această taxă, ce faceți cu banii, care îi treaba? Cum am ajuns ca Europa să ne dea bani pe lucrări și dumneavoastră să ni-i luați, românii? Așa ne dezvoltăm noi, așa ne ajutați pe noi, în zonele montane?”, a mai spus Ion Moldovan.
Fermierul spune că le-a transmis și altor agricultori că taxa e nedreaptă. ”La oameni li s-a zis: păi nu vă luați după nebunul ăla, primarul le dă telefoane: haideți și plătiți, sunteți buni plătitori, îi bate pe umăr. Eu le-am zis: eu nu vă plătesc cât port părul ăsta alb în cap. Pentru proprietatea mea nu vă plătesc dacă nu îmi explicați ce ați făcut. Viniți și curățiți terenul! Ei n-o făcut nimic. Ce să facă? Ei numai atâta: amenajament pastoral. Asta înseamnă că îi luată proprietatea în administrația primăriei și noi o cumpărăm de la ei. Ei lucră clandestin, să nu spuie la nimeni ce se întâmplă. Prefectul o zis că nu are știre de acea taxă. Când va fi la anul, prin Ministerul Agriculturii, se va ști, se va anunța și atunci vor plăti mai multe comune, dar cu acordul oamenilor, dacă ei vor fi de acord să plătească și dacă se vor face lucrări. Eu le-am zis să-mi dea adresa de la Ministerul Agriculturii să-i întreb eu. Păi zice: dacă nu știm noi, păi nu putem să-ți dăm că nici Ministerul Agriculturii nu are știre de taxa asta. Verbal ne spune să plătim, dar eu le-am cerut să-mi dea în scris legea, hârtiile: cum v-am dat io în scris, dați-mi și dumneavoastră! Plus că i-am arătat ce hârtii am făcut și i-am zis să-mi dea răspuns în 30 de zile că așa zice legea. O trecut 30 de zile și nu mi-o dat. Eu urmăresc legile să știți, că alea mă salvează. Eu le cam bag sub nas Constituția”, a spus el.
Amenajamentele pastorale reprezintă o schiță completă referitoare la îngrijirea pajiștilor permanente prin intermediul cărora fermierii obțin subvenții. Producătorii agricoli încheie contracte de închiriere a pajiștilor permanente în baza cărora pot solicita subvenții, iar la rândul lor, trebuie să îngrijească aceste pajiști. Amenajamentele pastorale sunt obligatorii din 2020. Responsabile pentru întocmirea acestora sunt primăriile pe raza cărora sunt amplasate pășunile. Unele primării au făcut deja aceste schițe pe banii lor, iar acum, forțate de controale ale Curții de Conturi, vor să-i recupereze de la fermieri. Înverșunarea unora ca Ioan Moldovan face ca demersul să nu fie atât de simplu pe cât sperau unii primari.
Nu știm câte primării au săvârșit acest abuz în serviciu, prin care-l imită pe ministrul de finanțe, care se crede barman, vrea să completeze găurile din bugetul ”consolidat” al statului cu ”bacșișuri”, prin ordine date ANAF, de a încasa presupuse datorii inexistente, inventate ale cetățenilor români, vorba lui nea Ion Moldovan din Fiad ”Pentru ce?” Vă explic eu. Găurile sunt prezente și în bugetele locale, iar primarilor nu le mai este la îndemână, să achite salariile nesimțite pe care și le-au autoacordat. Organele abilitate să cerceteze abuzul în serviciu, ar trebui să se autosesizeze și să acționeze în consecință, întocmind și înaintând de urgență dosarele spre aplicarea prevederilor legii, instanțelor de judecată, că doar și primăriile sunt în febra campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare unde putem vedea zilnic apariția unor dosare împotriva unor candidați, de ce nu și în aceste cazuri de încălcare flagrantă a legislației, semnalate, pe bună dreptate de către fermierul din Fiad???
Și la Primaria Romuli se plătește această taxă, și nimeni nu sa întrebat de ce și pentru ce .
Si la primăria Romuli să plătește această taxă si nu stie nimeni pentru ce se dau acesti bani .
Cum nu se știe, doar o explică de atâtea ori…
Pentru că pot!!
De aceea trebuie să putem și noi la vot!
https://www.facebook.com/andu.radu/videos/10157290622590984/
bravo un barbat de barbat
Barbat adevarat cu coloana de DAC. Sunt convins ca acest OM nu poate fi plimbat cu autocarul pe la mitinguri si nici nu accepta punga de la partid. Bravo stimate ROMAN !