
”Manifestările de stradă au reexplodat și au în vedere modul în care PSD tratează legile justiției și nu numai, oamenii sunt nemulțumiți și de revoluția fiscală a PSD. Nu șptiu cine a inventat termenul de revoluție pentru că nu este, cuvântul ”revoluție” te duce cu gândul la un progres. PSD este singurul partid de depă 1989 care încearcă o salvare colectivă a membrilor săi suspectați de fapte penale. PSD se apără cu Guvernul și Parlamentul, ceea ce este inacceptabil. Toate minciunile și promisiunile lansate, unele lipsite de acoperire, observăm că au avut un singur scop: acapararea puterii pentru modificarea legilor justiției. Practic, singurul element de consecvență al PSD din decembrie și până acum este obsesia de a modifica legile justiției pentru salvarea colectivă, în frunte cu Liviu Dragnea. Dacă nu renunță la aberațiile fiscale, ceea ce ați văzut pe stradă se va amplifica. Oamenii se revoltă când îi atingi la buzunar și PSD va avea o mare problemă. Oamenii sunt interesați mai puțin de dogme politice și propagandă. Prăpastia dintre ceea ce s-a promis și ceea ce se oferă este atât de mare încât cred că oamenii vor reacționa”, a afirmat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
El a adăugat: ”PSD a promis majorări ale veniturilor. Pe oameni îi interesează foarte puțin care este valoarea brutului, îi interesează cu câți bani rămân în mână la finalul lunii și care este puterea de cumpărare a banilor pe care îi au în buzunar. PSD, în disperare de cauză, vine acum să arunce praf în ochii românilor: majorează brutul, după care îl smântânesc aducând înapoi mai mult decât au acordat prin majorarea brutului. Netul va fi cu 2-3 lei mai mare sau, în cazul unora, chiar mai mic. PSD face ceea ce este scris în codul lui genetic, i se trage de la Partidul Comunist, care promova lupta de clasă: îi antagonizează pe oameni, îi pune unii împotriva altora, antagonizează grupurile sociale. Pe antreprenori împotriva salariaților, pe cei care muncesc în sistemul public împotriva celora care muncesc în mediul privat, pe cei care plătesc taxe împotriva beneficiarilor de ajutoare sociale”.
Ioan Turc a declarat că în urma alegerilor parțiale de duminică a reieșit faptul că ”PNL este din nou preferatul românilor care trăiesc în marile orașe”.










Daca e frigut, sa iesim in strada. Ca in fiecare an. Daca suntem prost informati sau insuficient informati, putem fi foarte usor manipulati: deci scosi in strada. Mai bine sa ne apucam de citit ordinele si legile cu mintea noastra. Si apoi hotaram fiecare ce ne face bine si ce nu.
Unii incep colindatul mai devreme…. mai ales pensionarii care iarna se plictisesc a dracu’ ! Nu ai ce le face, o inceput sa le placa sa stea in strada , poate asa se simt importanti .
Si d-le Turc nu te grabi repede sa tragi concluzii.. ca PNL-ul creste in sondaje numai cand e in opozitie… si chiar atunci sta destul de prost!