Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud informează că în județul nostru sunt în carantină instituționalizată 257 de persoane, în timp ce în izolare la domiciliu sunt 2.578 de persoane.
”Le mulțumim tuturor cadrelor medicale la datorie! Le suntem alături, se fac încontinuu eforturi să aibă la dispoziție toate echipamentele de care au nevoie în această perioadă. Fac apel la bistrițeni să dea dovadă de spirit civic și să respecte măsurile indicate de autorități. Așa ne putem proteja pe noi înșine, dar și pe salvatorii noștri din linia I. Cu aportul fiecăruia din noi, dând dovadă de responsabilitate și solidaritate, vom reuși să depășim aceste momente dificile! Este nevoie de un efort comun”, a declarat Stelian Dolha, prefectul județului Bistrița-Năsăud.
Potrivit unor surse medicale, în județul Bistrița-Năsăud sunt confirmați 17 pacienți infectați cu Covid-19, dintre cei 18 care au fost inițial, unul dintre pacienți fiind vindecat. Între cazuri, un medic de la Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud și o îngrijitoare de curățenie la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Deocamdată, niciunul dintre cele două aparate de tip Real Time-PCR – de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița-Năsăud – nu face teste fie din lipsa autorizațiilor, fie a kit-urilor, fie a personalului care să știe să facă aceste teste.
Laboratorul de testare a fost autorizat la nivel județean, însă se așteaptă kit-urile de testare care întârzie să ajungă. Chiar dacă ar sosi, mai există o problemă nerezolvată. Nu avem personal în județ instruit să facă aceste teste pentru depistarea Covid-19, deoarece centrele regionale în care există și funcționează testarea cu aparate de tip Real Time-PCR sunt supraaglomerate, iar angajații de acolo nu au timp să facă instruiri cu colegi din alte județe, așa încât lucrurile nu se mișcă pe plan local cu viteza cu care au sperat autoritățile.
Reamintim că, pentru Bistrița-Năsăud, spital de suport a fost ales Spitalul Județean de Urgență Bistrița, care are Secție de Boli Infecțioase pe str. Alba Iulia.
La nivel național, 2.460 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus, dintre care 252 au fost declarate vindecate și externate, iar 92 de persoane au decedat (inclusiv un bărbat de 77 de ani din Ilva Mică, Bistrița-Năsăud).
Apel către firme
Prefectul Stelian Dolha face un apel la toate firmele din județ care pot ajuta autoritățile prin producția de echipamente medicale sau biocide, să se implice în acest demers.
Intex SA și Marecom Impex SRL, cu domeniul de activitate producție material textile, au înaintat deja documentația pentru avizare către Ministerul Apărării Naționale, conform ordonanței militare nr. 4, art. 10.
Intex vrea să producă halate de protecție, botoșei de protecție și combinezoane cu glugă, iar Marecom – măști de protecție, halate de protecție, botoșei de protecție și combinezoane cu glugă.
Pentru aprobare/avizarea de care au nevoie, firmele trebuie să trimită solicitările după cum urmează:
Pentru materiale și echipamente de protecție:
• Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare: colonel Claudiu LĂZĂROIAIE, telefon: +40721.568.038, fax: 0213322115, email: office@nbce.ro.
• Centrul de cercetare științifică pentru apărare CBRN1 și ecologie: colonel Claudiu LĂZĂROIAIE, telefon: +40721.568.038, fax: 0213322115, email: office@nbce.ro.
Pentru dispozitive medicale:
• Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare: colonel Claudiu LĂZĂROIAIE, telefon: +40721.568.038, fax: 0213322115, email: office@nbce.ro.
Pentru biocide:
• Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“: conf.univ.dr. Anda BĂICUȘ, director științific, telefon: 0740213102, fax: 0213069307, email: abaicus@cantacuzino.ro.
• Centrul de cercetare științifică pentru apărare CBRN și ecologie: colonel Claudiu LĂZĂROIAIE, telefon: +40721.568.038, fax: 0213322115, email: office@nbce.ro.
Mai departe, solicitările și documentațiile avizate FAVORABIL vor transmise la Centrul de cercetări științifice medico-militare. De aici, va fi eliberată autorizația. Contact: colonel dr. Bogdan PATIRNICHI telefon:+40726733072 , fax: 021/315.64.53, email: patrinichi@yahoo.com
Rusinos tot ce se intampla! Politica a distrus tara asta de 30 de ani! Sunteti toti niste hoti, mincinosi, incompetenti carora nu va pasa de oameni! E inadmisibil sa nu faceti nimic..aveti aparate degeaba..spitale nedotate..unde se duc banii pe care ii trageti lunar din salariile noastre pt sanatate? Undeeee???? Stati cu totii ascunsi acuma si mai aveti nesimtirea sa iesiti in campanie….nimic nu ati facut pt tara asta!!! V ati batut joc de sistemul sanitar, de medici, asistente…nu va temeti de Dumnezeu???
Ho, ho, ho ! In fata pandemiei doar Germania si Austria sta mai bine in Europa. Ati vazut imaginile din Italia, Spania ? Pana si primarul celui mai tare oras din lume NEW YORK este disperat si cere dotare de la guvernul SUA. Ati vazut la tv cum medicii din NEW YORK aveau pe ei saci mari de gunoi in loc de combinezoane? Aseara la B1 asta s-a difuzat si la Realitatea Plus. Romania chiar codasa Europei la mai toate capitolele, face eforturi mari in prezent, si trebuie sa avem incredere in autoritati. Noi ce facem ? Avem incredere in comportamentul nostru ? Mintim de ingheata apele ca nu am calatorit in tari aflate in zona rosie, fugim din carantina, facem pe smecherii , si dam lectii pana si Prefectului, guvernului si Presedintelui. Personal multumesc statului , medicilor si bietului sistem ca se straduieste sa ne scape cum poate mai bine de aceasta situatie grea. Sa fim seriosi si sa punem si noi osul. Cum ? Respectand ca la Armata toate regulile. Cine a facut Armata se poate adapta mult mai usor. In rest sa curga amenzile si banii redirectionati pt. dotarile spitalelor.
Bine punctat!
Incompetenta PNL . Zi de zi.
Da serios ? Mai studiaza putin si despre succesul PSD , mai ales sub Dancila .
Vai ce bine că avem autorități competente și ne dau sfaturi prețioase.Dacă ne mai spunea și să stăm în casă,să ne spalăm pe mîini,eram salvați.Nenea prefectul,faceți-vă întîi voi treaba,dotați spitalele și personalul cu ce trebuie,pune-ți în funcție aparatele necesare,că de astea cu linia întîi, unde se află muuuulți,casiere,șoferi ,vameși, ceferiști,țărani ,cei care nu pot opri lucrul,doar că unii lucrează cu salariul minim pe economie,mulțumiri și felicitări,mulțam avem podul plin.Bălane ,vezi că și de la pupat în fund se ia virusul. Nu face comparație cu ,SUA,China,Germania și nu le plînge de milă.Din țările Europei de Est,România are cei mai mulți morți,cu toate că avem cea mai mică medie de locuitori testați din Europa.Așa că nu trebuie să mulțumim din inimă partidului,care nu a putut dezinfecta spitalele construite de împușcatul,dară să construiască altele.Îl auzeam pe înțeleptul Petrov,care culmea avea dreptete,că în rapoartele pe care le primea în timp ce era președinte se arăta că 50 000 (cinzeci de mii) de oameni ,echivalentul orașului Medgidia, mor anual în România din cauza infecțiilor luate din spitale.Cîți au murit în Europa din cauza covid? Numa zic!
„Deocamdată, niciunul dintre cele două aparate de tip Real Time-PCR – de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița-Năsăud – nu face teste fie din lipsa autorizațiilor, fie a kit-urilor, fie a personalului care să știe să facă aceste teste.” La modul concret atât au reușit să facă autoritățile județului pentru combaterea pandemiei într-o lună de zile. Și să pună imnul la difuzoarele poliției.
Avem două aparate de testare care au costat o grămada de bani și ne trezim acum că nu știe nimeni să umble cu ele. Serios!!! De două săptămâni s-a pozat domnul prefect cu aparatul de pe holul DSVSA. În astea două săptămâni cât s-au făcut testări în draci la Cluj, pe cine a trimis, pe cine a desemnat să se instruiască la Cluj, la București, la Iași sau oriunde altundeva? Cel mai bine se învață de la alții, privind, notând și făcând! Ce ați făcut în timpul ăsta? Ați așteptat să vă organizeze cineva un curs în Poiana Brașov sau la Mamaia după bunul obicei? Sau să vină la prefectură pentru ca să nu se ostenească prea mult cei care stau și se uită ca vițelul la aparatura de sute de mii de euro? Serioooos?!? De alegeri n-a pomenit nimic prefectul? A lăsat pe mâine ca să nu se mestece?
Uff.
„Competenți în sistem”..două aparate mai complicate că au instrucțiunile în limbi străine, zeci de doctoranzi prin orăşele şi tot nu se găsesc doi operatori..
Toți sunt buni de generali…da nici unul nu ştie manevra o armă..
Din ce am auzit în Salva e focar mare de infecție cu femeia aceea cu năframele.Evitati cât puteți contactul cu această comună.
Pocăiți-vă fraților, nu mai este de joacă, faceți bine și treziți-vă la realitate, lăsați miștourile și luarea în derâdere a situației, nu vă lăsați pradă necuratului, el vă râde în barbă, așteptându-vă cu multă nerăbdare, treaba voastră!!! Sfârșitul se apropie, fiți pe fază … „lungă”!!!
fiți oameni nu câini! fiți ceea ce nu sunteți și n-ați fost vreodată!
Experienta „politrucului” nu se dezminte.
Promisiuni simetrice :
1. in campaniile electorale din trecut : atragerea de fonduri pentru constructia a doua mari depozite frigorifice in judetul Bstrita-Nasaud, pentru producatorii autohtoni, destinate pastrarii legumelor/fructelor – rezultate pana in prezent = 0 ;
2. in campania electorala din prezent : 2 aparate de testare functionale pentru depistarea Covid-19 (kit-uri, „resursa umana” , etc)
– rezultate pana in prezent (numar de analize efectuate in judet) = 0 ;
Cel mai probabil se pastreaza tehnologiile pentru prezentari pe scenele patriei in viitoarea campanie electorala.
Voila. Punctat bine.
Ca şi informație americanii au inovat masiv.
https://www.abbott.com/corpnewsroom/product-and-innovation/detect-covid-19-in-as-little-as-5-minutes.html
Multumim domnule Prefect pt. implicare.
da, da, multumim ptr ca va faceti ca faceti ceva. Ca de obicei vb mutle dar fapte putine. Nimik nou in politica si pe planurile romanesti /bistritene si daca nu ar fi covidut asta nimeni nu s-ar plange. Numai ca acum …. vine moartea. Si vine incet, incet la toti de la mic la mare, de la tanar la batran, de la sarac la bogat. Vine incet ca stie ca victima e in lat si nu are de ce sa se grabeasca. Paznicii nu inteleg, nu isi dau seama ce se intampla, nu stiu incotro sa apuce. Toata avutia lor personala ( adunata prin numeroase „combinatii”) nu face nici cat negru sub unghie ptr ca covidut nu tine seama de asta. E criminalul perfect. Nu are nici un motiv. Face ce stie el sa faca cel mai bine si o face cu sange rece.
Si totusi… se poate face ceva?
Da se poate. Dar asta necesita curaj, determinare, dorinta, etc si multi dintre liderii actuali nu numai ca nu au aceste calitati dar nici maca nu inteleg ca le trebuie. Trebuie data arama pe fata. Trebuie sa aratam problemele si sa luam masuri concrete pentru remedierea lor. Nu mai merge cu ascunsul sub pres. Covidut nu tine cont de asta.
Tara lui „merge si asa” ar trebui sa se inchei aici.
No daca dati minusuri atunci . multumim pesedeu pt. stationare !