Actualitate

Prefectul Teofil Cioarbă și-a început oficial mandatul: ”Vreau un parteneriat puternic”. Mesajele transmise la ceremonie

Noul prefect al județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a depus jurământul și a fost instalat oficial în funcție, legătura cu reprezentanții MAI pentru derularea ceremoniei derulându-se în sistem videoconferință.

La evenimentul care a avut loc în sala mare a Palatului Administrativ au participat conducerea Consiliului Județean, primari, șefi de instituții, reprezentanți ai Bisericilor.

”Jurământul pe care l-am depus și încrederea pe care Guvernul Românei mi-a acordat-o numindu-mă în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud reprezintă un angajament și o onoare, de a-i reprezenta cu bună credință și onestitate pe toți cetățenii județului nostru. Voi fi un partener de dialog și colaborare cu toate structurile deconcentrate, cu președintele Consiliului Județean, cu primarii județului, cu instituțiile militarizate, cu reprezentanții județului în Parlament, cu presa și cu cetățenii pe care îi voi pune în centrul preocupărilor Instituției Prefectului. Sunt convins că împreună cu domnii subprefecți și cu aparatul administrativ vom construi un parteneriat puternic, cu rezultate care să se materializeze în scurt timp. Mulțumesc familiei pentru susținere, mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean și colegilor din CJ pentru cei nouă ani în care am muncit împreună pentru dezvoltarea județului. Mă bazez pe sprijinul noilor colegi pentru a ne îndeplini îndatoririle față de cetățeni. Vă astept pe toți să construim un parteneriat al colaborării, soluțiilor și bunei înțelegeri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus prefectul Teofil Cioarbă după depunerea jurământului.

Subprefecții Ioan Zăgrean și Decsei Atilla i-au urat succes noului prefect și l-au asigurat de întreaga colaborare.

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, primarul Bistriței Ioan Turc, a spus că ”este nevoie de foarte mult echilibru în Instituția Prefectului și de un climat cât se poate de corect pentru muncă”. El a adăugat că noul prefect îi înspiră încrederea că buna conlucrare între instituții va continua. Primarul i-a mulțumit fostului prefect, Mica Oprea, pentru colaborarea instituțională, și i-a urat spor la treabă lui Teofil Cioarbă.

Președintele Consiliului Județean și al PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a afirmat că, prin venirea lui Teofil Cioarbă, Instituția Prefectului a câștigat un om de valoare. ”Un ochi îmi râde, altul îmi plânge, sunt nouă ani de viață pe care i-am petrecut alături de Teo. După acest moment o să-i spun doar ”domnul prefect”. Pierd un om foarte important, va trebui să dedic mai mult acestei zone importante economico-financiare a județului, până când altcineva se va forma și va putea reprezenta județul în consiliile de administrație ale spitalului, Aquabis, CS Gloria 2018, ca reprezentant al președintelui CJ, conform legii. O să-mi fie dor de el, îmi pare rău că am rămas fără el la CJ. Și eu vreau să îi mulțumesc fostului prefect Mica Oprea pentru tot ce a făcut de-a lungul timpului în acest județ, a lăsat o urmă importantă în dezvoltarea județului peste tot unde a ocupat anumite poziții. Cu noul prefect, Instituția Prefectului a câștigat un om foarte valoros, cu multă experiență, chiar dacă este tânăr, capabil să gestioneze problemele instituției, care nu sunt puține și destul de complicate. Chiar dacă nu sunt departe de etajul 1, ajung acolo foarte rar spre deloc, doar când e obligatoriu, ca să închidem discuțiile că eu conduc tot, lucru mai mult decât fals. N-am avut și n-o să am treabă cu instituțiile care nu țin de Consiliul Județean. Sper ca experiența dobândită în cei nouă ani să și-o pună în slujba cetățenilor. Este genul de om care are curajul să-și asume lucruri și nu sunt mulți în zona publică să faceă acest lucru, sunt mulți care pasează de la unul la altul. Sunt încrezător că va face față cu cinste acestei poziții, știe ce înseamnă sacrificiu, efort, disponibilitate 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Colegii care lucrează în Prefectură sper să se ocupe mai mult de problemele cetățenilor și mai puțin de bârfe de alcov și de alte lucruri pentru că le va fi complicat cu noul prefect, chiar dacă el pare blând. La rândul lui, prefectul, indiferent cine ar fi el, trebuie să aibă respectul cuvenit pentru fiecare cetățean și pentru fiecare angajat al Prefecturii. Mult succes!”.

Ceremonia s-a încheiat la o cupă de șampanie.

Teofil Iulian Cioarbă (43 de ani), de profesie economist, din anul 2014 și până acum director executiv la Direcția Economică a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost numit prefect în 31 ianuarie, prin Hotărâre de Guvern. El o înlocuiește pe Mica Oprea, care a fost eliberată din funcție, la cerere.

Teofil Cioarbă, desemnat de PSD pentru acest post, este al 16-lea prefect postrevoluționar de Bistriţa-Năsăud și al 32-lea din istoria județului.

10 comentarii

  • Există un obicei românesc vechi , specific, deloc în ton cu vremurile.
    Acela ca atunci când se schimbă – din orice motiv – un șef de instituție să se adune ca la priveghi toți ortacii, cu fețele bisericești (bine întinse) în primul rând , și să marcheze numirea la o cupă de șampanie, promițând ”promisiuni” și mulțumind ”mortului”.
    Pierdere de vreme pe bani publici, gest pe care un privat nu și-l permite.

    50
    14
    • In acord cu vremurile actuale juramantul ar trebui sa contina obligatoriu sintagma „Jur niciodata sa nu fur”…))

      18
      3
  • Păi toată lumea știe cine conduce de-acum Prefectura, nu?Că nu va urca la etaj, că -d-le prefect- pe viitor, prosteală pe față!Oare ne crede imbecili?Să ataci lucrătorii din Prefectură la o investire în funcție mi se pare o enormă greșeală, să spui că se ocupă mai tot timpul, că așa citim printre rânduri, cu bărfe și nu se preocupă de problemele cetățenilor este ceva incredibil, poate așa a fost informat de fosta…Dacă era bolnav grav și cineva îi spunea în față că nu el i-a dat boala, cum se simțea?Omenie nu mai există?Mă limitez la atît…Nu era normal ca cetățenii să afle niște lucruri dubioase care se derulau în Prefectură? Că tot așa o ține că sunt în slujba cetățeanului, păi acest cetățean trebuie manipulat și prostit și să știe doar ce vrea conducătorul de oști?Să fim serioși d-le președinte, puțină decență vă rog!Succes noului prefect desemnat oficial în activitate…

    30
    3
  • Poate de mâine semnează și domnul ăsta condica de prezență că la Consiliul Județean n-a semnat-o niciodată. Ținea domnul Președinte evidența orelor de munca prestate zilnic. Ce e drept nu la locul de muncă. Se pare ca au fost suficiente.
    De azi angajatorul lui e domnul Bode. Se rezolvă cred și cu prezența.
    Nu știu dacă are rost să mai semneze ceilalți angajați ai Prefecturii. Acum că a plecat domnișoara și a venit opusul ei, e liber la program.

    25
    8
    • @ Vasilica Pop numele nu și l-a ales. A ales doar să se facă cârciumar, în paralel cu Job-ul de la Stat. Că nu câșțiga destul și i-a zis lui, un chelner că se câștigă bine. Atâta a avut de trecut de la Consiliu la Rapsodia că s-a făcut cărare.

      15
      4
  • Domnilor PRESEDINTE/PRIMAR nu va mai dati cu parerea despre echilibrul/climatul/claritatea si problemele din institutia prefectului. Gestionati-le pe cele din ograda proprie! Nu v-a cerut nimeni parerea si nici nu ne intereseaza. Pina anul trecut, cand ati pus-o in functie pe regretata si mult distinsa fosta doamna, institutia prefectului a functionat foarte bine si nici nu v-a durut capul de angajatii prefecturii.
    A existat echilibru si lucrurile au functionat foarte bine pana v-ati instalat in functie marea specialista, PRIMA promotoare si amatoare a povestilor de alcov. Degeaba faceti pe ipocritii si nu vreti sa recunoasteti ce fel de caracter avea protejata dvs.: sau nu va amintiti ca ati primit si Dvs. o petitie/memoriu cu derapajele de comportament ale doamnei fata de angajatii CJ-ului pe vremea cand va era subordonata. Anul trecut nu a ajuns nimic la urechile dvs., ale lui Ivan sau Suciu. Daca erati putin curiosi (notiunea cuv decenta nu exista in vocabularul dvs) ati fi verificat personal cum stau lucrurile nu, ce era sa coborati un etaj.
    Aveti idee ce inseamna sa plece, asa deodata, 16 oameni? In sarcina cui au ramas atributiile celor plecati – a dvs., a doamnei care sta linistita acasa, a celor care-si dau cu parerea, a celor care nici macar nu au avut decenta sa verifice daca 40 de oameni vorbesc prostii si doar una e normala in toata institutia? Nu va este jena?
    Intr-adevar problemele institutiei s-au inmultit pt ca nu ati luat masuri si nu v-a deranjat deloc faptul ca o institutie nu poate functiona daca este destabilizata. Acest lucru se datoreaza managementului defectuos, pardon inexistent, al unei persoane bolnave mintal, care a creat doar haos din prima zi in care a calcat pragul institutiei.
    Ati avut reclamatii din partea cetatenilor ca nu le-au fost rezolvate problemele ce tineau de institutia prefectului, v-au fost redirectionate petitii nesolutionate de prefectura? Ma indoiesc, altfel v-ati fi infiintat la etajul 1 sa ne parati doamnei pt a ne pune la punct.
    Claritate si climat corect de munca sa va faceti in institutiile pe care le conduceti nu va mai F……..A grija de prefectura, nu ne mai amenintati ca vom fi pusi la punct pt. ca AM EXISTAT, EXITAM SI VOM EXISTA SI dupa ce DVS-minunatii veti disparea din peisaj! Nu ne intimidati deloc, nu suntem activisti de partid ca sa executam ordinele nimanui, asa ca CIOCU mic si joc de gleza!

    26
    4
  • Bistrita-Nasaud intre judetele cu cel mai mic salariu mediu net din tara, ne spune ceva?
    Asta este realitatea stimabili prefecti, presedinti, primari, etc.

    18
  • Pai…..daca fosta doamna a fost asa corecta, onesta si profi, de ce nu a facut act de prezenta la predarea mandatului? De ce si-a predat lucrurile in afara orelor de program, pe furis, sa nu dea ochii cu nimeni?
    Daca dvs. erati asa convins de bunele intentii ale doamnei in dezvoltarea si crearea unui climat de munca benefic tuturor, DE CE NU I-ATI LUAT MACAR O SINGURA DATA APARAREA, in urma articolelor din presa/televiziune, in calitatea dvs de promotor si sustinator al d-nei? Era firesc sa o sustineti, sa nu o lasati prada rautatilor si nedreptatilor la care a fost supusa de catre barfitorii de alcov din prefectura. SARACA!
    O vorba n-ati scos, pana s-a vazut nevoit „purtatorul de cuvant al partidului” sa faca totusi o declaratie si sa va disculpe ca NU ATI FOST INFORMATI!
    „NICI USTUROI N-AI MANCAT, NICI GURA NU-TI PUTE!!!!”
    CONCLUZIILE sunt de prisos!

    18
    3
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Augustin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS