Actualitate

Șeful CJ a primit un mesaj optimist de la ministrul Transporturilor legat de Autostrada Nordului

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că săptămâna trecută a primit de la ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, un mesaj optimist legat de soarta Autostrăzii Nordului. ”Văd și eu, că trăiesc în orașul ăsta, tot felul de afișe și de povești de babe bete cu Autostrada Nordului, dar acesta este un lucru concret”, a spus Radu Moldovan într-o emisiune la AS TV.

”Am primitsăptămâna trecută un mesaj de la ministrul Răzvan Cuc despre Autostrada Nordului, că documentația a fost transmisă la ANAP pentru validare. Mă bucur că toate angajamentele ministrului Cuc pe care le-a luat împreună cu Guvernul României în urmă cu aproximativ două luni când a fost la Bistrița s-au materializat. Deci în momentul de față avem în licitație documentațiile tehnice pentru Autostrada Nordului. Această autostradă va trece prin apropierea municipiului Bistrița. E o discuție care va fi finalizată de către tehnicieni. De la Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, acesta e traseul, dar acum vom vedea dacă de la Blăjeni va trece pe undeva prin zona Tărpiu – Cepari și va ajunge la Livezile sau Josenii Bârgăului. Dar ea va fi în vecinătatea municipiului Bistrița cu descărcarea de pe centură. Undeva prin zona Livezile, va avea o legătură cu centura, DN 17 C și D vor avea o legătură. Văd și eu, că trăiesc în orașul ăsta, tot felul de afișe și de povești de babe bete cu Autostrada Nordului, dar acesta este un lucru concret. Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Nordului a fost trimis pentru validare la ANAP. E primul pas să se facă documentația tehnică în baza căreia avem șanse foarte mari ca pe viitorul exercițiu financiar să trecem efectiv la finanțarea lucrărilor de execuție a Autostrăzii Nordului. Trebuie să vină specialiștii să ne spună care sunt variantele acceptate de Comisia Europeană pentru finanțarea unui astfel de proiect”, a spus șeful CJ care i-a arătat realizatorului mesajul SMS primit de la Răzvan Cuc.

Întrebat despre soarta centurii ocolitoare a Bistriței, Radu Moldovan a spus:

”În momentul de față, eu sunt optimist. Din păcate, la licitația din luna mai nu s-a prezentat nicio companie de specialitate. În luna august a fost redemarată licitația pentru achiziția studiului de fezabilitate. Nu știu datele exact când se depun ofertele, probabil în luna septembrie, apoi se face evaluarea. Ceea ce este important e că am găsit înțelegere și că, în momentul de față, traseul propus care este agreat de o majoritate covârșitoare a cetățenilor din municipiul Bistrița și a zonelor dimprejur, un traseu care nu va mai isca conflicte, este potențial viitorul traseu al centurii, adică de la Sărata, prin zona Buda c- Jelna, iese la Livezile. Arhitectul șef al județului, cu domnul viceprimar Niculae și cu cei doi primari Simionca au parcurs pe jos un potențial traseu. Așteptăm cu foarte mare interes câștigătorul licitației, care va avea obligația contractuală să întocmească acest studiu, să vină la Bistrița, să-l ducem să îi arătăm și noi ceea ce îi propunem și sigur că, în calitate de specialiști, vor decide care este varianta optimă pentru această centură. În plus, săptămâna trecută am văzut alte două vești bune: deciziile Consiliului Local Beclean – care a dat ultimele hotărâri pentru a putea preda la CNAIR documentele pentru centura ocolitoare a orașului Beclean – și am fost invitat la Năsăud unde am văzut primele variante de centură ocolitoare a orașului. A fost prezent un director general în CNAIR și directorul general ADR NV, Marcel Boloș, și am purtat o discuție constructivă față de viitoarea centură a orașului Năsăud. Oamenii deja aveau hărțile și gândiri și pentru zona Văii Bârgăului pentru că vorbim de Masterplanul de infrastructură mare a ministerului”, a declarat Radu Moldovan.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=595&v=yqVQPoGky5I

32 comentarii

  • PSD-ul a facut un dosar cu 70 de file despre Autostrada Nordului si se bat toti cu pumnii in piept. Pentru finantare nu e prins nici macar 1 leu in buget, poate mai ia vreun credit pe 30 de ani ministrul Orlando , dar nu pentru pensii speciale, ci pentru Autostrada Nordului.

  • Şi lumea nu se poate cuceri
    Umflând la cifre şi mimând tumulturi
    Cu aroganţi şi trândavi doctoranzi,
    Cu papagali și cuci care ţin loc de vulturi.

  • Şi lumea nu se poate cuceri
    Umflând la cifre şi mimând tumulturi
    Cu aroganţi şi trândavi doctoranzi,
    Cu papacuci care ţin loc de vulturi.

  • Şi lumea nu se poate cuceri
    Umflând la cifre şi mimând tumulturi
    Cu aroganţi şi trândavi doctoranzi,
    Cu matracuci care ţin loc de vulturi.

  • Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, se schimba dupa cum bate vantul. Acum s-a despărtit de gandirea inteleaptă a tov. Cretu, desi cu ceva timp in urmă era un sustinător inversunat al variantei 2-Sud prin padurea Codrisor.
    (vezi: https://timponline.ro/radu-moldovan-bistrita-blocata-cauza-unor-nenorociti-gandesc-bicicleta/
    Faptul că Bistrita nu are o centură ocolitoare se datorează primarului Cretu, care din 2010 s-a cramponat prosteste de varianta 2 Sud prin Padurea Codrisor, o solutie idioată ce nu respectă criteriile minime pentru o centură ocolitoare, si in plus era extrem de costisitoare, datorită problemelor legate de alunecarile de teren, ca să nu mai vorbim de cerintele impuse de protectia mediului.
    Vezi si: https://jurnalulbucurestiului.ro/gazeta-de-bistrita-meandrele-centurii-de-sud-a-bistritei-printre-adevaruri-si-ascunzisuri/

    https://timponline.ro/radu-moldovan-bistrita-blocata-cauza-unor-nenorociti-gandesc-bicicleta/

    • Atunci, în 2017, bistrițenii erau toți niște nenorociți. Îl cam încurcau pe baron care era ocupat cu OG 13. Toată ziua era și el și Pana vicepreședintă la TV și ne explicau cum trebuie dată ordonanța cu amnistia și grațierea că pe ei i-au votat oamenii. Acum, Dragnea e în pârnaie și ei își doresc ca nenorociții să-i mai voteze o dată că s-au învățat cu mașina de serviciu și au rate la bănci. Să-i votăm zic, nenorociților că mai sunt țări de vizitat și chefuri de organizat!

  • Știre de presă: la ora asta Ministrul Cucuc face alte demersuri cu chinezii și cu turcii pentru a demara și autostrada Ploiești-Brașov. Sper ca Momo să fi auzit.

  • O varianta mai fezabila ar fi un drum expres (DX) Primul tronson executat ar trebui sa înglobeze centurile Becleanului și Bistriței ulterior Dej.

  • Peste doua luni nimeni nu o sa-si mai aducă aminte cine a fost cuc !
    Va ramane doar povestea cu autostrada nordului , poveste ce va fi reluată de alți cuci ai transporturilor si tot asa ,inca 30 de ani de studii ,proiecte ,licitații,amanari,anulări , promisiuni , rahat…

  • „În România a fost inaugurată prima autostradă din lume pe care nu ai timp să parcurgi toate treptele de viteză, că se termină! E vorba de autostrada Deva-Lugoj. Poți să ajungi la viteza a 5-a doar dacă la intrarea pe autostradă îl ocoleşti pe ministrul Cuc pe câteva ori, ca pe o giratorie.”

  • Pai trebuie sa-si faca cunoscuta imaginea pe plan local… ca e sarcina de partid!!!!
    Ai vazut ce bloc/hotel si-a ridicat langa Diana de cand e deputat???? Cum pe banii din America??? El in America s-a mai dus sa cheltuie nu sa produca!!!! Camera deputatilor ii da destui bani!!!
    Uite! Papagalitza de geea daca mai statea poatea avea ea blocul ala, normal ca pe din doua cu Vasăle asa… il are Simionca

  • Este foarte buna si o autostrada dar pana ce vom vedea gata autostrada faceti macar amarata aia de VARIANTA OCOLITOARE.

    Este mult mai usor si rapid de construit o noua Varianta Ocolitoare decat ditamai Autostrada, deasemenea puteti face ca lumea de la inceput noua Varianta Ocolitoare la nivel de Autostrada (cu doua benzi pe sens, insula de separare a sensurilor, banda de siguranta si numai trei iesi-intrari, o intrare comuna cu eventuala autoatrada).

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2251413511606387&set=a.187357494678676&type=3&theater

  • Singurul traseu pentru noua Varianta Ocolitoare este MONARIU-JELNA. Pe aici se deserves TOATE FLUXURILE DE TRAFIC DE TRANZIT: dinspre Cluj, Suceava si MURES.

    Aici traseul este in mare parte drep si plat cea ce face ca timpul de parcurgere sa fi cel mai scurt si va fi intodeauna preferat fata de cel cu multe curbe unde trebuie sa franezi tot timpul. Deseamenea este spatiu suficient pentru o Varianta Ocolitoare adevarata cu doua benzi pe sens si pentru celelalte amenajari necesare unei sosele superbe.

  • Pana va scremeti voi cu Autostrada si cu toata hartogaraia pentru o alta Varianta Ocolitoare terminati odata constia Varianta Ocolitoare Sud1(malul Bistritei). Pentru asta aveti tot ce va trebuie: aveti studiu de fezabilitate, este introdusa in PUG, aveti aviz de la mediu, aveti acordul cetatenilor obtinut la referendum, daca ati fi un pic competenti ati putea sa terminati de constuit a am uitat nici macar nu ati fost in stare sa incepeti constructia ;o).

  • Radule daca esti capabil fa Varianta Ocolitoare Bistrita Sud si atunci vei ramane in istoria orasului. Pana sa vedem noi vreo autoatrada in judet la noi va mai curge multa apa pe Bistrita.

  • Avem un oras supraglomerat de masini. Nu mai putem scapa odata de masile de tranzit care ne sufoca. Si cei ce trebuie sa traverseze inutil orasul si sa se enerveze stand in coloana in ambuteaje ar fi fericiti cu realisarea unei variante ocolitoare a Bistritei.

  • Pentru cititor de Bistrita, Traseul matale pe la Livezile, Tarpiu-Sintereag va avea multe curbe si pante, va fi mai greu pentru soferi de Tir si pentru celilati participant la trafic, atuci acesti acestia vor alege traseul lin de pe langa Budac-Livezile. Patroni vor fi si ei incantati deoarece pe Budac-Livezile consumul de combustibil va fi mai mic, nefiind atatea curbe si pante.

  • Bă Olimpiu sau cum te-o fi chemând, propagandist pesedist, tu ai umblat vreodată de la Livezile la Jelna? Evident, nu! Tărpiu Șintereag e pepsi pe langă Livezile Jelna da, de unde să știi tu propagandist de canapea.

  • Pentru, cititor, Yako, alt votant, Olimpia si alte porecle.
    Eu nu sunt sutinator a niciunui partid, a niciunui club de fotbal etc…… Ma intereseaza doar sa traiasc normal in orasul meu, in judetul meu si in tara mea. Asta este si nu cer prea mai mult. Recunosc ca din cand in cand ma cam enerveza maxim prostia.

  • @Olimpiu înseamnă că ești nervos tot timpul. Bagă o biță peste deal de la Jelna la Livezile să te calmezi și ne vedem pe seară.

  • Pentru cititor, Yako, alt votant, ganditorul, Olimpia, Olimpic adica aceias persoana cu mai multe porecle:
    Sunt personaje capabile de derapari majore de la logica de cele mai multe ori cand ii vad ce prosti debiteaza reusec sa ma amuz.

  • Autostrăzi private,și pt cine? Căci împrejmuite cu garduri pe toată lungimea lor,cu acces intrare-descarcare doar la cca 20 km; cum localitățile străbătute de ea,riveranii,mai au un avantaj,un atuu în plus la viață modernă?!’Să nu intre Daciile’ pe Autostradă,au motivat – gardurile! Producție agricolă pt comerț,pt export de exemplu,se poate produce în și dealungul autostrăzilor dacă se dorește,se planifică,dar se pun deja din start piedici pt localnici! Atunci scopul strategic poate fi doar transportul de materii prime pt export?… Sau import pt piața de consum a Națiunii?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.