Bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2012 a fost aprobat prin hotărâre de CL în februarie, iar în urma rectificărilor a ajuns la nivelul sumei de 237.452.000 lei.
Proiectul de rectificare bugetară care va fi discutat miercuri în CL cuprinde:
I. BUGETUL LOCAL
La venituri: se diminuează cu suma de 2.152.000 lei, astfel:
a. secţiunea de funcţionare – se majorează cu suma de 46.000 lei reprezentând sume alocate de la bugetul de stat pentru asigurarea finanţării cheltuielilor de personal aferente medicilor din cabinetele medicale din învăţământ.
b. secţiunea de dezvoltare – se diminuează cu suma de 2.198.000 lei: se diminuează veniturile „depozite speciale pentru locuinţe” cu suma de 2.462.000 lei, urmare a retragerii efectuate de către MDRT; se majorează cu suma de 264.000 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor încasate din valorificarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al municipiului Bistriţa şi care potrivit legii finanţelor publice locale se cuprind în buget după încasare, având ca destinaţie cheltuielile de capital.
La cheltuieli: se diminuează cu suma de 2.15.000 mii lei, astfel :
a. secţiunea de funcţionare – se suplimentează cu suma de 1.937.000 lei:
– „Autorităţi publice” cu suma de 1.099.000 lei reprezentând necesarul pentru cheltuieli de personal până la finele anului, pentru care nu s-a primit la aprobarea bugetului pe anul 2012 plafon la nivelul solicitat de la DGFP Bistriţa-Năsăud. Totodată, începând cu luna iunie 2012 a avut loc o creştere a salariilor cu 8,5%
– „Învăţământ” cu suma de 222.000 lei reprezentând reparaţii curente
– ”Servicii de sănătate publică” cu suma de 46.000 lei pentru finanţarea cheltuielilor de personal aferente medicilor din cabinetele medicale din învăţământ
– Cultură, recreere şi religie” cu suma de 520.000 lei:
1. Centrul Cultural Municipal – 170.000 lei astfel:
30.000 lei reparaţii curente la Casa de cultură Sigmir, pentru amenajări exterioare;
70.000 lei pentru acţiuni culturale, din care 50.000 lei pentru acţiuni proprii şi 20.000 mii lei pentru acţiuni în colaborare cu Societatea de Concerte;
40.000 lei pentru utilităţi la noile clădiri preluate în administrare (Casa de Cultură Sigmir, Casa cu Lei de pe strada N. Titulescu şi la noul sediu din str. L. Rebreanu)
30.000 lei pentru procurare mobilier la centru de arta tradiţională si pentru expoziţiile organizate în clădirea „Casa cu Lei”;
2. Biserica Evanghelică – 350.000 lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a turnului.
„Asigurări şi asistenţă socială” cu suma de 50.000 lei: 20.000 lei ajutoare de urgenţă; 22.000 lei prestaţii financiare excepţionale; 8.000 lei reparaţii curente la creşe.
b. secţiunea de dezvoltare – se diminuează cu 4.089.000 lei: 4.084.000 lei din bugetul local, 5.000 lei din bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii si subvenţii (Centrul Cultural municipal se diminuează cu 30.000 lei, iar la Poliţia locală se majorează cu 25.000 lei).
II. BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE FINANȚATE DIN VENITURI PROPRII ŞI SUBVENȚII DIN BUGETUL LOCAL
1. La venituri se majorează cu suma de 165.000 lei, astfel:
a. secţiunea de funcţionare – se majorează cu suma de 170.000 lei, subvenţie pentru Centrul Cultural Municipal.
b. secţiunea de dezvoltare – se diminuează cu suma de 5.000 lei (transferurile pentru Centrul Cultural Municipal se diminuează cu 30.000 lei, iar la Poliţia locală se majorează cu 25.000 lei).
2. La cheltuieli
a. secţiunea de funcţionare – se suplimentează cu suma de 170.000 lei, pentru Centrul Cultural Municipal (conform destinaţiei arătate la buget local, secţiunea de funcţionare)
b. secţiunea de dezvoltare – se diminuează cu suma de 5.000 lei, astfel: Centrul Cultural Municipal se diminuează cu suma de 30.000 lei, la Poliţia locală se suplimentează cu suma de 25.000 lei.
III. BUGETUL ÎMPRUMUTURILOR INTERNE/EXTERNE – se diminuează integral, respectiv cu suma de 38.150.000 lei, întrucât împrumutul nu s-a contractat în acest an, iar cuprinderea în bugetul general se va face după contractarea acestuia.
Bugetul general rectificat de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2012 se diminuează cu suma de 40.302.000 lei, ajungând la suma de 197.150.000 lei.
Adaugă comentariu