Actualitate

Primăria Bistrița a cumpărat sediul LDP. Ioan Turc: Oamenii trebuie să beneficieze de servicii de cea mai înaltă calitate

Primăria Bistrița a achiziționat, în urma unei licitații publice organizate de un cabinet de insolvență, sediul LDP SA din strada Cuza Vodă și terenul aferent.

După finalizarea procedurilor de vânzare-cumpărare se vor realiza expertiza tehnică și studiul de fezabilitate, la anul contractarea și execuția lucrărilor de modernizare și amenajare, iar în 2024 aici se vor muta serviciile de Stare Civilă, Evidență Informatizată a Persoanei, dar și Poliția Locală și SVSU.


Primarul Ioan Turc a declarat într-o conferință de presă că prețul cu care au fost cumpărate imobilele este de 775.725 euro fără TVA, raportat la o valoare estimată de circa 1 milion de euro. Suprafața de teren este de 3.564 mp, iar cea a clădirilor administrative de 480 mp.

Ioan Turc a spus care sunt argumentele acestei achiziții:

”Imobilul cu destinația de sediu administrativ situat în Piața Centrală nr. 2, în care își desfășoară activitatea în momentul de față servicii publice de interes major, se află într-o stare accentuată de degradare. Ca atare, urmează să facă obiectul unui proces investițional de fond. În aceste condiții, am dat un anunț public prin care am testat piața în vederea achiziționării unei alte clădiri cu teren aferent generos. Intenția este una foarte clară: dorim ca serviciile pe care le oferim populației să fie de o calitate mult mai bună.

În identificarea noii locații am ținut cont de nevoia de a facilita accesul spre viitorul amplasament tuturor celor care vor avea nevoie, și nu puțini, de serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei cât și de serviciile Stării Civile, dar și de descongestionarea zonei istorice a orașului, care este foarte aglomerată. Chiar și în condițiile în care am identificat soluții pentru amenajarea de noi parcări, care vor fi puse în operă pe termen scurt, centrul orașului este și va fi aglomerat.

Aici vom avea servicii de Stare Civilă și de Evidență Informatizată a Persoanei. Sunt arondate la serviciul de Evidența Informatizată a Persoanei din cadrul Primăriei Bistrița 22 de unități administrativ-teritoriale. Două dintre ele, Tiha Bârgăului și Prundu Bârgăului, urmează să se autonomizeze, în sensul în care serviciile vor fi realizate acolo, dar tot rămân 20 de UAT-uri, în special din zona de jos a județului, care vor veni la Bistrița, deci fluxul este unul foarte mare. Cununiile civile vor avea loc în continuare la Palatul Culturii în sezonul rece și la filigoria din parc în sezonul cald.

Accesul la această locație poate fi realizat de pe două străzi, atât de pe Cuza Vodă cât și de pe Zefirului. Pentru toți cei care vin din zona de nord a orașului sau din restul județului accesul se va putea realiza foarte ușor, Drumul Cetății este în proximitate. Mai mult decât atât, pentru beneficiarii de servicii aflați la sud de calea ferată accesul este de asemenea facil, cu atât mai mult cu cât se va realiza un pasaj subteran care să lege strada Tărpiului de strada Gării. Avem aici o suprafață generoasă de teren pe care o putem amenaja așa cum se cuvine, putem obține un număr suficient de parcări și putem oferi și facilități pentru cei care doresc să aștepte în aer liber.

Locația actuală a serviciilor de Stare Civilă și Evidența Informatizată a Persoanei este absolut jenantă, iar calitatea serviciilor nu poate fi oferită la standard atâta timp cât logistica și condițiile sunt extrem de precare. A fost unul dintre dezideratele pe care mi le-am propus de la începutul mandatului, acela de a muta serviciile de Stare Civilă și Evidența Informatizată a Persoanei în altă locație, în așa fel încât oamenii să poată beneficia de servicii de cea mai înaltă calitate. Ne pretindem un oraș european, deci calitatea serviciilor publice trebuie să fie de nivel european.

Zona de dparter este una generoasă, avem spații suficient de mari, potrivite pentru ca activitatea de primire documente să se desfășoare în condiții optime. Vom amenaja zona de relații cu publicul pe principiul ”open space”, astfel încât oamenii să vadă tot timpul ce se întâmplă. Deci nu vom merge cu pereți opaci ci cu pereți de sticlă, vom amenaja totul deschis, iar cetățenii vor putea în permanență să vadă și ce fac funcționarii, care sunt de fapt la dispoziția lor. Categoric serviciile vor fi de o calitate deosebită. Vom cuprinde și componenta de IT în așa fel încât totul să meargă ceas”.

Etichete

21 comentarii

  • Stricati banii pe kkturi, vaai, aveti igrasie in baie, vaai, e cladirea veche… O gradinita nu v-ati gandit sa faceti! Totul doar pt confortul vostru in care sa nu faceti nimic.

    42
    46
  • As dori (inainte de a-mi spune parerea despre actiunea Primariei Bistrita) sa stiu care sunt ceilalti participanti la licitatia publica si ce sume au oferit. Daca Primaria Bistrita a concurat de una singura atunci …Si TVA-ul nu se pune la pret ?

    24
    33
  • Turcule, achiziția vă servește vouă, bre!… Nu ne ajută pe noi cu absolut nimic. Ați cumpărat-o pentru a vă spori vouă confortul, pentru a vă asigura vouă servicii de calitate și pentru a vă pune pe voi la scuteală. Cum muriți voi de grija populimii, dar acțiunile întreprinse vă sunt vouă de folos. Unde sunt creșele noi și grădinițele construite? De ce reabilitarea unităților școlare nu se finalizează în termenul prevăzut în contract? De ce orașul arată ca dracu? De ce serviciile publice, ălea furnizate cu adevărat cetățeanului plătitor de taxe și impozite, sunt de pproastă calitate? Cred că și nenea Nicu este invidios pe lumea ailaltă, ce s-ar mai fi mândrit cu slugoi și incompetenți ca voi, cărători de vorbe goale și lozinci nonsens. Încă o dată se dovedește că un ins care a ars-o doar în funcții pe la stat toată viața sa profesională, cu zero rezultate profesionale, nu poate genera nimic bun pentru populație. Poate fi numai un diseminator de vorbe goale, un veșnic făcător de declarații și un etern vom face și vom drege. Așteptăm următoarea luare de poziție! Sperăm ca peste doi ani să devii și să rămâi istorie! Succes! Dacă nu o blătuiți cu frații psdei: securicii cu comuniștii!

    47
    39
  • 775 725 euro : 35ari și 64 metri pătrați = 21756.57euro, pă ar. Construcții 480 mp, cu 200 000 euro, că nu merită mai mult și tot rămâne un preț de 16 000 pă ar. De puuușca me!!! Ce afacere, numa găsită!

    28
    22
  • Lucrăm cu materialul clientului. In campania electorală Ioan turc promitea reducerea numărului de de personal din cadrul primăriei Bistrita si dimensionarea corectă a aparatului primăriei, numeric și profesional, în vederea îndeplinirii obiectivelor instituției: ”Dacă pleacă cumva cel mai mare angajator, rămâne primăria cel mai mare angajator din oraș. Nu se poate. O instituție publică nu trebuie să fie altceva, cuib, pepinieră, incubator”. Acum după doi ani de mandat, primarul Ioan Turc ori face pe prostul ori chiar a uitat de promisiunile electorale. Dacă ar fi procedat la restructurarea organigramei asa cum a promis cu sigurantă primăria nu ar fi avut nevoie de alte spatii pentru functionarea tuturor tuturor structurilor din subordine.

    28
    37
  • Toti vrem locuri de parcare, gradinite, parcuri, locuinte sociale, toate facute de Primarie dar uitam ca terenuri libere in zone adecvate pentru acestea nu mai exista in Bistrita. Unde sa le construiesti daca nu cumperi atunci cand exista o oportunitate?
    Chiar daca intr-o prima faza imobilul se va folosi in scop administrativ, i se poate schimba destinatia cand, sa presupunem ca se va desfiinta judetul si Primaria va prelua sediile Consiliului Judetean si ale Prefecturii.
    Felicitari celor care au contribuit la aducerea in patrimoniul orasului a acestui imobil.

    41
    22
  • Ar trebui facua „curatenie” peste tot in primarie,in frunte cu edilul sef,cu,consilierii,cu traseistii politici,etc. ,aceasta in conditiile si premizele noilor alegeri.Oare d-ul RADU MOLDOVAN ne aude?

    15
    22
    • Radu Moldovan NU are treabă cu primăria, tu ai plăcuțe suedeze la creier și nu mai judeci, ști una și bună PEE-SEE-DEE !

      1
      3
  • Doamnelor și domnilor, vă doresc
    Să muriți cu toții-n chinuri, că așa ar fi firesc
    Ce-ați făcut?… Mi-ați amanetat copilu’
    Deși încă nu-i născut, tre’ s-aducă bani cu kilu’

    Toată lumea e în prag de disperare
    Și copiii voștri cheltuiesc banii noștri-n soare
    Nesimțire mare… Zic pe față
    Părinții mei n-au strâns atât, deși-au muncit o viață
    Ar trebui să vă sechestrăm
    În plină stradă să vă dezbrăcăm
    Să defilați, în pielea goală, pentru un popor falit
    Să purtați peste organe, declarațiile de venit.

    Suntem asculțați, deformat informați
    Cenzurați, jefuiți, batjocoriți
    Suntem împinși la groapă, sistematic și prin sistem
    Până cineva o să ridice pumnu’ ferm
    Că suntem încă vii și vrem s-avem copii
    Și pentru ei, suntem în stare să vă scoatem ochii
    Și dacă asta-i lumea oferită pe platou
    Eu-mi bag în ea de lume și v-o fac cadou!

    Asta ar trebui sa fie imn national….

    9
    11
  • Șmen Moldovan Turc. Al doilea acoperă găurile date de primul cu banii noștri. Oare nu e interesat Turc sa cumpere și Tuaregul de la LDP care e mașina personală a președintelui CJ că s-a cam învechit. Să-și cumpere omul alta. Și bineînțeles să-i plătească și benzina de acum înainte că așa e în coaliție. Peștele mai mic îl servește pe peștele mai mare. Noah acuma se justifică și tunelurile pe sub linii ca sa ajungă oamenii să beneficieze de serviciile lui Turc. Abia aștept să se oficieze și căsătoriile tot în zona industrială. Și de acolo tinerii să se suie direct în autobuz în noua autogară de pe centură și să se ducă unde vad cu ochii. Ce mizerie!!!

    12
    36
    • Este o locație frumosă pentru Casa de Căsători în cartierul frumos de locuițe individuală Cuza Vodă UTR27. Este o locație mult mai bună decât în înghesuila nasoală din Centru Vechi.

      40
      7
    • Turnul CPL ( centralei de termoficare ) este un turn frumos este ălături de Turnul Dogarilor, Stadion și Dealul Cetății este un simbol al orașului și ar fi o prostie să fie dărâmat.
      Turnul CPL este simbolul puterii economice a orașului.
      Turnul CPL poate fi pus arhitectonic la adevărata lui valoare.

      43
      2
    • Păi dacă v-ați distrus străzile făcându-le pietonale și vă distrugeți în continuare străzile prin Linia Verde pe Perete, vă distrugeți locurile de parcare din Centru Vechi pe unde să mai vină nubtașii la căsători și cetățenii orașului la buletine ?! Atunci este normal ca lumea să fugă din centru peste linie acolo unde sunt oameni normali la cap.

      41
      2
    • Mutarea Autogării în Piața Centrală este singura șansă ca Centru Vechi să iasă din faliment. Așa sunt Autogările în toate orașele cilivizate din Europa și așa a fost Autogara în Centru și în Bistrița până când comuniștii au mutat autogara lângă Gară.

      19
      3
    • Autogara și gara sunt zonă cu infracționalitate maximă, gălăgie și mizerie, vrei tu să muți flagelul ăsta pe pietonal?

      5
      17
    • Îmi pare rău să-ți spun dar o autogară nu poate să aducă mai multă infracționalitate și gălăgie decât bețivii și drogații care sunt acum pe stada Liviu Rebreanu.

      17
  • Pentru ca toți locuitorii orașului să aibă un acces facil la acestă nouă locație este necesar când proiectații pasajul subteran Tărpiului să păstrați legătura directă foarte bună dintre străzile Eroilor și Dimitrie Cantemir, Zefirului. Deasemenea trebuie să uniți și să terminați de asfaltat străzile Poienii și Drumul Dumitri Vechi porțiunea de lângă calea ferată.

    40
    2
  • Pentru a ajunge ușor la aceea locație și pentru a fluidiza aceea zonă strada Zefirului trebuie prelungită până în strada Drumul Cetății prin curtea LDP.

    35
    1
  • Eu vreau să fiu primul care mă voi căsători în Casa de Căsători de pe strada Cuza Vodă.
    Stiți cumva când este estimat să fie deschisă ? Stiți cumva dacă există o listă de așteptare pentru Casa de Căsători din Cuza Vodă sau cum se procedează cu programarea ?
    Eu aș vrea să mă căsătoresc în vara anului următor .

    19
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Marius Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS