Actualitate Recomandări

Primăria Bistrița anunță că poate livra la domiciliul vârstnicilor produse de strictă necesitate

”În contextul situației de criză pe care o traversăm, Primăria Bistrița aduce la cunoștința celor interesați că poate oferi o serie de servicii persoanelor vârstnice aflate în dificultate”, informează municipalitatea printr-un comunicat semnat de primarul Ovidiu Crețu.

Prin Serviciul de îngrijire la domiciliu, serviciu acreditat al Direcției de Asistență Socială, se pot livra la domiciliu produse de strictă necesitate, cu mențiunea că transportul este gratuit iar persoana care solicită acest serviciu va achita contravaloarea produselor respective.

De luni până joi, între orele 8.00 – 16.00 și vineri între orele 8.00 – 10.00, solicitările vor fi preluate prin intermediul numărului de telefon 0263 / 237 479, livrarea produselor solicitate până la ora 12.00 urmând a se face în cursul aceleiași zile, iar pentru produsele solicitate după ora 12.00 livrarea se va face în ziua următoare.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială vor prezenta o legitimație eliberată de Primăria municipiului Bistrița care să ateste faptul că sunt autorizați să desfășoare această activitate, se mai arată în comunicat.

2 comentarii

  • Dar până acuma ce a făcut acest „serviciu la domiciliu”, că nici nu s-a știut că există. „Noroc” cu coronavirusul așa aflăm și noi câte servicii și angajați tăietori de frunze avem la primărie.

  • N-au avut timp d-na Ana sunt mai mult plecati in delegatii prin tari straine in frunte cu burtosul de la acea directie.
    Acuma se dau peste cap in prag de campanie.
    Spală străzile cu 5 miliarde bani aruncati in buzunarul Supercomulu.
    Iar cred ca ne prostesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.