Tranzitarea comunei Budacu de Jos de către Autostrada Nordului va aduce beneficii atât economice cât și sociale pentru cetățenii din zonă, informează Primăria comunei Budacu de Jos.
”Stimați cetățeni, avem din nou vești bune!
Primarul UAT Comuna Budacu de Jos, d-l Florin-Sandu Simionca, a participat alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, d-l Emil Radu Moldovan, d-l vicepreședinte Ciprian Kecskes-Simionca, prefectul județului, d-l Teofil Cioarbă, reprezentanți ai CNAIR, șefi ai instituțiilor deconcentrate și alți primari din județul nostru, la ședința de lucru pentru prezentarea în detaliu a celor 2 variante de traseu ale Autostrăzii Nordului, pe traseul Baia Mare-Dej-Bistrița.
După cum probabil știți, o parte din Autostrada Nordului cuprinde și centura ocolitoare a municipiului Bistrița, care, în varianta agreată, va traversa, pe o distanță de peste 12 km, și Comuna Budacu de Jos, respectiv zona extravilanului localităților Monariu, Simionești, Buduș și Jelna.
Observând dezvoltarea și investițiile din zonele care beneficiază de o infrastructură modernă, necesară, chiar indispensabilă în zilele noastre, considerăm că tranzitarea comunei noastre de către Autostrada Nordului va aduce beneficii atât economice cât și sociale pentru Comuna Budacu de Jos și pentru cetățeni”.
Foarte frumos să se facă cât mai repede Autostrada pe lângă Budac care va duce la dezvoltarea comunei şi va aduce condiții civilizate de circulaţie. Mult spor!
Pentru dezvoltarea în continuare a comunei Budacul de Jos ar fi bine să înceapă construirea cât mai repede a aeroportului. Astfel aeroportul va avea acces direct la autostradă şi locuitori comunei vor avea locuri de muncă bine plătite nu ca cele prost plătite care le oferă acum orașul Bistriţa