Şi în acest an, primăria face demersuri pentru atragerea de fonduri externe nerambursabile în vederea continuării programului local de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, având în vedere faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea eficienţei energetice a blocurilor de locuit stabilind un buget total de 304 milioane euro, precum şi o schemă de finanţare care prevede că 60% din costul lucrărilor să fie suportat din bani europeni nerambursabili de la Fondul European de Dezvoltare Regională, iar restul de 40% va fi în cofinanţare de către autorităţile locale şi Asociaţiile de Proprietari, conform adresei de la MDRT nr.53259/24.07.2012.
În acest sens, Compartimentul Energetic din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa va contacta asociaţiile de proprietari în vederea solicitării de informaţii necesare fundamentării bugetului necesar executării lucrărilor de reabilitare termică.
Atât administratorii, preşedinţii de asociaţii, cât şi proprietarii, sunt rugaţi de municipalitate să sprijine acest demers pentru derularea într-un timp cât mai scurt a acestei etape care va constitui criteriul de parcurgere a următoarelor etape premergătoare începerii lucrărilor de reabilitare termică, informează Primăria Bistriţa.
daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!….platesc impozite si vreau sa-mi izolez casa….de ce nu am acealeasi drepturi?