Actualitate

Primăriile din Bistrița-Năsăud, în top la atragerea de fonduri europene

Primarii din județul Bistrița-Năsăud sunt campioni la absorbția de fonduri europene, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

”De prin 2012, de când au început investițiile, în Bistrița-Năsăud pe proiectele publice realizate de UAT-uri au intrat aproximativ 283 milioane euro. În Bistrița-Năsăud sunt cei mai buni primari din România și argumentez. Conform datelor de la INS, primăriile din Bistrița-Năsăud sunt pe primul loc la nivel național în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pe drumuri agricole și forestiere și pe locul doi la celelalte tipuri de fonduri europene care pot fi accesate de UAT-uri”, a spus șeful CJ.

Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, venit în Bistrița-Năsăud într-o vizită de evaluare a implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), a spus că la nivel regional sunt în implementare contracte de peste 960 milioane euro, iar la nivelul județului Bistrița-Năsăud – peste 220 milioane euro în exercițiul financiar 2014-2020.

”Bistrița-Năsăud este printre puținele județe din țară în care nivelul de absorbție a fondurilor europene destinate beneficiarilor publici depășește nivelul investițiilor private. Dacă pentru privați la nivelul județului Bistrița-Năsăud avem 90 milioane euro contractate, pentru beneficiarii publici sunt peste 130 milioane euro care se regăsesc astăzi în contracte aflate în implementare. Beneficiarii publici au depășit cuantumul investițiilor făcute de privați pentru că privații sunt la un nivel mult peste ceea ce găsim în alte județe. Aici potențialul agricol este axat spre zootehnie, ferme de familie, spre anumite investiții care asă aducă plusvaloare într-un lanț integrat, aici produsele pleacă de la câmp și ajung în farfurie, în alte județe sunt culturi de cereale care urmează un alt traseu. Am văzut în Bistrița-Năsăud primari bine pregătiți, care știu exact ce înseamnă implementarea unui proiect, care sunt etapele pentru a obține finanțare. 16 proiecte pe drumuri agricole din totalul de 36 se regăsesc în Bistrița-Năsăud, exemplu de performanță”, a menționat directorul AFIR.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2496319770421555?__xts__[0]=68.ARBajFp5xaYD-8Px8KWUCc9GVW1L9omdMsoBxlM1bSg2T48cnZkQXZTx7gsXtJzaatSdRpZVjFphVQToDVWYbl1QU_hBd30SXkfR9PXxNkgGFgNInjxr-Lm3NQRvQ8xYuyRhtF0yX9TTgYhcG1_Ll2EnU2MNyxbatIcgk_DRZ_ZMmBRcGVeytsQUwOjVTIdAyFZTleXot7MdJKcckAY0DVXVY9OfL2eeDx5hLr5HEAzw86FN0ZJDKcD36zR2a6ogcbVIj5D0-RPm-TL2QFiiUBie8OohIqTFa1wwPoTVHi5N990ty1MVBBkKK3EqNUEKeMIJxp2aE6sQIOmLlB5l19fbfw&__tn__=-R

VEZI ȘI:

7 comentarii

  • Ce caraghioslâc! Cică INS-ul ține evidența fondurilor europene absorbite de primării! Cam atâta a priceput El Lider Maximo în 7 ani de mandat. Pentru asta umflă în fiecare lună încă un salariu de la Veori K! Model de competență și implicare pesedistă! Păcat că n-a fost de ajuns să-l scape pe Dragnea de pârnaie. Hai Libi!

    • cocosila esti intr-o zi naspa? adica nu mai ai pene pe tine? Sti ce inseamna INS??? sti ce rol are si ce atributii are? ce masuratori, cercetari, cilegeri de date etc. face??? sau crezi ca se limiteaza doar la recensamantul pisicilor si cainilor fara stapan???N-ar nici o noima ce sustii, eventual asa de ciuda….politic….cu gheara in gat!!!! habar nu ai ce inseamana sa implementezi proiecte pe bani UE, raspunderea, dificultatea si greutatea cu care se confrunta toti ce-i care isi bat capul sa faca ceva!!! da stai tu linistit si mori de ciuda, ca n-ai fi in stare probabil nici sa citesti un ghid operational!!!! acuma sigu o sa vi sa spui ca ai atras si tu niste fonduri!!!:::)))Felicitari tuturor administratiilor indiferent de culoare politica, pentru implementarea proiectelor finantae de UE.

    • Da-ne, tu slugă pesedistă, link-ul de pe pagina web a INS cu datele privind „absorbția de fonduri europene”! Eventual așa politic să nu te jumulească șeful tău că i-ai dat informații eronate și s-a făcut de circ. Sper să nu pretinzi că lucrează INS-ul și altceva, la negru la organizația județeană a PSD. Atâta bază se poate pune în cifrele date câtă informație o să ne furnizezi mata de pe site-ul INS.

    • E foarte bine că. s-au atras fonduri europene,pentru asta primarii ,viceprimarii,presedintii si vicepresedintii CJ primesc încă 25% bani la salariile astronomice,sume care se vor regăsi in pensii,care la rândul vor fi completate de pensii speciale,fără să mai vorbim de comisioane si alte parandaraturi. Nu trebuie să fi mare specialist să nu înghiti gogoașa umflată de Raducu.La nivel de regiune NV unde sunt 5 judete s-au accesat 960 mil Euro,jud BN 220 mil,din care doar 130 mil Institutii publice si 90 mil mediul privat.Să nu uitam că mediul privat trebuie sa contribuie cu bani pt.cofinantare.Numai mun. Oradea a accesat triplu fată de BN,Clujul,Bucureștiul si alte municipii….asa că lauda de sine nu miroase bine.
      PĂREREA MEA!

  • Mda, s-au atras cum sa nu. Dar ar trebui luate la puricat toate lucrarile facute cu bani europeni. Citeam nu demult despre niste baraje care trebuiau facute la Tarlisua, cu bani de la AFIR. Baraje care…nu prea arata a baraje, iar primaruld e acolo nu se grabeste să explice ce si cum. Asa că, una e suma atrasa, alta lucrul facut cu banii!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cocoșilă Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS