Actualitate

Primarul Crețu nu crede că trebuie subvenționată taxa de salubrizare: Am greșit când am făcut asta

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat că taxa de salubrizare nu trebuie subvenționată de către municipalitate deoarece astfel se încurajează producerea deșeurilor.

”Știu de acel anunț nefericit pe care l-a făcut domnul viceprimar. Eu consider că gunoaiele sunt o problemă esențială, sau poate cea mai mare și mai importantă a societății în care trăim acum, și la Bistrița, și la Cluj, și la Viena, și la Roma și în alte părți. Subvenționarea acestei acțiuni de colectare nu face altceva decât să încurajeze producerea gunoaielor, mai ales într-o situație în care nu avem un buget bun. Dacă în 2017 și în spate am avut bugete bune și să spunem că ne permiteam, acum spun că am greșit când am propus să se subvenționeze în perioada respectivă tariful pentru salubritate. Decizia de a rămâne pe această formulă, fără subvenționare, a fost a mea, îmi pare rău că nu am anunțat-o, asta e situația”, a spus el într-o conferință de presă.

Ovidiu Crețu a menționat că ”prin subvenții pot fi încurajate alte lucruri: cultura, folosirea mijloacelor de transport în comun sau altele, dar subvenționînd colectarea deșeurilor practic încurajăm oamenii să producă deșeuri, or nu acesta este interesul nostru, ci ca oamenii să producă cât mai puiține deșeuri și să le selecteze în mod corespunzător. Acest lucru este posibil dacă simte și la buzunar, dacă nu simte și la buzunar va zice: e gratis. Nu cred că trebuie subvenționată colectarea deșeurilor. Plus că nu faci subvenție la modul general, sunt persoane care au venit foarte mic pe membru de familie. Sigur, acolo se justifică, să-i ajuți cu ceva, sau pe alții care au număr mare de copii. În contractul original s-a stabilit la 4 numărul maxim de persoane, ce este peste 4 nu se plătește, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Cred că dacă s-ar face o subvenție ar trebui să se facă numai spre aceste zone care într-adevăr au o problemă în a plăti. Dar 80% dintre bistrițeni nu sunt în această situație și atunci ar trebui să vedem ce subvenționăm”.

Primarul Bistriței a adăugat că acest lucru se va hotărî în Consiliul Local, dacă se va face o propunere pentru subvenționarea taxei. ”Dacă va hotărî acest lucru, este poziția lui, nu a primarului. Bineînțeles, hotărârea Consiliului Local va trebui dusă la îndeplinire”.

”Subvenționarea tarifului de colectare încurajează populația să producă deșeuri. Atunci când știi că ceea ce produci se cântărește, acesta va fi sistemul, se eveluează numărul de ridicări ale pubelelor de la case. O familie are trei ridicări, dacă scoate mai puțin la sfârșitul anului se face corecția și i se va scădea taxa, dacă va solicita ridicări în plus atunci taxa va crește. Deci într-un fel se marșează spre ceea ce ni se solicită de către UE și de către Guvern, să plătească fiecare în funcție de cât produce”, a comentat el.

VEZI ȘI:

12 comentarii

  • Ce tare! Imi pare rău ca am subvenționat…
    Acuma spune asta, când nu mai candidează ?!
    E in conflict cu viceprimarul sau care e faza?

    • Decizia de subventionare, va fi a sau nu, a Consiliului Local, nicidecum a primarului.
      El isi da cu parerea si face pe artistul acum.
      Cand ai peste 100 de milioane salar ca si primar, e usor sa zici ca e un fleac pentru o familie de 4 persoane să plătească 556 lei /an la gunoi.

  • Sunt curioasa daca cei cu 10 -14 copii (romii) platesc taxa si cum sunt constransi sa o plateasca, avand in vedere ca multi nu au venituri.

  • Dacă se va aplica „plătești cât arunci”, atunci majoritatea vor arunca gunoaiele pe câmpuri, în șanțuri, în apă, în coșurile stradale, peste gardul vecinului, oriunde, în afară de tomberon. Piromanii vor da foc gunoaielor. Pe bune, de unde vă vin ideile astea, de unde tot apăreți???

  • Pt ce să plătim această taxă, pt un oraș plin de gunoaie sau ai impresia că tot sunt bugetari cum esti tu si nevasta ța.Nu vă este rușine comuniștilor!

  • Cu aceasta ocazie , recomand cititorilor sa urmareasca la AS-tv stirile in reluare de la ora 10.Veti observa cum isi face intrarea la conferinta de presa TATUCU SAF al primariei, rosu la fata ca racul, crispat si arogant cu apucaturi de VATAF, invartind scaunul nervos si urmeaza cuvantarea prin care da de pamant cu VICELE Niculae. Autocratia si aroganta sunt din nou la cote maxime ca si partiile din Austria. Venit din concediu , ozonat dar nu calmat, primarul ne anunta ca ne frige pe toti la buzunare si VICELE este luat de STRUT ! Pai treaba buna e aiasta ?

    • Dom’ Bălan! Nu primarul decide in această speță.
      El își dă cu părerea! O să vedeti că salubrizarea va fi subventionată, că vrea că nu vrea Crețu!
      Ce prostie, sa spui ca subventia îi încurajeaza pe oameni sa produca mai multe deseuri!
      Taxa e fixa si daca e subventionata si daca nu si este pe an si pe persoana.
      Ori ca plateste 6,6 ori ca plateste 11,5 lei bistriteanul tot deseu va genera.
      Cand va fi taxat dupa cantitatea de deseuri pe care o preda Supercomului, atunci va fi stimulat sa produca mai putin deșeu.
      Restul e poveste.

  • Domnule Crețu eu colectez selectiv și cobor din apartament cu 3 găleți pentru plastic ,hârtie și deșeuri menajere.Plasticul și hârtia le depun în containerele semingropate.Pentru acestea firma de colectare ar trebui sa îmi plătească materialul reciclabil.Nu face acest lucru, dimpotrivă mă pedepsește și ea și dumneata cu o taxă absolut nesimțită și nejustificată.De unde ai in ultimul timp această plăcere perversa de ați pedepsii cetățenii? Ai venit vreodată în mijlocul oamenilor să vorbești cu ei sa fie cetățeni responsabili? Du-te la pensie și lasă-ne ! Ia-ți schiurile și du-te la partie ! Uită-te la primarul din Beclean cum a înflorit orașul cu o investiție adevărată !

  • Dorule dragă această regulă se aplică cu succes peste tot în țările dezvoltate și civilizate,doar că regulile sunt altele decît la noi și mai ales sunt respectate.Din păcate la noi legile sunt făcute de hoți și pt hoți.
    În momentul de față,după regulamentul impus de Supercom și aprobat de primarii noștri în AGA ADI,dumneta și alții care predau gunoaiele selectiv,vor plăti la fel ca și cel care le predă la grămadă și de 10 ori cantitatea mai mare,deoarece ele se cîntăresc împreună la Tărpiu.
    Mai mult începînd cu data de 0111 2019 sunt ridicate împreună și cu cele produse de operatorii privați,mai pe înțeles tot noi o să le plătim și pe cele care le produce cel cu 6 săli de nunți,care produce tone de gunoaie și face pe an milioane de euro și cele produse de Leoni care pînă acum erau facturate direct agenților și plătite de ei acum plătește primăria și pt ei ,din banii noștri.Revenind la ce spune primarul,culmea că are și dreptate,doar că atunci cînd a avut nevoie de voturile lor ,a subvenționat,acum face pe milițianul rău,ca să vină milițianul bun ,vicele care va convinge consilierii PSD că trebuie subvenționat.
    Tot ce se întîmplă înaintea alegerilor are un puternic iz electoral,să nu spun de levigat.
    PĂREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.