Actualitate

Primarul Ioan Turc: Intervenții necesare pe Bd. Republicii. Momentul e poate cel mai potrivit

Primarul Bistriței, Ioan Turc, spune că intervențiile pe care Direcția de Servicii Publice le face pe Bulevardul Republicii sunt necesare, iar acum este poate cel mai potrivit moment pentru aceste lucrări.

”Intervenții necesare pe Bulevardul Republicii! Prin programul “Reparații” al Direcției de Servicii Publice, Primăria Bistrița a început lucrări pe una dintre principalele artere de circulație din municipiu. După cum am mai semnalat, pe Bulevardul Republicii pământul este peste bordură, iar la fiecare ploaie acesta ajunge și pe carosabil, mai întâi ca noroi, apoi ca praf, contribuind la creșterea indicatorilor de poluare citadină. De fapt, pe acel tronson bordurile nu au mai fost schimbate din 2007, de când, în calitate de viceprimar, am reușit să obțin includerea orașului nostru în reabilitarea DN 17.

Pentru a înlătura acest disconfort, am decis să trecem la schimbarea bordurilor, iar intervenția se poate face concomitent cu montarea unui sistem de irigații având aspersoare retractabile, refacerea gazonului și înlocuirea unor arbori din scuarul care desparte cele două sensuri de mers.

Momentul e poate cel mai potrivit, având în vederea vremea bună și faptul că urmează o săptămână de vacanță școlară, deci traficul în zona cu multe instituții de învățământ va fi sensibil redus, iar schimbarea bordurilor va fi finalizată până la reînceperea cursurilor.

Cel mai frumos bulevard pe care îl are Bistrița trebuie să arate impecabil, de aceea municipalitatea are în lucru și un proiect pentru reamenajarea trotuarelor de pe Republicii”, spune primarul Ioan Turc într-o postare pe Facebook.

Pe Bulevardul Republicii din Bistrița au început lucrările de înlocuire a bordurilor, montarea unui sistem de irigații, refacerea gazonului și înlocuirea arborilor la scuarul median care desparte cele două sensuri de mers. În scuarul de pe Bd. Republicii va fi instalat un sistem de irigații cu aspersoare retractabile, tronsoanele de spațiu verde urmând să fie înierbate prin montare de rulouri din gazon. Scuarul median de pe Bd. Republicii are șapte tronsoane de lungimi diferite și cu lățimea de 6,5 m, suprafața totală fiind de 5.877 mp.

Municipalitatea a decis închiderea sensului de circulație pe banda dinspre scuar pe următoarele sectoare cuprinse între: str. Gării – str. Mihai Eminescu, str. Mihai Eminescu – str. Zimbrului, str. Zimbrului – str. Spiru Haret, str. Spiru Haret – str. Ursului, str. Ursului – str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, str. Barbu Ștefănescu Delavrancea – Piața Petru Rareș. Pe perioada lucrărilor, traficul rutier pe această bandă de circulație va fi închis între orele 8.30-20.00 și semnalizat corespunzător.

14 comentarii

  • foarte bine ca se face, daca tot e santier peste tot macar sa stim o treaba.
    chestia cu praful ridicat de rotile masinilor e chiar asa, nu vezi nicaieri prin orasele din tara sa-ti vina glodul pe sub masina la fiecare ploaie.

    8
    42
    • În primul rând în zona aglomerată a liceelor trebuia făcută o parcare generoasă după care putem să discutăm și despre schimbarea paseluțelor.
      Schimbarea bordurilor ne aduce amite de țepele marca PDL.

      63
      13
    • pt Videanu, alooo in zona scolilor nu pot fi parcari pentru masini, pentru ce parcari, pentru elevi?

      10
      42
    • În 32 de ani nu a reușit Primăria Bistrița să facă o parcare, deci o parcare etajată. Se poate găsi , dacă se dorește, ce construcții, spații verzi, spații de joacă, parcări etc erau în 1989 și ce este acum. Câte locuri pretabile pentru parcări etajate erau și ce s-a construit pe ele… În 32 de ani au dispărut o grămadă de copaci cu tot cu locul în care au fost, au dispărut trotuare, spații verzi, … Dacă erau aceste parcări etajate o parte erau salvate. Au apărut blocuri între blocuri, supraetajări la blocuri, au dispărut case au apărut blocuri…dar parcările aferente? Câte din blocurile construite după 89 au parcări la subsol, demisol, parter? Păi parcarea aia nu se poate vinde ca un apartament sau un spațiu comercial… Așa că s-au făcut parcări în loc la trotuare, spații verzi, … Doar banii circulă, nu? Nu sunt bani? De câte ori să asfaltat o stradă în Bistrița în 32 de ani? Oricare dintre cele principale. Ce investiții s-au făcut în Bistrița în 32 de ani?

      15
      2
    • @ haha Parcarea trebuie neapărat făcută pentru părinții care trebuie să-și aducă copii la școală cu mașina și nu pot întârzia la muncă . Tu dacă nu lucrezi nicăieri nu ai de unde să ști și atunci răzi degeaba ca prostu din centru Bistriței.

      39
      7
    • Praful din oras nu are nici o legatura cu noroiul adus pe rotile masinilor de pe strazile de pamant, nu? Schimbam borduri, reasfaltam. Afara-i vopsit gardul….
      PNL-ul ne-a dovedit ca putem avea un primar mai prost decat Cretu.

      30
      3
    • Numai odrasle cu oase in burtă in ziua de azi. Auzi la ăsta… Parcări????? Mai merge-ți și pe jos sau cu autobuzul. Nu aveți pic de respect pentru ceilalți cetățeni care au de ajuns la serviciu. Va puneți mașinile pe avarii in mijlocul drumului că sa va lăsați odraslele in poarta școlii.

      16
      36
    • @ Cetățean , normal că trebuie să punem automobilele pe stradă pe avari și să oprim pe strada să ne lăsăm sau să ne luăm copii de la școală fiindcă în zona aceea departe de a fi locuri de parcare suficiente. Și pe viitor vom fi din ce în ce mai mulți care vom face acest lucru fiindcă acum se distrug foarte multe locuri de parcare în Centru Orașului.

      34
      8
    • Parcarea supraetajată din Eminescu ar rezolva multe din problemele din Centru Orașului.

      11
      1
  • Cât a fost de mare vacanța mare, n-a fost momentul potrivit că erau domnii în concediu. Măcar dacă ar tăcea cu capul între urechi după ce o comite. Dar… dacă nu e și fudul… etc.

    33
    5
  • Videanu reload:
    păi, pdleaua este în penaleu!… Așa că, ce te miră, au avut de la cine să învețe… Inși cu experiență mare de tot în corupție! Cică, penalăii sunt tot un fel de psdiști, doar că mai proști, mai nesimțiți și lipsiți de scrupule!

    24
    5
  • Ha ha! Ha! Guvernanta corporatista, eficientizare, digitalizare, reforma… Care dintre ei are habar de asa ceva? De unde stiu trantorii astia care sug de la buget din nastere despre astfel de chestiuni grele (pentru ei)? Poate Hangan mai intelege, l-as vota maine daca s-ar dezice de gasca aia de nefericiti jalnici, disperati si infometati. Auzi! Momentul cel mai potrivit…! Slogane pentru prostii care pun stampila. Doar vorbe! In rest, aberatii, anomalii, balbaieli ridicole si sforaitoare, insotite de poze cu lopata, ruleta si tractorasul vietii… Rezultate? Ceva asfalt colorat si sapaturi pe proiecte marca Cretu, beculete sexy pe timp de iarna, patinoar de plastic vara, 3 copii accidentati si un nestiutor pe care-l paste puscaria. Ca sa ce? Ca sa mai fie, la anu’ si la multi ani. Veorica putea fi mai amuzanta! Desi nu cu mult…

    5
    1
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Thomasz Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS